Filmul românesc este invitatul special al acestei săptămâni la Lisabona, prin Festa do Cinema Romeno, organizat de Institutul Cultural Român și IndieLisboa – Associacao Cultural (sunt convins că nu trebuie să traduc titlurile originale). Și m-am bucurat sincer să văd sala de la CulturGest plină ochi în seara inaugurală, semn că filmul românesc și-a câștigat un loc în cinematografia europeană a secolului 21. Fiecare sesiune (sunt 2 sesiuni pe zi) include un scurt-metraj și un lung-metraj, dar să nu vă așteptați să scriu cronici de film, eu nefiind mai mult decât forma îmbătrânită a puștiului ce a crescut aproape de cinematograful anilor ’80, necum vreun cunoscător.
Spre deosebire de de filmele hollywood-iene, unde eroii principal au rolul de a salva lumea, filmul românesc post-decembrist prezintă publicului subiecți ce luptă cu sistemul, luptă pentru viața sa, luptă cu problemele cotidiene, uneori cu propria persoană. Nu au puteri supranaturale și nici “pistoale cu 9 țevi” (glumă de fan Mărgelatu), dar își păstrează în permanență umorul (chiar dacă, de multe ori e negru) și ironia. Dar tocmai realismul filmului românesc este cel care atrage și marchează publicul occidental.
Despre Domestic (regia: Adrian Sitaru) ați mai citit la mine pe blog, chiar dacă nu am văzut filmul (cronica Elenei Larion o găsiți aici), dar subscriu la cele scrise de musafira mea de la acel moment. Timpul le așează pe toate și iată-mă văzând totuși filmul la Lisabona (hipster, de!). Dacă Elena o remarca pe Ariadna (Mara Lazăr), eu mă declar un fan al lui Adrian Titieni, un actor croit pentru a juca dramă (mă gândesc și la Și caii sunt verzi pe pereți, alt film despre care ați citit la mine).
Privind După revoluție al lui Laurențiu Calciu mi-am dat seama că democrația se învață în timp, cu sacrificii și costuri uneori uriașe. Am realizat în primul rând gradul de manipulare din primele luni de libertate post-decembristă. Cu foști comuniști instalați în poziții-cheie, apărând în postura salvatorilor patriei. Cu oameni ce au zăcut prin pușcăriile comuniste și care și-au văzut familiile torturate puși la zid pentru că “sunt fosile”, “au gușă” sau “n-au mâncat salam cu soia”. Am văzut în premieră declarațiile observatorilor internaționali ce au participat la alegerile din 1990, cu uriașele nereguli petrecute. Am realizat că, după 25 de ani, similitudinile sunt uriașe. Doi “protestatari” ai acelorași ani, din tabere diferite, discută în contradictoriu politică, iar la un moment dat o doamnă de bine i se adresează interlocutorului “N-ai copii? Atunci de ce mai trăiești, frate?”. Vi se pare cunoscut? Văzut prin prisma proaspetelor alegeri, filmul După revoluție este mai actual ca niciodată.
Pe Ion Rațiu, România nu l-a înțeles la momentul 1990 și înclin să cred că nici el nu înțelegea cum funcționează cu adevărat România acelor ani. Românilor le era greu să se desprindă de centralism, de ziua trece, leafa merge, de partidul-unic (citez aproximativ dintr-unul din actorii de ocazie: nu vrem alt partid decât Frontul – n.a. Frontul Salvării Naționale). Dar și-a ținut promisiunea făcută în acele zile: și-a luat locul în parlament și a luptat pentru a schimba țara din interior. Am găsit pe youtube un fragment din film, dar dacă aveți
Ca om al scenei, m-a mai bucurat o chestie la festival: intrarea nu este liberă. Biletul e simbolic (3,5 euro/sesiune), dar el există, iar asta e o lecție pe care toate domeniile culturii trebuie să o învețe, fie că vorbim de muzică, teatru, film sau arte plastice.
Despre scurt-metrajele văzute și despre filmele lui Radu Jude, invitatul special al acestui festival (creaţia sa este prezentată integral în festival) în articole separate. Festivalul Filmului Românesc de la Lisabona se încheie duminică, 23 noiembrie.
Festivalul de Film Românesc este organizat de Institutul Cultural Român Lisabona, în colaborare cu Asociația Culturală IndieLisboa și Fundația CulturGest.
[fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
