Remember Toni

PrimaTV m-a reclamat la Youtube

28/01/2010 Comments (2) Blog

Cum a fost la concerte la Cluj si Gherla (Scrisoare lunga)

Stiu ca a trecut 1 saptamana de la concertul de la Cluj, dar drumurile imi mananca tot timpul asa ca sunt scuzat sper. Dar, sa incep se depan cum a fost la Cluj si Gherla, 2 concerte in 2 orase din Ardeal, ca sa contrabalanseze desele drumuri in Bucovina si Moldova.

Am plecat joi dis-de-dimineata cu trenul din Bucuresti, pentru ca la ce zapezi erau in cartier, mi-a fost teama sa plec cu masina. Partener de drum – Emeric Imre, ce se intorcea acasa la Cluj de la o cantare in Bucuresti. Astfel ca drumul a “curs” usor, am povestit cate in luna si in stele, nu am avut intarziere, am citit o carte intreaga (Prima mea dezamagire in dragoste) , ceea ce n-am mai reusit de multa vreme (cititul implicand de cele mai multe ori literatura stiintifica, nu beletristica) si nici nu am simtit cand am ajuns la Cluj.

Irish&Music Pub e unul dintre cele mai misto locuri in care am cantat. Stiam deja locul de la concertul de anul trecut alaturi de Tapinarii: sonorizare excelenta, scena adevarata, public cunoscator “cultivat” de o “gasca” de tineri folkisti exceptionali. Care au fost prezenti in par joi seara la club: Mishu Calian, asistat de colegul de trupe Tudor Badescu, Ionut Mangu, Onyshor (grupul UNDE), Mirona Pascu, Florutz (Trupa de Acoperire), Florin Toloarga, “vegheati” de amfitrionul serii Imi Imre. Imi a “Dat startul” serii cu 2 piese ale lui, cu introducerea in subiect si cu prezentarea mea.

Mi-am luat rolul de “invitat principal” in serios si m-am apucat de cantat, pret de vreo 6-7 piese, dupa care i-am invitat pe Mishu si Tudor la o “bucata de glorie” – pe scurt, sa “presteze” si ei nitzelush. Ceea ce au si facut, cantand 4 piese, convingandu-ma pentru a 1764-a oara ca Mishu e unul din artistii mei preferati din generatia noua. Apoi am mai tras o repriza de piese de-alea mele, plus clasicele Tanar si liber, Balada pentru Daniela si “ce mi-a mai venit la gura” :))). Apoi, Mango si Onyshor au urcat si ei pentru 2 piese (vorba lu’ nea Mircea Vintila, sa isi ia si ei banii – am glumit, a fost benevola interventia lor). Sfarsitul n-a fost acolo, vorba cantecului, pentru ca Mirona a urcat si ea pe scena pentru 2-3 piese (fata asta are un viitor daca se tine de treaba), iar Mishu si Tudor au incheiat cu cateva coveruri (tocmai ce studiasem un pic Cat Stevens, au cantat si ei Wild world). Ba nu, seara am incheiat-o eu cu ceva mineri din petrosani si fragment de padure cu alune, plus sobita, la insistentele publicului.

Per ansamblu, ne-am “destrabalat frumos” la Cluj, sper ca showul nostru sa fi placut si oamenilor care m-au vazut cantand pentru prima oara. Sper sa nu ii fi speriat :)))

Cand Bogdan (aka WildWorld) mi-a propus sa vorbeasca cu Catalin (patronul Armenopolis Cafe) pentru un concert in Gherla, mi-am dat seama ca despre acest oras stiu 3 lucruri: penitenciarul Gherla (intelectualilor, pe-asta o stiti cu toti!), fabrica de chibrituri (sa ridice mana cati din cei care citesc acest post au jucat ceea ce se numea pe vremuri “finante”, in care punctele, banii sau cum vreti sa le numiti erau reprezentati de coperti de cutii de chibrituri, iar cele de Gherla erau cam ce e Rolls Royce pentru autoturisme) si fabrica de sticla, portelan si cristaluri.

Dar cum am o pasiune anume pentru concerte in orase mici (imi aduc aminte cat de mult apreciam eu pe vremurile liceului in Slobozia orice eveniment cultural – fie ca se numea concert Mircea Baniciu, mini-stagiune a Teatrului Toma Caragiu din Ploiesti sau concertele de rock ale unor trupe locale precum Fragil, Altfel sau Supliment) am acceptat aproape instantaneu.

Iar ulterior aveam sa ma felicit pentru asta. Cafeneaua este extrem de cocheta, cu sortimente de ceai pe care nu le gasesti nici in cafenele cu pretentii din Bucuresti (Peach dreams este recomandarea mea pentru cei care ajung acolo). Cu 50-60 de oameni stransi ca la urs (la proportiile pe care le-am luat in ultima vreme, nici n-ar trebui sa scriu italic) sa ma asculte, desi evident doar 3-4 ma ascultasera pe youtube si asta la postarea afisului pe usa cafenelei.

Am cantat circa doua ore (cam asta tinde sa devina “reteta” unui concert al meu, fie ca a fost in Suceava La Fierarie, fie la Mojo in Iasi sau in Crossroads in Bucuresti), cu piese mele la loc de frunte (nu le numar iar ca pe steagurile lui Conu’ Iancu) si cu coverurile traditionale sau oarecum neasteptate (speta Calul din Marlboro). Dupa care am trecut la etapa de stat de vorba cu oamenii, o chestie pe care mi-o doresc din ce in ce mai mult, mai ales cu oamenii care ma descopera pentru prima oara. Am descoperit ca legatura cu publicul s-a realizat mai profund decat as fi banuit si cu greu am refuzat invitatia unui grup semnificativ din public (cu nucleul de baza format din 3 doamne profesoare) de a ramane in acea seara in Gherla si de a continua seara impreuna.

Si pentru ca cineva din public mi-a prezis ca “nu vei mai veni la Gherla”, imi doresc din tot sufletul sa am ocazia sa il contrazic. Sper ca acest fapt sa se intample undeva in primavara spre vara, iar eu sa le aduc oamenilor de acolo primul meu album si mai ales un zambet.

2 Responses to Cum a fost la concerte la Cluj si Gherla (Scrisoare lunga)

  1. make says:

    eu le-am vazut, buna idee sa pui linkul aici, sa le vada si ceilalati 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *