Iubesc muzica, nu cred că e cazul să o mai spun, ascult muzică, cânt pe scenă sau în afara ei, e o parte importantă din viața mea și sunt apostolul muzicii de calitate ori de câte ori am ocazia. Ascult în mașină, ascult acasă, merg la concerte, ascult la birou, în timp ce lucrez, fie că vorbesc de scris pe laptop sau stat în laborator. Când nu ascult muzică, fredonez sau cânt de-a binelea. Cu toate acestea, în cei vreo 25 de ani de ascultat muzică (la modul cât de cât conștient, să și înțeleg ceva din ce ascult), există o chestie care nu m-a prins: ascultatul muzicii în căști, pe stradă, în metrou sau prin parc. Nu aș putea să vă dau vreo explicație de ce, pur și simplu nu m-a prins.
Pedalez vara prin Parcul Tineretului și de cele mai multe ori aleile parcului sunt foarte aglomerate: oameni care aleargă, oameni care pedalează ca și mine sau care pur și simplu se plimbă. În ciuda benzii special marcate pentru bicicliști, foarte mulți dintre cei care se plimbă sau aleargă intră în spațiul bicicliștilor, astfel că claxonul bicicletei și multă grijă sunt absolut necesare. Foarte mulți din cei care aleargă preferă să o facă ascultând muzică în căști. Probabil pentru motivare, pentru relaxare, nu știu motivele lor, dar știu că de multe ori degeaba încerc să îi atenționez pentru că…nu aud, claxonul bicicletei nu poate depăși bariera sonică a muzicii din căști.
Exemplul cu cei care aleargă cu căștile în urechi în parc e real, sugestiv, dar unul totuși puțin periculos. Și dacă v-aș pune că un tânăr a murit lovit de tren pentru că, ascultând muzică în căști în timp ce traversa calea ferată, nu a auzit trenul. Sună a Kafka, știu, dar e purul adevăr, îl chema Akan Mujdaba, era olimpic la fizică, iar tragedia s-a întâmplat la Valul lui Traian. Există alte cazuri de tineri accidentați de mașini din aceleași cauze (ca pietoni sau bicicliști).
De aceea, dați-mi voie să salut campania #GoMONO a celor de la Radio 21, prin care cei care ascultă muzică pe stradă sunt invitați să o facă într-o singură cască, pentru a evita accidentele. Statisticile ce au determinat această idee sunt triste și îngrijorătoare: 46% dintre români ascultă muzică în căști în timp ce traversează strada, iar în ultimii ani de 3 ori mai mulți tineri ce ascultau muzică în căști au fost implicați în accidente.
#GoMONO, e pentru siguranța voastră!
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!