flamenco Joaquin Cortes

Flamenco

Credius a lansat “Cel mai cel” (P)

14/03/2015 Comments (0) Blog

Judas Priest

UPDATE: Încă o veste extraordinară: alături de Judas Priest, pe scena de la ROMEXPO vor urca și cei de la Helloween! Da, da, băieții cu A tale that wasn’t right, Forever and One sau Future world.

"Redeemer of Souls își poartă ascultătorii într-o călătorie metal fantastică de la început până la sfârșit” (Spencer Kaufman, Loudwire.com)

Când se cristaliza gașca alături de care aveam să petrec anii de liceu, Judas Priest lansaseră Painkiller (1990). Pe-atunci nu înțelegeam noi mare lucru din metalul englezilor care cântau deja de mai bine de 2 decenii, dar ne plăceau forța emanată, costumele de piele și capacitățile vocale ale lui Rob Halford. Recunosc, mai târziu, când am aflat de Before the dawn, am fost un pic șocat, nu cadra deloc cu imaginea mea despre ei, deși balada e superbă. Îmi sunau în cap tot Breaking the law sau Hell bent for leather, tot zgomotul Harley-ului turat pe scenă.

Peste ani, de câte ori au fost în România, i-am ratat, dintr-un motiv sau altul. Poate nu am fost suficient de hotărât să îi văd niciodată, nu știu. Poate m-am gândit că au îmbătrânit, poate Halford și Tipton nu mai sunt cei de care ne-am îndrăgostit în copilărie. A fost ceva similar cu cei de la Scorpions, ocazie cu care m-am convins că toate se întâmplă la momentul potrivit, călătorind până la Cluj pentru a-i vedea. În cazul de față, nu va fi nevoie de nici o excursie, pentru că Judas Priest vin la București! Pe 1 iulie, la ROMEXPO, ca parte a turneului de promovare a albumului Redeemer of souls, lansat în vara lui 2014.

Judas PriestPână pe 16 martie, toate biletele au preț redus cu 10% (presale), după această dată ele costând 130, 190 sau 270 lei (în funcție de zonă). Se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librariile Cărturești). Biletele pot fi achizitionate și în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă, nr. 15.

Îmi fac timp pentru o întâlnire cu istoria metalului. Îmi fac timp pentru o întâlnire cu copilăria mea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *