Un interviu de traditie

Eu prin media

29/01/2014 Comments (5) Blog

Iadul alb și Raiul mincinoșilor

În 2012, la vreo trei săptămâni după ce s-au potolit ninsorile și viscolul (cea mai grea iarnă pe care mi-o amintesc eu de când sunt), am mers împreună cu DreamTeam-ul la Focșani, la prietenii din blogosfera vrânceană. Și mi-au rămas în minte două chestii. Prima ar fi că, deși trecuse ceva vreme, zăpada lângă depozitele dintre Afumați și Urziceni ajungea până la acoperiș (asta înseamna undeva între 3 și 4 m). Al doilea că, pe la Rm. Sărat, mașina noastră (celebrul twittmobil) mergea ca prin tunel, zăpada de pe margine depășind 2 m. Atunci a fost într-adevăr iadul alb.

Da, în week-end am fost pe drumurile patriei, exact prin Moldova. Duminică m-am întors spre București, cu urechea ciulită la radio să văd cum evoluează lucrurile și cu gândul să mă opresc undeva pe drum, dacă vremea o cere (Bacău, Focșani). La Roman mi-am făcut plinul de motorină (cu 50 de litri de motorină rezistam 2 zile cu motorul pornit non-stop), mi-au luat apă și dulciuri în mașină. Am fost cel mai disciplinat șofer, am dormit duminică la Bacău și luni la Focșani, nu am mers cu viteză, am respectat toate indicațiile poliției rutiere. Nici măcar nu am vrut să merg pe varianta Bacău – Onești – Pasul Oituz – Brașov – București. Puteți să mă faceți fricos, dar nu am vrut să merg noaptea pe un drum de munte, pe care nu l-am făcut niciodată și în plus pe timp de iarnă. Am preferat să fiu prudent, am zis să nu mă număr printre cei pe care îi vedeți la TV dormind prin mașini și țipând că nu îi salvează guvernul.

Explicați-mi și mie câteva aspecte:

  • la ora 17:00, întreb un polițist din Focșani dacă se mai reia circulația, îmi spune că ei nu știu nimic, dar nu crede; după 4 ore, la ora 21, brusc drumul devine BUN INCLUSIV PENTRU TIR-uri;
  • între Mărăcineni (înainte de Buzău) și Urziceni, unde iadul alb se manifestase violent, am făcut mai puțin de o oră, am mers în medie cu 90 de km/h, pentru că drumul era curățat la negru;
  • pe câmpul între Urziceni și Afumați, se vedeau buruienile – să fie specii mutante de ciulini, pir și costrei, care ajung la 2-3 m înălțime?
  • Am parcurs drumul Focșani – intrare București în ceva mai puțin de 3 ore, în condițiile în care în mod normal fac cam 2 ore și un sfert, 2 ore și jumătate; firesc, 3/4 din DN2 era curățat aproape la asfalt.

Eu sunt unul din cei care spuneau ca nu e bine ca nu ninge, ca ioc apa in rauri, niet papa, ioc curent la hidrocentrale. Asa ca nu am voie sã mă plâng că drumul spre casă a durat 48 de ore. Nu din cauza zăpezii, din păcate, zăpadă încă e puțină. Unora însă le crește nasul datorită minciunilor.

Sursa foto

5 Responses to Iadul alb și Raiul mincinoșilor

  1. Vali Crintea says:

    vrajelile lor ! e an bielectoral si trebuia scuze pentru sifonat bani ! in Focsani pe maxim 500 metri s-a raportat ca au fost stranse si carate 167 de masini a cate 20 tone de zapada in conditiile in care zapada era si pe asfalt si pe trotuare, iar pe spatiul verde se vede zapada “urcata” de pe josea !
    Bine ca ai ajuns cu bine !

  2. Make says:

    @Vali ce a fost ieri in Bucuresti era de 3 ori mai nasol decat ce a fost luni in Focsani. Deci povesti de adormit copiii, cu sprijinul presei.

  3. […] de la Suceava spre București, cu dormit la Bacău și Focșani (dacă nu, aveți detalii aici). Nu am fost singurul în situația asta, la fel au pățit băieții de la VUNK sau Dan Byron, […]

  4. Petre says:

    Pe sistemul “Soc si groaza – a nins in ianuarie” 🙂

  5. Make says:

    @Petre cam asa, surpriza ca in Baragan viscoleste zapada. Am crescut in inima Baraganului si am vazut viscole mai serioase si nu se oprea scoala, cu atat mai putin circulatia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *