Cei mai tineri poate nu o stiu pe Carmen Bunaciu. Oarecum normal as spune, daca luam in calcul ca ea s-a retras din activitatea competitionala in 1986 [1], deci acum mai bine de un sfert de secol. Nedrept as spune, tinand cont ca a castigat prima medalie mondiala din istoria natatiei romanesti (in 1982, in Ecuador) [2]. Este si prima inotatoare care a coborat recordul national la 100 m liber sub un minut (59,90 pe 17 decembrie 1977, la Baia Mare – bazin de 50 m) [1] Astfel ca nu mi se pare nu mi se pare deloc exagerat Ion Viorel in Prosport cand spune ca natatia de performanta romaneasca incepe cu Carmen Bunaciu [3].
Cum este si o fana a muzicii folk si am avut marea onoare sa participe la un concert al meu, am profitat de acest aspect si am rugat-o sa fie subiectul unuia din interviurile mele cu fosti mari sportivi ai Romaniei. Astfel ca, dupa Andreea Raducan, astazi natatia romaneasca este reprezentata in seria de interviuri de Carmen Bunaciu.
Intrebarea 0 (ca si clasa de la scoala): ce face/cu ce se ocupa Carmen Bunaciu in acest moment?
De cativa ani am inceput un nou capitol in viata, dupa plecarea de la Clubul Dinamo, prin iesirea anticipata la pensie, m-am trezit cu zile intregi la dispozitie, eram propriul meu sef si doar de mine depindea ce urma sa fac… Am ales sa revin in bazin, nu doar ca antrenor pentru micutii dornici sa invete sa inoate sau sa se perfectioneze si pe care ii indragesc nespus, ci si ca sportiv, fiind componenta a echipei de inot masters (veterani – peste 25 de ani) Tribeach Brasov, participanta deja la mai multe competitii interne si internationale. In plus, continui sa fiu una din vocile Eurosport-ului (foto stanga, alaturi de echipa Eurosport, inainte de JO Beijing 2008), acolo unde din 1998 comentez ca expert intrecerile de inot. Se poate spune ca apa a fost si ramane marea mea pasiune.
Dar programul mai flexibil mi-a permis sa adaug si alte preocupari sau hobby-uri, unele erau in asteptare, probabil… Imi place foarte mult sa calatoresc (am ajuns anul acesta si la Istanbul cu un grup de prieteni, sa inotam cu delfinii), ador sa ascult muzica, dar si sa merg la concerte, acolo unde te-am intalnit si pe tine…acum cateva luni! Cu ajutorul prietenilor, am ajuns sa ii vad si pe preferatii mei: Bon Jovi, Scorpions, Nazareth, Guns N’ Roses, Mike and the Mechanics, Leonard Cohen, Steve Vai, iar pentru la anul am deja biletul la Roger Waters si al sau Zid. Imi place foarte mult rockul, dar iubesc si baladele si folkul…Asa ca, v-am ascultat pe cei mai multi dintre ….voi. Va admir pe toti in egala masura si promit sa revin mereu cu aceeasi placere!
1. Ce simte un sportiv cand renunta la sportul de performanta? Ce e in sufletul lui in dimineata in care se trezeste si nu trebuie sa mearga la antrenament?
Trairile sunt mai amestecate asa. Pot sa spun ca sunt dimineti in care rasufli usurat ca nu trebuie sa depui acele ore de efort in ziua care tocmai incepe, relaxat ca nu e nevoie sa sari in apa cateodata mai rece si nici sa tragi de tine pana la epuizare. Dar cu timpul, toate aceste amintiri se mai estompeaza, iar cand raspunzi de pregatirea sportiva a mai multor copii si responsabilitatile sunt tot mai numeroase, parca te incearca un gand, cum ar fi sa redevin sportiv si sa am doar grija mea?
Dupa ce m-am retras din activitatea competitonala, am ramas langa fostii colegi de echipa, terminasem de 1 an Institutul de Educatie Fizica si Sport si astfel m-am initiat alaturi de antrenoarea mea, Cristina Sopterian, in opinia mea una dintre cele mai de succes si iubite specialiste din natatia romaneasca! Mai apoi am lucrat cu o grupa de juniori foarte talentati, impreuna am crescut si obtinut performante bune in anii ce au urmat.
2. Cati din colegii tai aveau planuri facute pentru ce va urma dupa incheierea carierei?
Multi dintre noi ne-am preocupat de cariera imediat urmatoare, dupa sportul de performanta, cativa ne doream sa ramanem in zona inotului, dar majoritatea parca a ales sa profeseze in alte domenii…Am fost o fericita ca am putut ramane ca antrenoare la clubul la care sosisem in urma cu 12 ani, pe cand eram doar o copilita subtirica, mai inalta decat colegele mele, ce-i drept.
3. Care ar fi job-urile potrivite pentru un sportiv dupa incheierea carierei?
In primii ani de scoala, visul meu era sa urmez cibernetica, eram pasionata de matematica si probabil asta as fi optat, daca as fi ramas in Sibiu si nu m-as fi mutat in Bucuresti pentru inot, pe cand aveam 13 ani. Mai apoi inotul si apa au devenit pentru mine un mod de viata, atmosfera concursurilor, bucuria victoriei dupa lunile lungi de munca, ma faceau sa duc dorul bazinului in vacantele fara antrenamente, asa ca nimic altceva nu mi s-a parut mai potrivit decat ceea ce fac si acum!
Ma bucura nespus 2 lucruri: multi dintre sportivii mei au ales sa lucreze in acest domeniu, in performanta sau la cursurile de initiere a inotului, dar si faptul ca indiferent de cariera aleasa, recent ne-am regasit si concuram impreuna in competitiile de masters (foto dreapta): ingineri, arhitecti, profesori sau medici.
4. Cum isi poate mentine sau chiar dezvolta un sportiv brand-ul dupa incheierea carierei?
In primul rand prin felul de a fi, prin interesul aratat pentru o anumita activitate si respectul fata de oameni, in particular dar si in general. E bine sa punem suflet in tot ceea ce facem si sa respectam eforturile celui de langa noi, indiferent de varsta sau profesia lui. Lucrul cu copiii mi se pare minunat, sinceritatea lor ma induioseaza grozav si desi nu mai lucrez in performanta de cativa ani, merg cu mare placere la concursurile de copii si juniori. Sunt extrem de incantata cand le citesc bucuria pe fata si vad pasiunea lor atat de mare! Nu pierd nici un prilej sa ii incurajez sa continue tot asa!
Am reusit sa fiu prezenta in tribune si la cel putin un campionat al seniorilor in fiecare an, desi atmosfera nu mai e la fel ca in deceniile trecute, iar numarul spectatorilor a scazut destul de mult, cei mai multi fiind concurentii insisi, incurajati de cativa prieteni sau de parinti. Principala preocupare ramane activitatea depusa pentru dezvoltarea miscarii de masters din tara noastra, prin organizarea si participarea la astfel de concursuri, promovarea lor in mass-media, dar si pe facebook, acolo unde am numerosi prieteni de toate varstele, mari iubitori de sport si muzica!
Ma onoreaza faptul ca, desi m-am retras de foarte mult timp din sportul de performanta, sunt invitata destul de des la emisiuni de radio sau televiziune, iar in ultimul an mai mult decat ma asteptam).
5. Este societatea responsabila, macar partial, de esecurile sportivilor in viata post-cariera?
Sigur ca multe depind de implicarea societatii, de implementarea unor programe care sa faca aceasta tranzitie nu neaparat mai usoara, dar mult mai eficienta. Mai e apoi important si felul in care fiecare alege ceea ce i se potriveste cel mai bine. Esecuri cred ca sunt destule, in orice domeniu, important este sa nu renunti, sa fii cu mintea si inima deschise, sa te perfectionezi continuu, sa nu refuzi sfaturile celor din jur, sa poti accepta noi provocari pentru pasiunea ta !
„Ai reusit, continua, n-ai reusit, continua!” declara, acum mai bine de 100 de ani, exploratorul norvegian Nansen, un indemn valabil pentru noi toti si azi!
Referinte
[1] Swimming.RO – Carmen Bunaciu link [2] Wikipedia – Carmen Bunaciu link [3] ProSport – Legenda din bazin! Carmen Bunaciu, link [4] Surse foto: 1 – Tony Sabalasev; 2 – Arhiva personala Carmen Bunaciu; 3 – Laura DamianȚi-a plăcut? Dă mai departe!
