Femeile si stiinta

Proiectul Chain reaction

09/04/2013 Comments (1) Educatie si Cercetare

Becul: o solutie sau o problema?

Lumina este un leit-motiv al existentei umane, aspiratia omului pentru lumina manifestandu-se inca din cel de-al 3-lea verset al Genezei, prin celebrul Fiat Lux (sursa – foto stanga). Evident, oamenii de stiinta ca mine prefera abordari ceva mai stiintifice, care includ nasterea soarelui acum aproape 5 miliarde de ani [1], prima torta, primele lampi cu ulei si pana la inventica lui Sir Humphry Davy (mai cunoscut probabil pentru descoperea unor elemente chimice precum Na, K, Ca, Mg, B, Ba) [2] si, evident, a lui Sir Thomas Edison, cel care a realizat prima varianta viabila din punct de vedere economic a ceea ce numim lampa cu incandescenta sau mai simplu becul cu incandescenta.

Fiat Lux Becul

Becul a fost realizat ca o solutie, dar in timp el a devenit si o (parte din) problema. Nu ar fi singura descoperire a umanitatii care din solutie devine problema (vezi DDT-ul, pentru care in 1948 Paul Muller castiga Premiul Nobel pentru medicina [3]; 2 decenii mai tarziu, era interzis datorita acumularii si persistentei sale). Dezvoltarea economica si cresterea numarului de unitati vandute au transformat becul cu incandescenta intr-o solutie economica putin viabila, datorita consumului ridicat al acestora.

De aceea, au fost cautate noi solutii tehnice, ceea ce a dus la aparitia lampilor fluorescente sau becurile economice – atentie, nu ecologice! Ele au o durata de viata mult mai mare si o eficienta energetica net superioara, dar compozitia lor include mercur si alte elemente chimice cu toxicitate ridicata. Mercurul, ca si DDT-ul mentionat anterior, este transformat de microorganisme in metilmercur (un exemplu este prezentat in figura de mai jos), o forma care este mult mai usor de acumulat in organisme si care are o toxicitate mult mai mare. Se estimeaza ca, în China, lampile fluorescente determina 20% din aportul de mercur în mediu [4]

Becul

La prima vizita in Marea Britanie, in campusul din Southampton am descoperit plafonierele cu senzor. Mi se pareau atat de hi-tech (eram totusi in 2000) si extrem de utile, pentru ca astfel becurile functionau doar cand era cineva in aria lor de actiune. In acest fel, consumul de energie era mult mai redus, iar corpurile de iluminat aveau o durata de viata mai indelungata.

Becul - UniBuc

Lucrez intr-o universitate (foto dreapta), dar acest apel este valabil pentru toate universitatile din Bucuresti si din tara (circa 100). Ma gandesc ce economii s-ar face daca aceste plafoniere ar fi utilizate in campusuri, in sutele de camine studentesti unde, sa recunoastem, inca avem putini studenti grijulii cu resursele energetice, in special datorita faptului ca nu resimte fiecare din ei cat consuma. Ganditi-va ca un singur camin din Grozavesti din cele P+5 (dau acest exemplu pentru ca am locuit 6 ani acolo) are 258 de camere, plus corpurile de iluminat din anexe (grupuri sanitare, oficii etc.) si de pe paliere. Doar in Grozavesti exista 5 camine P+5 ale Universitatii din Bucuresti plus caminul A1 (recunosc, nu stiu cate camere si cate etaje are, nu era gata cand am plecat eu de acolo). Asta inseamna peste 1500 de camere si mii de corpuri de iluminat care, la un moment dat, se ard si devin deseuri.

Si pentru ca nu cred ca exista in vreo universitate din Romania un sistem de colectare a becurilor arse, imi imaginez ca un procent ridicat din aceste becuri ajung direct la gunoi. Daca in becul nou, mercurul se gaseste sub forma de vapori, in becul ars acesta se gaseste adsorbit pe peretii de sticla ai becului. Si asa o cantitate de circa 5 mg de mercur ajunge in galeata de gunoi, apoi in masinile ce colecteaza deseurile si mai tarziu depozitate in rampe de deseuri (desi ar putea fi cu usurinta reciclate) si, in timp, in sol, apa freatica, pulberi in suspensie sau cursuri de apa. In plus nu vorbim doar de grija pentru mediu, ci si de o obligatie a fiecaruia dintre noi, deoarece legislatia nationala interzice explicit aruncarea deseurilor din surse de lumina la gropile de gunoi, din cauza riscului de poluare al solului si subsolului.

Si pentru ca vorbeam de China mai devreme, circa 16,5 tone de mercur ajung anual in mediu datorita nerecuperarii lampilor fluorescente [4]. Parca nu mai pare asa putin, nu? Si daca ma gandesc ca limita maxima admisa de mercur in peste de exemplu este de 1 mg/kg, asta inseamna ca mercurul dintr-un bec fluorescent poate contamina 5 pesti de 1 kg fiecare (asta inseamna un salau maricel!). Stiti cate miligrame sunt in 16,5 tone? Adaugati 9 zerouri.

Cele mai importante universitati din Romania sunt: Universitatea din Bucuresti, Universitatea Politehnica Bucuresti, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, Academia de Studii Economice Bucuresti, Universitatea Politehnica din Timisoara. Ele, dar si celelate nementionate aici, pot contribui la o mai buna colectare a lampilor fluorescente printr-o masura foarte simpla si cu costuri zero prin semnarea unui protocol de colaborare cu Recolamp. Poate parteneriatul ar trebui semnat la nivel de Ministerul Educatiei sau prin Consiliul National al Rectorilor (organism ce include rectorii tuturor universitatilor), pentru a asigura o reprezentare la nivel national in tot ce inseamna mediu academic si studentesc. Pentru ca educatia nu se refera doar la subiectele pe care profesorii le predau studentilor, ci si la dezvoltarea spiritului civic, al responsabilitatii pentru mediu.

[1] Wikipedia – Sun link

[2] Wikipedia – Humphry Davy link

[3] The Nobel Prize in Physiology or Medicine 1948 link

[4] Yuanan Hu and Hefa Cheng, Mercury risk from fluorescent lamps in China: Current status and future perspective, Environment International, Volume 44, 1 September 2012, Pages 141–150 link

One Response to Becul: o solutie sau o problema?

  1. […] Marius 5 puncte ( 5 +0), care a participat această […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *