Interviu cu Dan Țopa

Mă tot “lovesc” de oameni de teatru în ultima vreme, iar asta e bine, pentru că sunt oameni dedicați muncii lor, oameni de echipă, ce luptă pentru fenomenul teatral cu toate puterile. Adică exact oameni cu ale căror valori empatizez. Pe Dan Țopa nu l-am cunoscut niciodată personal. Ne-am “împrietenit” virtual când săpam legat de festivalurile de folk din țară, iar teatrul din Târgoviște organizase unul cu un an înainte. Iar relația a rămas de “omul din listă” până în ziua în care, văzând că a devenit directorul la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe, am avut curiozitatea să studiez ce a făcut în teatru. După nici 10 minute, mi-am dorit să fac un interviu cu domnia sa. Așa cum spune în interviu, a făcut orice în teatru, de la management la regie, coordonator de programe și proiecte teatrale, generarea de trupe de teatru în licee, cursuri de teatru și sunt convins că nu e străin nici de “munca de jos”. În plus, a lucrat în radio ca producător de emisiuni cultural și sociale, a activat în organizații neguvernamentale, dar și în mediu privat într-o firmă de publicitate, semn că lumea decorurilor din teatru își poate găsi corespondent în lumea reală. În plus, m-a fascinate teza de doctorat pe care și-a ales-o, în istorie și istoria teatrului, cu o pregnantă notă de patriotism. Fără alte introduceri, vă las cu întrebările mele și răspunsurile domnului Dan Țopa.

Facultatea la Târgu Mureș, o viață de om la Târgoviște, activitate la Baia Mare, acum Sfântu Gheorghe – o mobilitate accentuată, chiar și pentru un om de teatru. Nu v-a fost greu?

Nu mi-a fost greu, pentru că ce fac este ceea ce mi-am dorit, iar viața de om de teatru te duce acolo unde este nevoie de tine.

În 1996 ați înființat Teatrul Tony Bulandra la Târgoviște, ca departament pe lângă casa de cultură a municipiului. E greu să faci teatru și mai ales să construiești un teatru într-un oraș relativ mic? Cât de greu se formează publicul pentru teatru?

 Am înființat mai multe teatre: Teatrul Neghiniță în 1992, Teatrul LA ETAJ 1996, Teatrul  Mihai Popescu în 2007, toate în Târgoviște. Referitor la Teatrul Tony Bulandra, are mai multi inițiatori și perioade diferite. El urma frumoasa activitate a Teatrului Popular Tony Bulandra și încerca să satisfacă dorința de teatru a multor iubitori târgovișteni. Data la care vă referiți era o primă încercare de a înfinta Teatrul Profesionist la Târgoviște și o încercare de a forța mâna autorităților la acest gest. Așa am legat înființarea Teatrului Tony Bulandra de un important Festival al Academiilor de Teatru din Europa și de Aniversarea a 600 de ani de atestare documentară a orașului Târgoviște drept Capitală a Țării Românești. Asta s-a întamplat începând din anul 1995, apoi iunie 1996, pentru ca în octombrie, pe data de 6, Consiliul Local Târgoviște decide prin Hotărârea cu nr. 100, înființarea Teatrului Profesionist Tony Bulandra. În anul 2000, el devine instituție de sine stătătoare, cu un prim director în persoana prof. Paul Bănică. iar dupa aceea istoria a continuat până în ziua de azi.

S-a schimbat ceva în teatru în ultimii 30 de ani?

Sigur că s-a schimbat…aproape totul dacă ne raportăm la anii ‘80 și anii 2010, respectiv 2013. Cuvantul teatru este același, dar s-au mai adaugat TEATRUL DANS, TEATRUL CIRC, TEATRUL POETIC, TEATRUL DE STRADA, TEATRUL DIN POD, TEATRUL DE SUB POD, TEATRUL NESCRIS  și tot așa. Sigur, ele existau, dar nu erau bine definite. Teatrul nu avea cum să nu se schimbe, totul s-a schimbat și totul este într-o continuă mișcare, transfosrmare, ne convine sau nu, trebuie să spunem că teatrul academic a pierdut în favoarea teatrului viu, el a rămas doar în amintirea unora sau se mai studiază la facultăți. Teatrul are și el controversele lui și este normal și bine să fie așa.

În Franța, montând “Buzunarul cu pâine” de Matei Vișniec

Tocmai ce vorbeam, el nu a putut să stea deoparte, a apărut în loc de decor ”instalația”, imaginea, proiecția. Dacă nu ar evolua și în această direcție, nu ar mai fi atractiv, el se duce într-o zonă chiar de eliminare a cuvântului, imaginea să vorbeasca. Dacă lumea vine la teatru? Sigur că vine și parcă din ce în ce mai multă. Sau săturat de telenovele, de televizor, de Mall, vor sa trăiască mai viu, mai natural.

Ce e mai greu – teatrul pentru copii sau cel pentru oameni mari?

Cred că amândouă sunt grele când nu știi să le faci…pentru mine nimic în teatru nu este greu, am făcut mai tot ce se poate face în teatru (ma refer la muncile văzute și năvazute ale lui). Nu sunt un regizor mare, dar sunt unul necesar.

Ce v-a determinat să luați conducerea unei instituții – Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe – din care trei directori au plecat acuzând subfinanțarea ei? Nu vi s-a părut riscant?

De la început trebuie să știți că nu m-a determinat nimeni, nici politic, nici de altă natură, doar simplul fapt că este un teatru cu oameni buni, iar acest teatru nu trebuie să dispară. Și mai era ceva pentru mine, o provocare și totodată o confirmare a capacităților manageriale. La un curs cu un anume manager american, acesta ne vorbea despre faptul că a ajuns un manager solicitat în teatrele mari ale lumii în momentul falimentului lor. Demonstrațiile lui de a scoate din impas astfel de teatre m-au determinat să-mi spun că pot și eu acest lucru.

E greu să conduci un teatru românesc într-o comunitate preponderent maghiară?

Pentru mine NU! Nu am aceste frământări, iar pentru mine toți suntem la fel, eu sunt angajat de administrație pentru a face un teatru necesar comunității, eu nu întreb la ușă nici ce limbă vorbesc și nici ce naționalitate au spectactorii. Am văzut că în 4 luni am reușit să fiu acceptat de comunitate și chiar îndrăgit de unii, mai puțin de cei care nu vor să muncească sau cei care sunt obișnuiți cu statul degeaba. În patru luni, am reușit șase proiecte și proiecte importante cu acestă echipă care, după părerea unora, trebuia desfințată. Ponderea publicului este de aproape 40% maghiar. Dacă mă gândesc bine, în aceste luni au trecut prin sălile noastre peste 3000 de spectatori, ceea ce pentru un oras mic ca al nostru – Sfantu Gheorghe, înseamnă ceva.

La Teatrul German din Ungaria

Este foarte adevărat că puțini ar vrea să stea să muncească cu lunile într-un teatru în care nu primești pe lună nici 200 de euro. Tentațiile televizioniste și de reclamă sunt mari, dar loc sub soare este pentru toată lumea. Cine vrea artă și teatru face, cine fortează ușa studiourilor (și mai și nimerește) ajunge vedetă de televiziune. Au apărut atâtea forme de teatru, privat, de stat, independent, de salon, de restaurant. Să tot alegi.

De ce un doctorat în istorie?

În istorie și istoria teatrului. „Cui îi este frică de teatrul istoric românesc sau spiritul național ne sperie”  – în zona aceasta este dusă lucrarea și fac referire la dramaturgia românească dintre cele două războaie. Regret că jucăm istoriile multor țări și ne este rușine de dramaturgia istorică românească. Mi-aș dori un festival de teatru istoric. Cred că de aceea doctoratul meu este în istorie și nu în teatru.

Cum a fost experiența de director artistic al festivalului Crizantema de Aur?

Director artistic cred că am fost numai doi ani, în rest, regizor artistic și scenograf. Pe la 16 ani am văzut-o pe Ioana Radu, ce artistă, ce personalitate… M-a marcat. Au trecut anii și am fost solicitat să lipesc afișe, să lucrez la decor cu scenograful Emil Grama și Remizowschi, am fost șef de producție, regizor tehnic, am fost asistent de regie la mai mulți regizori, cum ar fi Maestrul Ciubuc sau Bițu Fălticineanu. Prin anii 1998 (cred), mi s-a solicitat să fac regia acestui festival (dacă cineva mi-ar fi spus cu ceva timp înainte că am să lucrez la acest festival, aș fi râs, nu era genul meu de muzică și nici de artiști). M-a fascinat lucrul cu acești artisti, am lucrat cu Ludovic Spiess, Voicu Enăchescu, Felicia Filip, Florin Georgescu, Lucian Vlădescu, am realizat recitaluri de la muzică populară până la muzică clasică. I-aș aminti pe Irina Loghin, Furdui Iancu, Gheorghe Turda, Banică Junior, Loredana, Daniela Vlădescu și foarte mulți alți mari artiști. Arșinel, Ilinca Tomoroveanu, Adrian Păduraru și cu alți mari actori la prezentare. Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu acești artiști, maeștri cum le place să li se spună – și chiar sunt. Bucuria cea mare a fost când am lucrat cu fiica mea ca scenograf și asta s-a întamplat timp de aproape  4 ani, ce lucruri frumoase am putut face împreună… Regret că nu mai sunt la Târgoviște la acest festival.

Un mesaj din partea dvs. pentru iubitorii de teatru.

Mă bucur că EXISTAȚI, datorită vouă și pentru voi EXISTĂM! Vă iubesc și vă aștept la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe!