Recomandare de Revelion

România fără machiaj

05/03/2015 Comments (0) Turism

Aștept recomandări

Conacul lui Maldar outdoorVineri (aka mâine) plec în turneu – asta e sigur! Dar ca în orice deplasare prin țară, vreau să văd și locuri în premieră – clădiri, muzee, peisaje și tot așa. De aceea, aștept recomandări din partea voastră pentru fiecare din cele 10 orașe în care voi ajunge cu turneul Primăvara HOINARă: Brașov, Bistrița, Mediaș, Timișoara, Craiova, Onești, Roman, Suceava, Gura Humorului, Piatra Neamț. La Mediaș, Humor, Suceava nu e cazul sa exagerați cu chestiile importante, că am mers de suficiente ori să cunosc orașele și obiectivele principale (dar poate mă surprindeți cu chestii mai puțin cunoscute). Dar în rest chiar sunt curios ce propuneri îmi faceți, pot fi conace (cum e Conacul lui Maldăr, de lângă Horezu – foto dreapta) sau cetăți, pot fi muzee, pot fi cascade și tot așa.

Am planificat deja:

  • o vizită la Viscri – e prea importantă biserica fortificată de acolo (una din cele 7 din patrimoniul UNESCO);
  • un tur al Bistriței – data trecută am stat doar 4 ore, din care 2 am cântat;
  • un drum Onești – Roman, dar nu prin Bacău, ci prin Tg. Ocna – Comănești – Moinești (știți cumva cum e drumul?);
  • Roman: Casa Sergiu Celibidache, Biserica Armenească.

Așadar, aștept recomandări Cea mai interesantă sugestie primește o sticlă de vin de Sâmburești (sponsorul turneului, de!) și un disc HOINAR prin Piața Matache.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *