Concluzii de turneu național

Orșova

Orșova și poveștile ei

03/04/2015 Comments (2) Noutati

Aprilie și concertele sale

Ei, dragii moșului, a fost frumos martie, cu turneu național, cu tot ce trebuie, dar asta nu înseamnă că gata, asta a fost totul. Aprilie vine și el cu concertele lui și am zis că e frumos să le și anunț, mai ales că sunt chiar simpatice (zic eu).

Make concert TecuciDacă nu știți, săptămâna dinaintea Paștelui este, în sistemul preuniversitar, Săptămâna altfel. Și cum eram prin zona Moldovei, am zis că n-ar strica să mai aranjăm niște concerte pe-aici. Iar primul dintre ele face, cumva, parte din Săptămâna altfel. Pentru că include doi profesori – pe mine și pe Cristi Corcioveanu, se numește Profii…la lecție! Da, e rândul elevilor să ne asculte, evident, cântând. Spectacolul are loc luni, 6 aprilie, începând cu ora 16:00, în Sala Studio a Casei de Cultură Tecuci.

Am mai vorbit de politica mea de a ajunge, măcar o dată pe an, în orașele mari precum Iași sau Cluj. Iată că s-au aliniat planetele și mă țin de cuvânt în ceea ce privește Iașiul. Joi, 9 aprilie, ne vedem în London Pub din Iași (Str. Lăpușneanu nr. 1, practic, în Hotel Astoria).

Despre Orșova și împrejurimi aș putea să scriu o carte, pentru că din 1997 merg în zonă. Au fost ani în care am fost o singură dată, dar de prin 2010 încoace, am mers cel puțin lunar. Doar că pentru știință, pentru cercetările mele ce vizau mediul înconjurător, fie că au fost țestoasele, fie că a fost vorba de poluare sau, mai recent, de cormorani. De această dată însă, mai precis pe 17 aprilie, merg la Orșova…să cânt. Și asta pentru că am descoperit aici un grup de oameni care s-au săturat să meargă la evenimente culturale la Severin, la Timișoara, Craiova sau București. Așa că s-au hotărât să pună mâna și să schimbe situația generată de indiferența autorităților. Va fi un spectacol mai complex, care mai include momente de magie cu Cristian Gog, dar și expoziția de fotografie ce îi include pe Sorin Onișor, Bogdan Comănescu și Horia Goliciu. Recunosc, abia aștept să îi cunosc pe Cristi și pe Sorin, doi oameni pe care i-am admirat foarte mult de la distanță până acum. Spectacolul începe la ora 19 și are loc în sala de evenimente a Hotelului Meridian.

Orsova

E posibil, mai spre sfârșitul lunii aprilie, să fie și un concert în București, dar vom vedea. Ca de obicei, revin cu invitația către cei care mă citesc de a veni după concerte să povestim, să ne cunoaștem. Voi avea și discuri cu mine (ultimele, de altfel), dacă vrea cineva. E timpul pentru următorul, așa că acesta trebuie să ajungă la cei care îl vor. Nu uitați să urmăriți și pagina mea de facebook, unde sunt anunțate în premieră toate spectacolele

2 Responses to Aprilie și concertele sale

  1. Gianina says:

    Felicitari pentru turneu,te-am “urmarit” chiar daca n-am zis nimic! 😀
    Succes si-n aceasta luna,cred ca oamenii te vor primi cu drag!
    La povestile alea,dupa cantare,visez si eu demult dar poate a fi cazul sa actionez,ca sa nu raman cu visele.
    Toate cele bune!

  2. Make says:

    @Gianina multumesc, vine el si momentul cu un concert cu povesti la Targoviste 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *