colaborăm

Hai să colaborăm!

vară

Concerte de vară

09/07/2015 Comments (4) Noutati

Folk acum 20 de ani

După articolul de joi, în care făceam recomandări privind alegerea unei chitări, a început o discuție interesantă cu Vasile Mardare și Mihai Melinescu despre începuturi (ale mele cel puțin) și despre vremurile când oferta de corzi și instrumente era mult mai limitată (practic, din câte știu eu, în 1995, existau magazinele Muzica și Yamaha). Apoi am realizat că în mai s-au împlinit (și n-am sărbătorit, damn!) 20 de ani de când m-am apucat să învăț să cânt la chitară. E drept, n-am învățat prea multe (hihi! pentru fanii mei, se stieeee!), dar 20 de ani sunt ani mulți și treci prin multe experiențe.

Când mă gândesc la ce li se oferă tinerilor și copiilor din ziua de azi, ce au la dispoziție, îmi dau seama cât de norocoși sunt ei față de generațiile de acum 20 de ani și nu o spun ca un reproș, ba din contră, mă bucur tare mult pentru ei. Pentru că pot beneficia de condiții decente, normale, la prețuri pentru toate buzunarele, pentru că au acces la informații online (acorduri, versuri etc.) și astfel au șansa să se dezvolte mult mai corect și mult mai rapid. Versurile erau marfă de contrabandă, știu că Ovidiu Mihăilescu a plătit bani serioși pentru versurile complete la Beatles. Caietele de cântece erau la mare căutare, găseai în ele sute de cântece. Țin minte că un coleg de liceu, George, a avut o englezoaică în gazdă o perioadă (venită într-o mobilitate) și a pus-o să îi transcrie versuri de la AC/DC și Metallica. Când prindeam un disc original, ce includea versuri, stăteam și le copiam ca disperații.

Despre corzi și chitări acum 20 de ani

Conacul lui MaldarOferta de chitări era foarte redusă pe atunci. Chitările Hora, fabricate la Reghin, aveau monopol pe piață, cu, probabil peste 90% din piață. Excepțiile se numeau Yamaha (așa cum am spus, exista un magazin cu același nume, mult mai scumpe) și niște bătrâne chitări bulgărești Orfeus. În acea perioadă cred că au apărut primele chitări Takamine – Mircea Baniciu avea una când a venit în 1995 la Slobozia, în Disco Ring, Vali Sterian avea una (văzută la spectacolul de lansare a candidaturii lui Emil Constantinescu, în 1996, la Polivalentă). Costul lor era uriaș pentru ce ne puteam noi permite la acea vârstă și în acele vremuri – 800-1000 de euro. La un moment dat, un coleg și-a cumpărat un EKO (la mâna a doua), dar a cărui valoare nu am înțeles-o decât prea târziu.

Corzile se schimbau, cel mai adesea, când se rupeau. Astfel, corzile de bas rezistau cu lunile, în timp ce corzi precum Mi (1), Si sau Sol se schimbau foarte des. În acest mod, ajungeai să ai pe chitară 3-4 feluri diferite de corzi, astfel că imaginați-vă câte sunete existau pe chitară. Pe atunci nu ne preocupau aspecte precum metalul din care erau făcute corzile (că era bronz, fosfor sau amestec de cele două). Cele mai utilizate corzi în România erau Belson, fabricate cred la Reghin, faimoasa fabrică de instrumente muzicale a României. Solul era atât de prost încât se defolia după 2 zile, așa că ajungeam să cumpărăm sol separat, la bucată, pentru a-l înlocui. Descoperisem că solul de electrică nu e îmbrăcat și de multe ori preferam să cântăm pe corzi de electrică, aveau și un sound aparte și nici nu se uzau așa repede.

Pentru că nu ne permiteam (nici financiar, nici nu găseam în Slobozia, iar la București nu ajungeai zilnic), făceam și tot felul de improvizații: defoliam un sol sau un re pentru a face mi și si din ele, foloseam un si în loc de sol, curățam corzile de oxid și praf (și dermă, evident), Mihai povestea că ei le și fierbeau. Dacă se rupea în apropiere de chei, corzile se puteau și înnădi. Capodastru? Aiurea, un creion legat cu un șiret ținea loc. Tuner? Dacă aveai un diapazon sau un camerton, erai nabab, cel mai frecvent chitara se acorda după tonul telefoanelor publice (care dădeau nota la).

Hai, cei mai peste 35-40 de ani, ce amintiri mai aveți cu chitări, corzi și alte acareturi muzicale?

4 Responses to Folk acum 20 de ani

  1. corin_a says:

    Bătrâna chitară bulgărească Orfeus?!? Sună aşa de Antipa(tic) 😀 A mea încă mai aşteaptă să învăţ ceva mai mult decât zdrăngăneli de tip na-na-na :)) Pe vremuri, prietenii mei erau poluaţi fonic, agresaţi de-a binelea când ne întâlneam şi începeam aşa-zisa cântare. Singura “prestaţie” mai liniştită era tema din Romeo şi Julieta, care intra în categoria chitară clasică şi pe care mă rugau insistent s-o cânt. De ce oare? Cred că le plăcea mai mult :))

  2. Make says:

    @Corin_a toate chitarile Orfeus vazute de mine aveau corzile foarte departate de grif si erau anitchitati :))

  3. Sabi says:

    Nevasta mea are o chitara de cand era eleva, de invatat a invatat ea cate ceva, dar foarte slab, acum are o coarda rupta, trebuie sa caut pe cineva sa o repare.

  4. Cristi Corcioveanu says:

    Acum, folosesc corzile produse de Carlos de care sunt foarte multumit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *