Citeam la o amică, medic stomatolog, că atunci când vine vorba despre dantură, e foarte important fondul genetic. Cum pe linia parentală stau cam prost (și mama, și tata au avut probleme cu dantura), e clar că nici eu nu am fost dotat de la natură cu cine știe cu ce dinți de Tyranosaurus Rex. În plus, cariera mea universitară a presupus lucrul cu acizi concentrați (clorhidric, sulfuric, azotic, percloric) în sistem deschis (pe românește, vapori de acizi în preajma dinților cât cuprinde). Care zău că nu sunt chiar cel mai bun lucru pentru smalț (să vă explic cum se dizolvă calciul dinților sub acțiunea oxizilor de azot, care în contact cu apa se transformă în acid? Știu, nu e cazul!), dar știți voi că știința cere sacrificii.
Astfel că, de când mă știu, a trebuit să compensez slaba dotare standard de la natură cu îmbunătățiri (stomatologice) și un plan de igienă orală serios. Nu țin minte ca în ultimii 10 ani să fie prea multe zile (sub 20 oricum) în care să nu îmi fi periat de 2 ori dinții. Până la urmă, e ca cu pastilele (iau 3 pe zi, pentru diverse afecțiuni), îți intră în reflex. Așa cum scriam în articolul precedent, pentru stilul meu de viață (lucru în mediu toxic, stres, mâncat haotic, zi de lucru lungă), aplicația Colgate a indicat necesitatea unui sistem de protecție total.
Și nu uitați nici de vizitele la medicul stomatolog. Oricât de neplăcută vi se pare o vizită la dentist, mergeți regulat, e spre binele vostru, iar o constatare personală spune că dacă mergi când problemele sunt în faze incipiente, durerea e mult mai mică și mai suportabilă. Și mai important decât asta, periați-vă dinții cu regularitate. Chimistul de mine vă poate povesti cum o mulțime de substanțe chimice care ajung, în mod natural, în gură, vă pot afecta sănătatea cavității bucale (nu doar dantură, dar și gingii, respirație etc.).
Dacă aveți nevoie de un sfat din partea unui specialist în ceea ce privește igiena orală, îl puteți consulta pe doctorul Raul Paraschivescu, direct pe pagina Colgate România. Nu în ultimul rând, dacă sunteți harnici și vă faceți cumpărăturile prin supermarketuri sau hipermarketuri, aveți șansa să vă întâlniți cu consultanții Colgate și să efectuați testul la fața locului, pe tabletele pe care ei vi le vor pune la dispoziție.
Acest articol face parte din campania COLGATE – Luna sănătății orale
Sfatul tau este mai mult decat binevenit si justificat desigur, insa ma gandesc ca cel mai probabil cel mai ascultat acest sfat va fi de catre cei mai in varsta.
Totusi ma bucur ca articicolul tau este mai mult decat lung si bun, motiv pentru care iti multumesc.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
3 Comments
Eu merg anual la control stoma. Nu am masea fara plomba, dar asta in mare masura e gratie plumbului din aerul baimarean. Ai un tricou absolut superb.Una dintre cele mai iubite nationale de rugby din lume 🙂
@Cotos din pacate, plumbul nu e deloc bun pentru dinti, substituind calciul de multe ori. tricoul am zis sa se asorteze 😀