Marea Neagră Atlantic4

Atlantic4 pe Marea Neagră

Ațel Dupuș bicicliștii TransylvaNET Parcul Tineretului

Noaptea în Parcul Tineretului

07/07/2017 Comments (5) Blog

Canalizare și ploi torentiale în București

Omul a încercat să modeleze mediul înconjurător după nevoile sale, doar că natura nu a fost întotdeauna de acord. Și, câteodată, a făcut pe Frank Sinatra și a zis I did it my way! Cam așa e cu ploile. În perioada 2006 – 2011 am lucrat într-un proiect în Lunca Prutului, unde scopul era, într-un rezumat foarte scurt și total neștiințific, să păstrăm apa adusă de râul Prut în lacurile adiacente (Vlășcuța, Pochina, Mața – Rădeanu) pe timpul verii, ca să asigurăm habitate de hrănire pentru speciile de păsări. Asta presupunea construirea/decolmatarea unor canale care legau Prutul de lacuri. Pe scurt, în anul în care trebuiau realizate lucrările am avut niveluri record de precipitații (cel mai mare din ultima sută de ani), Dunărea avea un nivel atât de ridicat încât Prutul nu se mai vărsa în Dunăre, ci Dunărea intra pe culoarul Prutului. Astfel că Prutul a inundat zona de luncă, pentru că apa respectivă trebuia să meargă undeva.

La o altă scară, la fel stau lucrurile cu evenimentele meteorologice din București de la începutul săptămânii. A plouat mult, iar sistemul de canalizare al orașului nu a mai putut prelua cantitatea de precipitații căzută într-un timp foarte scurt. O privire pe site-ul Agenției Naționale de Meteorologie (sursa) indică o cantitate medie lunară de precipitații în București pentru luna iunie cuprinsă între 51 – 75 l/m2. Conform Digi24 (sursa), cantitatea de precipitații căzută în 24 de ore a fost de 70 l/m2.

O să îmi spuneți că trebuie modernizată rețeaua de canalizare, cea care preia apa pluvială, și aș fi de acord, pentru că în București există încă sisteme colectoare mai vechi de 100 de ani (mai ales în zona centrală). Ca să vă faceți o imagine asupra ei, ea include circa 2377 km, din care colectoarele principale (cu diametru mai mare de 800 de mm) însumează aproape 300 de km. Bonus, mai avem aproape 1.000 km de racorduri la rețeaua de canalizare, 255 km de guri de scurgere și circa 67.000 de cămine de inspecție care trebuiesc întreținute.

Hai să facem o comparație: în 29 de ani, România a construit circa 600 de km de autostradă (iar acest lucru se întâmpla preponderent în afara localităților, prin câmp și la suprafață, nu la 10-15 m adâncime, ca în cazul colectoarelor). Credeți că se poate rezolva problema canalizării Bucureștiului într-un timp atât de scurt și atât de ușor? Și dacă da, cu ce costuri financiare directe (generate de investiție) și indirecte (perturbarea a tot ce înseamnă activitate în locurile unde se lucrează)? Vă dau eu un ordin de mărime: circa 10 miliarde de euro și un București sub asediu pe o perioadă de 7-10 ani.

clorul apa nova canalizareaApoi, gândiți-vă că de 29 de ani încoace, în București se construiește într-un ritm accelerat, iar toate aceste construcții au avut nevoie de alimentare cu apă și canalizare, deci extinderea rețelelor (doar în 2016 au fost adăugați aproape 17 km de rețele publice de canalizare). Mai mult, există circa 55 de intervenții zilnice pentru remedierea unor avarii petrecute sau iminente (cu ajutorul unor echipamente de monitorizare, uneori se pot anticipa zonele unde anumite avarii se pot produce). Nu în ultimul rând, gândiți-vă că tot ce înseamnă ape uzate colectate trebuiesc supuse procesului de epurare înainte de a fi deversate în receptorul natural (Dâmbovița în cazul Bucureștiului). Și asta ca să mă refer doar la canalizare, sistemul de alimentare cu apă necesitând și el investiții, fără doar și poate.

Cine trebuie să facă aceste investiții? Ca în orice situații, proprietarul – Primăria Municipiului București. Apa Nova – Compania de Ape București (ANCAB) este doar administratorul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare ale municipiului București (am povestit aici despre cine sunt acționarii ANCAB și cum s-a petrecut atribuirea contractului valabil până în 2025).

Apa NovaÎn 2017 vor fi reabilitați aproximativ 19.5 km de rețea de canalizare, vizate fiind colectoarele de pe Șos. Mihai Bravu, Bd. Corneliu Coposu, dar și zonele critice identificate aferente cartierelor Cotroceni, Regina Maria și Tineretului. În plus, se continuă modernizarea stației de epurare de la Glina, atât la nivelul calității procesului de epurare, pentru îndeplinirea standardelor de calitate a apei eliberate în receptorul natural, dar și cantitativ, privind cantitatea de apă epurată. Nu în ultimul rând, se dorește reducerea aporturilor “parazite” (de ex. apele de preaplin din lacurile Carol, Tineretului și IOR care ajung tot în sistemul de canalizare).

Așadar, oricât de tare ne-am dori, reabilitarea se poate face doar pas cu pas și în timp, o “revoluție” nefiind viabilă din punct de vedere financiar și tehnic.

