Cristi, Rapidul și interviul

Calitatea costă

21/01/2015 Comments (0) Blog

Cinematograful ieri si azi

Cinematograful a fost o parte importantă a copilăriei mele, apoi a primilor doi ani de facultate. Aveam o mătușă (să zicem, de fapt, cred că era fina bunicilor) care lucra la cinematograful Ialomița (care nu mai există de prin anii ’90) din Slobozia și uite așa intram gratuit la film. Apoi, venind în București la facultate (1996) am descoperit că pe bulevardul Elisabeta (cel care leagă Piata Universității de Piața Mihail Kogălniceanu) există 4 cinematografe: Corso, Lumina, București și Festival. Cum aveam destul de multe ore la universitate (Chimia avea ore pe atunci și în Panduri, și în Dumbrava Roșie, și în Polizu), mai ales după seminarul de fizică de miercuri (care se termina la 14 parcă) mă duceam la film. Îmi plăcea mai ales cinematograful Corso, pentru că era proaspăt renovat, cu scaune acoperite cu pluș roșu. Acolo am văzut, de exemplu, Eraser (cu Arnold Schwarzenegger și Vanessa Williams) sau Phenomenon (cu John Travolta). La cel de-al doilea am intrat pentru că scria pe afiș că Eric Clapton semnează tema muzicală a filmului și, Doamne, cu ce piesă!

Erau niște ruine de atunci, extrem de frig (vara era bine, dar iarna stăteai cu geaca pe tine), cu ceva șoricei simpatici ce se plimbau prin sală. Dar era o distracție accesibilă și plăcută (mai ales pentru mine, care nu am fost în discotecă în regie până în anul 3 de facultate). În sesiune eram fanul filmelor “cu bătăi”, pur și simplu era relaxant să nu gândesc prea mult și la film, destul îmi spărgeam creierii cu materiile de examene. Și îmi voi aduce aminte mereu cu bucurie de filmele văzute acolo, inclusiv Titanic sau Patriotul (cu Mel Gibson).

Din cinematografele de atunci, doar Corso mai e, cumva, funcțional. Spun cumva pentru că pare și el pe marginea prăpastiei, ca toate cinematografele încă “de stat”. Biletul la primul spectacol, care e la ora 12, costă…8 lei, dar nici așa nu pare să fie înghesuială. La cinematograful Patria, de exemplu, senzația mea e că se organizează mai des concerte, decât se difuzează filme. Și aici, oarecum, firesc, e o sală de 1000 de locuri – prea mare pentru cinematografie în epoca internetului, dar utilă unui oraș în care sălile de concerte de dimensiuni medii sunt, totuși, puține (mari nu avem încă nici una).

Spectacolele de dimineață nu umplu nici cinematografele private (dacă doriți o proiecție aproape privată, alegeți CinemaPRO lunea, la primele spectacole). În locul departamentului de marketing al acestor instituții, aș face parteneriate cu liceele, le-aș oferi prețuri extrem de mici (de genul 8 lei la Corso) pentru grupuri. E mult mai ok decât o proiecție cu 5-6 spectatori, ar câștiga, probabil, la cantitate.

Azi e mai ușor să vezi filmul pe net (legal sau nu), pe HBO sau, dacă ești mai răbdător, pe TV. În sufletul meu, însă, rămâne bucuria acelor filme, mai bune sau mai slabe, văzute pe Marele Ecran.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *