Priveam finala UEFA Champions League (să fi fost min. 80) și mă gândeam că, după două finale (cu o zi înaine văzusem finala Cupei României) hai să nu zic urâte, dar măcar îndârjite, confuze, măcar finala Cupei Coca-Cola să fie mai spectaculoasă, să spele un pic din onoarea sportului-rege. Așa că la 10 fără 5 eram deja în Sala Dinamo, dotat cu pix și carnețel (old school, deh!), pregătit de două finale în loc de una, cea a fetelor și cea a băieților. Trebuie spus că finala feminină de ieri, ce a deschis ziua și în care s-au întâlnit Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu Voluntari și Liceul Tehnologic Auto Craiova, a fost primul meci de fotbal feminin văzut de mine pe viu.
Antrenorul fetelor de la Voluntari e vulcanic, dă indicații în permanență, țipă la jucătoare când greșesc, protestează când i se pare că echipa e nedreptățită de arbitru, ce mai, modelul Halagian (pentru cei mai în vîrstă). Echipa sa gravitează în jurul căpitanului de echipă – Ana-Maria Vasile, clar cea mai bună jucătoare de pe teren (tehnică individuală, viziune, leadership, inclusiv doza de aroganță specifică liderilor născuți, nu impuși). De cealaltă parte, echipa Craiovei e mult mai omogenă valoric, mai “echipă”, plimbă mingea mai bine, se găsesc pe teren, au trasee bine stabilite, golurile vin ca urmare a unor faze pregătite. În cazul echipei ilfovene, golurile vin fie din realizări personale ale căpitanului, fie din conjuncturi (cum e cazul golului doi, cu un șut deviat în poartă de o jucătoare).
Și dacă vă trece prin cap că fotbalul fetelor e unul “de pension”, trebuie să să vă dezamăgesc. Se joacă cu pasiune, se bagă materiale, portarul de la Voluntari este accidentat în propriul careu, se varsă sânge, e nevoie de intervenția medicului. Mihaela Marin se ridică însă și continuă să bage capul la gheată, semn că nu e de glumă. Pe de altă parte, nu lipsesc nici aici tunsorile a la Cristiano, băiețești, dar nici cochetăriile feminine de tipul șuvițelor sau codițelor. Craiova dovedește încă o dată că stăpânește jocul, reușind un gol cu capul la o fază fixă, pentru 5-2. Replica vine în urma unui contraatac-școală al ilfovencelor, când aceeași Ana-Maria Vasile (foto stânga) face o cursă asemănătoare cu cea a lui Marius Lăcătuș în 1990 contra URSS, înscriind cu un șut pe colțul scurt.
După pauză, meciul e fără istoric. Echipa din Voluntari a căzut fizic, iar oltencele își fac jocul, ajungând în min. 8 al reprizei secunde să conducă cu 11-3. Și dacă tot am vorbit de faze-spectacol, e rândul Craiovei să reconstituie, la scară de minifotbal, golul lui Madjer din finala Cupei Campionilor Europeni din 1987, cu Lidia Moacă fructificând, în stil de mare jucătoare, cu călcâiul, la colțul lung, o centrare de pe dreapta. Lidia a fost și golgetera competiției, cu 16 reușite, semn că reușita ei spectaculoasă nu a fost întâmplătoare. Scorul finalei ne scutește de prea multe comentarii privind echipa mai bună: Liceul Auto Craiova – Colegiul Tehnic Nicolae Bălcescu Voluntari 17-3.
Finala băieților a fost, în mod cert, mult mai echilibrată, se vede că majoritatea lor sunt juniori în fotbalul mare. Băimărenii au deschis scorul și au mai avut o ocazie bună, pe un contraatac, dar bucureștenii sunt cei care conduc jocul. O fac calm, cu răbdare, plimbă mingea, căutând breșe în apărarea adversă. Din echipa maramureșeană lipsește căpitanul Răzvan Ardelean, pe care Robbie mi l-a descris ca unul din cei mai buni juniori ai lor. E doar pe bancă, accidentat, va intra spre sfârșitul primei reprize. Colegii lui rezistă din ce în ce mai greu în apărare, contând destul de puțin în atac. Firesc, feroviarii egalează, iar băimărenii ajung și la 6 greșeli de echipă, astfel că fiecare fault devine o lovitură de pedeapsă. Din nou, bucureștenii dau dovadă de sânge rece, nu se panichează deși ratează primele două astfel de lovituri.
Am constatat un lucru, firesc de altfel: fiecare echipă ia ceva din personalitatea antrenorului. Puștii din nordul țării au fost mult mai nervoși, asemeni antrenorului care a fost nemulțumit de arbitraj pe tot parcursul primei reprize, protestând la majoritatea deciziilor. De cealaltă parte, jos pălăria pentru Valentin Soare, profesorul celor de la Colegiul Tehnic Feroviar din București. Și-a asumat în mod evident și rolul de educator, nu doar pe cel de antrenor. Recunoaște că meritul nu îi aparține pentru disciplina elevilor săi, ci se datorează, în mare măsură, antrenorului de la Juniorul, o echipă formată din foști juniori ai Sportului Studențesc, una din multele echipe de tradiție ale fotbalului românesc cu o soartă nefericită.
După pauză, “zburătorii” din Baia Mare au echilibrat jocul, dar au fost nevoiți de scor să iasă la joc, ceea ce le-a fost fatal în fața jocului combinativ al bucureștenilor. Cu trecerea timpului, și-au pierdut din luciditate, riscând tot mai mult în încercarea de a marca, astfel că diferența a crescut. L-am remarcat de la bucureșteni pe Mihai Cosmin (numărul 6, sper să nu îi fi greșit numele), un fundaș de tipul Baresi, nu foarte înalt, dar precis în intervenții (deși defavorizat fizic față de vârful de la Baia Mare, cu un cap mai înalt), cu ieșiri elegante din apărare, cu clarviziune în joc, ce mai, mi s-a lipit de suflet.
Nici acest meci nu a fost lipsit de intrări tari, dar fără accidentări serioase, doar accidentarea căpitanului maramureșenilor recidivând, fără a fi lovit de cineva. Scorul final, 8-3, este poate un pic prea dur față de realitatea din teren, dar victoria puștilor de la Colegiul Tehnic Feroviar Mihai I din București este dincolo de orice dubiu. Și dacă tot am menționat arbitrajul, trebuie spus că a fost unul foarte bun (v-o spune unul care nu prea e fan al arbitrilor români), care a încercat să lase jocul liber, atât cât a fost posibil într-o competiție dominată de pasiune.
Rezultatele complete ale competiției, dar și numele tuturor jucătorilor le găsiți pe site-ul competiției. Felicitări campionilor, ei vor participa la o tabără internațională la fotbal la Roma alături de omologii din țările europene ce au găzduit competiții similare. Felicitări tuturor participanților la competiție, jucători, antrenori și suporteri.
Foarte bun fundasul celor de la Mihai I, mi-a placut plasamentul, viziunea si detenta sa.
@Alex my point exactely, pustiul de mare angajament, ideal pt. futsal. apropo, mai scriem si noi pe blogul ala? :))
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
5 Comments
[…] Sala Dinamo răsuna. “Bă, ce ți-am zis să faci?” Modelul Halagian, vorba lui Marius Matache, vecin de tribună. Cât despre câștigătoare, am savurat felul în care suveica de pase progresa […]
Ce tare e poza aia cu fetele. Tipa în galben pare să ştie foarte bine ce face, spre disperarea celor 4 adversare :))