Colegi de breaslă

Am cântat mult în ultimul an și jumătate, atât în București, dar mai ales prin țară, pentru că îmi doresc să afle cât mai multă lume de mine și de muzica mea. Pe unde am fost, am încercat să îmi las loc de bună ziua, să mă cheme oamenii și altă dată, am lăsat câte un disc. De asemenea, pe unde am avut ocazia, am avut colegi de breaslă invitați în concertele mele. Astfel, câte un folkist local, cum e cazul lui Cosmin Vaman și al Alexandrei Andrei la Iași sau al lui Bogdan Grosu la Craiova (sunt exemplele care îmi vin în minte, sunt mai multe), au venit, au cântat două piese. Pentru că așa mi se pare firesc.

Vorbeam ieri cu unul din oamenii din provincie unde am cântat de o ocazie specială anul astă. Nu dau numele locului sau orașului, nu ăsta e scopul. Povestim de una, de alta și la un moment dat îmi spune că, după concertul meu, a primit mesaj de la un folkist local că ce, aduce oameni de la București să cânte, ce, în localitate nu sunt oameni capabili să cânte?

Întâi mi s-a părut amuzant, dar gândindu-mă mai bine, mi-am dat seama că de fapt e trist. Așa ceva nu se face între colegi, în primul rând. Am spus-o mereu, mă bucur de reușita oricăruia dintre colegi, o breaslă puternică mă ajută și pe mine ca individualitate ce fac parte din ea. Apoi, nu cred că e treaba mea pe cine invită un om la evenimentul lui, poate are calculele lui, poate pe cine cheamă îi e dator, poate are alte avantaje de pe urma acelui om și câte și mai câte. Când gândești mic, când ura e singurul tău vector în carieră, nu vei reuși mare lucru.