Anul blogosferic 2014

Kurt Elling

Kurt Elling la Jazz Night Out 2015

05/01/2015 Comments (0) Blog

2015, deja îmi placi!

2015 a început teribil de bine, pot spune, deși au trecut abia câteva zile din el. Noaptea dintre ani m-a găsit într-un loc de poveste – Conacul lui Maldăr. Am mai scris despre acel loc (aici), sentimentele s-au accentuat la cea de a 2-a vizită, așa că, dacă aveți ocazia să mergeți acolo, să nu cumva să o ratați. Mâncarea, locul, oamenii, totul e special.

2015Pe 1 ianuarie seara am fost amfitrionul invitaților și nu pot decât să fiu mândru că am terminat recitalul cu oamenii în picioare, cântând din tot sufletul alături de mine Treceți batalioane române Carpații. Am spus-o întotdeauna, nu există satisfacție mai mare pentru un artist decât un public fericit. Și mi-a plecat ficatul în vizită de mândrie când mi-au spus oameni că mai bine cântam pe 31, că s-au cunoscut mai ușor pe muzica mea. Apropo, uitați o poză (foto dreapta – credit foto Loredana Nițescu) de pe 1 – păi cum să nu te simți artist?

Descoperiri pe 2015

HorezuDoar nu credeți că, fiind în vacanță/la muncă (le-am făcut pe amândouă, de!), nu am profitat de ocazie să mai descopăr câte ceva din zonă. La cule am fost data trecută, se cerea ceva nou, ca de început de 2015. Omul de știință din mine a vrut la rezervația de trovanți (detalii aici). Apoi am dat o fugă la Mănăstirea Hurezi, ctitoria domnitorului Constantin Brâncoveanu. Apropo, așa se vede apusul (foto stânga) din clopotnița de la intrarea în curtea mănăstirii. Ca de obicei, din punctul meu de vedere, merită mers în astfel de locuri pentru istoria din spatele lor, nu pentru actul religios în sine. Nu în ultimul rând, în satul Olari, faimos pentru ceramica de Horezu. De ce e mai bine mergeți în sat, în atelierele meșterilor? Măcar așa nu riscați să cumpărați vreo chinezărie pe post de artizanat și, în plus, susțineți tradițiile și economia locală.

ceramicaPorc Bun s-a născut odată cu HOINAR prin Piața Matache, așa că măcar pentru trei ediții am avut o obligație de a participa (așa sunt eu, mai sentimental, de!). Astfel că între 2 și 4 ianuarie am fost la Mediaș, la ediția cu numãrul 3. La ora la care am început să scriu acest articol, stateam cu Sorin Poclitaru și punem țara la cale, că avem multe de făcut și în acest an. Nu au lipsit din festivalul Porc Bun meciul de fotbal Mediaș vs. Restul României (oare merge, că avem și unguri în echipă? te pup, ma, Imi!), interviul tradițional cu Cristi Pustai (urmează să îl public în zilele următoare) si, pentru doritori, si ceva muzica folk. OK, mai multă! Dacă la prima ediție am fost 40-50 de persoane, la cea din 2015 am fost peste 150! Semn că se poate!

După cum a început, 2015 se anunță un an grozav, cu muncă multă, dar rezultatele doar așa se obțin. Vă îmbrățișez, să aveți un 2015 de povestit nepoților!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *