Era în 2002 când ajungeam în Madeira, la conferința EUROGEO, iar gazdele noastre, într-una din seri, pregătiseră și un recital de fado. Era primul meu contact cu acest gen muzical, despre care nu stiam aproape nimic. Vocea interpretei făcea să vibreze fiecare fir de păr, chiar dacă nu înțelegeam foarte bine versurile, era clar că era un amalgam de durere, pasiune și lirism. Câteva luni mai târziu, mergând pe jos prin Belgrad, am auzit în boxele de la intrarea într-un magazin de muzică o voce care m-a înfiorat. Am intrat în magazin și i-am spus vânzătorului că vreau discul ce se aude și uite așa în 3 minute plecam cu un Amalia Rodrigues, cea supranumită, după cum aveam să aflu mai târziu, regina fado-ului.
Fado – soartă, destin (lb. portugheză)
De-atunci am mai ascultat în diferite ocazii, mai ales când mă cotropește și pe mine melancolia, cel mai frecvent Dulce Pontes, Mariza sau Ana Moura. Deși știu că sunt și bărbați care cântă fado, am rămas cu imaginea feminină a interpretării genului (dovadă cele trei nume amintite). Iar ultima dintre cele trei voci remarcabile vine la București pe 17 noiembrie 2019. Și ca să faceți cunoștință, vă propun o piesă care va spulbera orice idee preconcepută că fado-ul nu poate fi main stream. Nu de alta, dar Dia De Folga are peste 12 milioane de vizualizări pe YouTube.
Fado-ul are acea durere a pieselor de blues de peste Atlantic, iar Ana Moura nu se dezice de apartenența la identitatea muzicală a conaționalilor săi. Pe de altă parte, Ana Moura experimentează în permanență, că doar n-o fi cântat fado cu cei de la Rolling Stones sau cu Prince, vezi colaborările cu aceștia, condimentează filonul de fadista cu influențe pop-rock.
Astfel că, pe albumul din 2012, intitulat Desfado, colaborează cu artiști ca Herbie Hancock sau preia piesa A case of you a lui Joni Mitchell. Și mai e ceva ce m-a uimit la această artistă: piesele ei au, de foarte multe ori, ritm, sunt pline de energie (apropo de latura melancolică a fado-ului) – încercați Porque Teimas Nesta Dor, O Meu Amor Foi Para o Brasil și chiar Desfado. Dar, vă rog, ascultați variantele live, energia e cu totul alta decât variantele de studio.
Iar înainte să vă invit să ascultăm piesa – titlu a albumului menționat, să fixăm datele concertului de la București: Sala Palatului, 17 noiembrie, ora 20.00, biletele sunt disponibile în rețeaua IaBilet.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!