Am recunoscut-o si in prima discutie cu autorul: la inceput am fost reticent, pentru ca vedeam CFR Cluj pe generic, iar asta momentan nu e un brand chiar popular pentru mine, chiar daca nu am cum sa nu recunosc performantele sportive si, fara indoiala, manageriale ale conducatorilor acestui club de fotbal. Apoi auzi vocea crainicului de pe Old Trafford si orice prejudecata dispare.
Asa cum spune chiar el, autorul nu e un microbist sau vreun priceput in ale fotbalului, dar este intrigat de pasiunile pe care acest sport le trezeste. Si nu poti intelege asta decat mergand intre “nebunii” care, de multe ori, nici nu vad meciul, fiind ocupati sa cante, sa agite steaguri sau fulare, sa isi sustina din toate puterile echipa favorita. A avut insa noroc si de conjunctura de a intalni doua echipe – Manchester United si Galatasaray – cu galerii patimase, cu filosofii diferite.
Ultraslan reprezinta spiritul, vocea, respiratia, inima si creierul Galatei, de fapt e o intreaga filosofie de viata. (Oguz Altay, lider Ultraslan)
De ce sunt importanti fanii o spune Fatih Terim: fanii Galatei sunt acea parte a echipei care nu se schimba niciodata; echipa poate fi inlocuita, inima ei, fanii, nu. De altfel, in Turcia interesul femeilor fata de fotbal este asociat cu viziunile unei femei moderne (studiu Indesit – detalii aici).
De fapt, filmul Teatrul Viselor e prea putin despre fotbal, despre rezultate, despre calificari. E despre oameni, despre prieteni, despre pasiune. Despre ambitii, despre aspiratii. Valori care nu se nasc peste noapte (un aspect esential pe care fotbalul romanesc nu pare sa il inteleaga). Un suporter englez spunea ca “Daca la sfarsitul meciului un jucator are tricoul imbibat de sudoare, sange si noroi, e suficient“. Faceti-va timp (dureaza undeva la 40 de minute) sa vedeti o poveste despre oameni si fotbal.
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