 

5 Responses to Canalizare și ploi torentiale în București

  1. Bogdan says:

    Toate bune si frumoase, dar când au concesionat cei de la Apa Nova se angajau sa realizele a doua casetă colectoare sub Dâmbovița si stația de purificare ce a ajuns la un moment dat decor de film postnuclear iar acum se pare că e partial? funcțională. In conditiile In care debitul de colectare este la 50% din planificare si cam 30-35% din nevoia reală iar capacitatea de epurare este undeva la ????% cam unde ne situăm pe scara dezvoltării urbane? 50 ani lumină de bătrâna Europă?

  2. Make says:

    @Bogdan promit sa intreb si revin cu detalii.

  3. Iulian says:

    Nu comentez nimic despre investitii, DAR…nu ati povestit nimic despre intretinerea celor existente, ma refer strict la curatarea si decolmatarea canalizarii pluviale existente.Astept un raspuns tehnic deoarece pe strazi echipamentele folosite sunt depasite si surclasate de nivelul la care ar trebui sa se faca decolmatarea nu doar desfundarea ( desfundare inseamnand ceva temporar).

  4. Make says:

    @Bogdan am promis că revin cu detalii după ce le obțin de la Apa Nova.

    Multumim pentru dialog si pentru ocazia de a clarifica unele controverse. Planul pentru o a doua caseta nu a existat nici in contractul de concesiune incheiat intre Apa Nova Bucuresti si Primaria Capitalei (anul 2000, sub supravegherea Bancii Mondiale), nici in alte planuri ulterioare de dezvoltare a infrastructurii specifice.

    Mai mult, o asemenea investitie (indiferent de cine ar fi fost facuta) nu se justifica, dat fiind faptul ca dupa imbunatatirea si curatarea casetei existente, de catre Apa Nova, aceasta a fost adusa la capacitatea proiectata. Inainte de curatare, capacitatea era de sub 50%. Lucrarile au fost incheiate in anul 2015, si au asigurat de atunci capacitatea necesara tranzitului apelor colectate din reteaua de canalizare a orasului, chiar la ploile istorice experimentate intre timp. Aceasta activitate a Apa Nova, alaturi de alte investitii si solutii, a scapat practic Bucurestiul de inundatii, chiar daca dimensionarea istorica a retelei de canalizare din anumite zone ale orasului conduce in continuare la acumulari de apa in cazul unor evenimente pluviale de mare intensitate. In aceste situatii, Apa Nova este nevoita sa intervina punctual, neexistand solutii viabile pentru re-dimensionarea retelei de canalizare centrala.

    In alta ordine de idei, etapa finala de investitii la Statia de Epurare Glina este realizata de Primaria Capitalei, acest demers  fiind din pacate intarziat de nenumaratele contestatii depuse la procedura de atribuire a contractului de lucrari.

    Conform contractului de concesiune, investitiile in infrastructura orasului (care ramane in proprietatea statului) se pot realiza sau de catre Apa Nova (cu reflectare in structura tarifelor), sau de catre Primaria Capitalei (cu exceptia investitiilor asumate de Apa Nova – exemplu statia de productie Apa Potabila Crivina – realizata). Mentionam ca, desi pe intervalul 2000-2016, Apa Nova a investit aproximativ 400 milioane de Euro din surse proprii, tarifele percepute pentru servicii (costul total al unui metru cub de apa), raman la unul din cele mai mici nivele din tara (conform ANRSP).

  5. Make says:

    @Iulian iata raspunsul de la Apa Nova pentru comentariul tau.

    Pentru a putea face față tuturor provocarilor date de întreținerea și modernizarea unui sistem de canalizare cu o lungime de peste 2300km, proiectat si construit conform necesităților de acum cateva zeci de ani, ANCAB a dezvoltat un program de mentenanță preventivă menit a crește eficiența retelelor si a intervențiilor. Astfel, în funcție de caracteristicile diferitelor sectoare ale sistemului, acesta este inspectat periodic pentru a putea identifica, din timp, punctele cu probleme sau în care ar putea apărea probleme și, astfel, a le remedia înainte de a produce efecte neplăcute pentru bucureșteni. Vizitarea și curățarea, inclusiv decolmatarea periodică a tuturor gurilor de scurgere (aprox. 51.000) fac parte din acest program de mentenanță preventivă. Deoarece aici întâmpinăm probleme date inclusiv de folosirea incorectă a canalizării (aruncarea gunoaielor și substanțelor corozive) în ultima vreme am pus un accent crescut pe acțiunile de informare și educare a bucureștenilor.
    Nu în ultimul rând, avem în implementare un sistem de patrule ce inspectează întreaga lungime a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare ale Bucureștiului pentru identificarea potențialelor avarii. Este vorba despre echipe ce inspectează peste 100 de km zilnic, prin intermediului unor autoutilitare dotate inclusiv cu camere video și echipamente de geolocalizare care ne semnalează locația exactă a punctelor nevralgice astfel încât să putem interveni la timp și să limităm neplăcerile cauzate locuitorilor Capitalei.

    „Totuși, trebuie ținut cont că Bucureștiul are o retea de 2.300 de kilometri de canalizare, fapt ce, alături de factorii tehnici și mecanici, ploile și utilizarea defectuoasă a rețelei, face ca apariția avariilor să fie inevitabilă, la un moment dat” și că prin mentenanță preventivă „menținem rețeaua de canalizare în funcțiune și la parametri aproape de cei la care a fost proiectată”.

    Pentru detalii suplimentare, se pot accesa cele 2 articole de mai jos:

    http://evz.ro/administrarea-sistemului-de-apa-din-bucuresti-marile-provocari-ca-sa-mentii-in-functiune-o-retea-veche-si-de-100-de-ani.html

    http://www.capital.ro/mentenanta-predictiva-o-noua-filosofie-in-managementul-companiilor-romanesti-de-utilitati.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *