RFI

RFI

HeyDay Speak Floyd

HeyDay Fest – cronică de festival

23/05/2016 Comments (3) Blog

HeyDay Fest 2016

HeyDay Fest 2016 este un festival dedicat trupelor tribute a cărui primă ediție are loc la București între 27 și 29 mai 2016 în Parcul Izvor. Când cânți piesele unui alt artist, ai o sarcină deloc ușoară, pentru că publicul se așteaptă ca piesa să sune exact ca originalul. Fanii știu fiecare notă, știu cum respiră artistul, Iar artiștii mari, legendele, sunt imposibil de copiat. Vi se pare că va mai exista vreodată un Freddie Mercury, un Bon Scott sau un DIO? Dați-mi voie să mă îndoiesc, pentru că tocmai geniul i-a făcut unici. Asta nu înseamnă că vreodată muzica lor nu va mai fi ascultată, iar o piesă live are farmecul ei aparte.

Așa cum spunea și Bogdan Naumovici, HeyDay Fest este concertul imposibil – te poți bucura live de piesele Rihannei, ale lui Elvis sau ale lui Michael Jackson în aceeași seară. Un concept popular în alte țări (în UK există Glastonbudget de ex., care strânge circa 30.000 de oameni anual), pe care Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București (creart). încearcă să îl implementeze și în România. Vor urca pe scenă trupe tribute din România sau din străinătate ale unor nume de legendă precum Black Sabbath, Whitesnake, Aerosmith, Adele, The Doors, Led Zeppelin și multe altele, pentru trei zile de hituri.

Cine vine la mine la concerte știe cât de mult îmi plac Pink Floyd și că nu de puține ori cântăm Comfortably numb, Wish you were here sau, mai rar (când am versuri la mine), Brain damage. Astfel că vă spun din start că motivul numărul 1 pentru care merg la festival se cheama Speak Floyd. Proiectul este format din niște instrumentiști formidabili (Sandy Deac, Laci Kovacs etc.), pe care probabil îi știți ca alcătuind formația Desperado, așa că dați-mi voie să vă prezint o mostră a măiestriei lor.

Biletele sunt simbolice (15 lei/zi, 30 de lei abonament pe 3 zile) dacă ne gândim că aveți ocazia să vedeți peste 20 de trupe, iar copiii sub 14 ani însoțiți de părinți au intrarea liberă. Biletele sunt disponibile la sediul creart din Piața Lahovari sau în rețeaua eventim, plus două case în zona de festival (metrou Izvor și Bd. Hașdeu). Accesul în zona de festival (care include inclusiv locuri de joacă pentru copii).

Hai cu mine la HeyDay Fest!

Și dacă tot vorbim de festival, hai să vedem pe cine iau cu mine acolo. Aruncă un ochi pe site-ul festivalului, spune-mi pe cine vrei să vezi și de ce și ai o șansă mare să mergi cu mine la HeyDay Fest, eu aleg cele mai interesante trei răspunsuri.

Dacă vrei să fii sigur că vei câștiga, îți iei un bilet pentru un prieten și mi-l trimiți pozat prin e-mail la make2000@gmail.com, eu automat îți dau un abonament pe 3 zile (am 5 abonamente de dat în total), pe principiul primul venit, primul servit. Dacă nu avem doritori aici, intră toate la prima categorie. De ce această a doua categorie are prioritate? Pentru că plătind un bilet, îmi dovedești că ai respect pentru artiști. Să cânte muzica!

3 Responses to HeyDay Fest 2016

  1. irina says:

    Metallica a fost trupa mea favorita in liceu, iar Black Album considerat si acum cel mai bun album al lor. Apoi, de la AC/DC am invatat, practic, sa cant la chitara – Thunderstruck. Acum nu mai stiu acordurile (au trecut peste 20 de ani!), dar a fost o perioada nebuna, nebuna… plus un tricou cu Metallica pe care l-am purtat cu tot cu gaurile facute de primul catel…

  2. Tanasa Adrian says:

    Salut! Eu vreau sa-i vad pe The One U2 (IT) deoarece am mai fost la un concert de-al lor in Brasov, acum vreo 4 ani si chiar m-am simtit ca la concertul U2, plus ca solistul, chiar seamana cu Bono. Ideea e ca am fost cu prietena mea atunci, iar acum as vrea sa merg cu sotia :))

  3. Make says:

    @Adriana Tanasa ai un mail de la mine – ne vedem maine sa iti dau bratara-abonament.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *