Sãptãmâna la Iași

Cadouri la întoarcerea acasă

12/04/2014 Comments (0) Blog

Alba Jazz 2014

Subiectul și vremea de la Iași s-au potrivit de minune în materie de timing. Pentru că jazzul merge lângă un pahar de vin într-o seară în care până și eu obosesc și simt nevoia să ascult ceva mai chill. Hai că o dau în englezisme și nu e chiar stilul meu. În plus, iar s-au adunat ceva luni de când nu am mai fost la Alba Iulia (sper să nu greșesc, din noiembrie, de la festivalul de folk) și îmi e gândul numai la recitalul Mariei Răducanu din Piața Cetății, semn că există o compatibilitate anume între jazz și acest loc reînviat.

Alba Jazz 2014

Alba Jazz 2014 înseamnă cea de a 3-a ediție a festivalului care încearcă să transforme jazzul într-o obișnuință în Cetatea Alba Carolina. Tocmai de aceea, toate evenimentele din festival se petrec în diverse locații situate toate în cetatea istorică a orașului Alba Iulia. Nu doar cetatea este o particularitate a festivalului, ci și dualitatea jazz – chitară clasică, dorindu-și să cultive tradiția de improvizație și să se adreseze unui public cât mai divers.

Invitații în recital ai Alba Jazz 2014 sunt Mircea Tiberian, Carsten Dahl, Jazzapella, Ozana Barabancea, Lucian Ban&Mat Maneri, Stan Zamfirescu și Orchestra de Cameră a județului Alba. Și pentru că un festival nu înseamnă doar recitaluri, în perioada 16-18 mai la Alba Iulia vor avea loc workshop-uri de jazz și chitară clasică pentru cei tineri, conferințe de presă, lansări de albume, întâlniri informale între artiști și public și, nu în ultimul rând, jam-sessions, care vor da festivalului un farmec aparte.

Programul detaliat al festivalului îl găsiți pe Jazz Culture. Pentru a fi la curent cu tot ce ține de festival, urmăriți pagina de facebook a festivalului. Dar cel mai bine e să va propuneți Alba Jazz 2014 ca pe o modalitate de a petrece un week-end jazz în cea mai frumoasă cetate din România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *