Alchimistul

Alchimistul

Vară Parc

Vară în aer liber

28/07/2017 Comments (0) Noutati

Jurnal de călătorie

Jurnal sună cam oficial, de fapt sunt câteva idei aruncate laolaltă, de pe drumurile pe care mă aflu. Da, știu, în ultima vreme am scris mai rar. Sincer, nu am avut prea multe de spus, am tot încercat să construiesc pentru vară și toamnă. Pe alocuri mi-a ieșit, veți afla foarte curând despre ce este vorba, dacă mă urmăriți până la capăt. Și în zilele următoare, pentru că am alte trei articole pregătite.

Am fost două zile la mare, am mers și la plajă în Mamaia, cam cât să văd că, față de acum 15 ani, s-a cam schimbat profilul turistului. Fițele s-au mutat în Mamaia Nord, la Loft&co, acum la cazino vezi în special familii. Și promenada arată binișor, prețurile mi s-au părut decente pentru vârf de sezon. Plaja cam aglomerată – șezlonguri peste tot, plus paturi și baldachine până în apă aproape.

Apoi, seara petrecută în Parcul Tineretului are și o continuare, oarecum similară la Porțile de Fier. Ocazie foarte bună să revăd niște oameni dragi, cu care mă bucur să petrec timp de calitate (chiar, poate scriu odată un articol cu turul României din oameni). Asta când nu stăm pe pajiște lângă Eșelnița, ocazie să întâlnești tot felul de prieteni, din toate ramurile regnului animal (îi vedeți în pozele de la sfârșit de jurnal). Dar am reușit să termin Ultima bătălie a lui Stephen Harding și sunt foarte mândru de asta. Ba chiar am început cartea lui Amos Oz, Evreii și cuvintele. Cine a zis că e rău pe teren? 

Din septembrie încep un proiect nou în Gorj, mai precis pe râul Gilort. Tot pe biodiversitate, după țestoase, vipere, urși și păsări, acum migrez spre pești și pe lucrări de reconstrucție ecologică (am mai făcut și la Galați, dar aici au alt profil). Va urma, un articol dedicat și aici, unul pe Roconferințe probabil, pentru că e un proiect pe termen lung. Și mă bucur să descopăr încă o zonă a țării – nu e vorbă, am mai fost pe la Târgu Jiu, dar acum o să aprofundez serios. Ocazie cu care sper să cânt în premieră aici (am 4 ani și jumătate la dispoziție), să vizitez noi cule (sunt vreo 3 în stare foarte bună în apropiere de Tg. Jiu, dar și cele de pe valea Motrului) și să adaug noi pagini de jurnal. 

Tot din septembrie mergem în liceele din București cu muzica noastră. Pentru că înainte să ne plângem de alții, hai să facem ceva noi pentru noi, cum ar fi să educăm publicul tânăr. Iar seara ne veți putea vedea cântând în săli de spectacol, nu în cluburi. Cine suntem noi? Veți vedea, am lansat și o ofertă publică, vedem ce va ieși. Dar vă asigur că este o chestie organizată, un proiect coerent, care merită și un articol separat.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *