M-am gândit că în 2017 nu am făcut nici un interviu cu un fost mare sportiv al României, fără ca asta să îmi diminueze iubirea pentru sport și dorința de a sprijini sportul românesc prin ce scriu aici. De aceea, după un prânz cu Horia de la Club 16, m-am hotărât să reiau această activitate a mea cu un interviu cu unul din rugbiștii emblematici ai ultimului deceniu în România, Marius Tincu. Prezent la trei ediții ale Cupei Mondiale (2003, 2007, 2011), la ultima chiar căpitan al “Stejarilor”, apoi antrenor al pachetului de înaintare la ediția 2015 din Anglia (unde a fost prezent și subsemnatul). Ca jucător, campion al Franței cu Perpignan, în 2008 – 2009, cel mai bun taloneur din Top 14 în 2003. 14 eseuri în tricoul naționalei, pentru care a disputat 53 de partide.
Credit foto: Alexandru Gabriel Băjenaru
Buna ziua, Marius! Ești unul dintre simbolurile rugbyului românesc, după o carieră frumoasă în acest sport, cu evoluții la cel mai înalt nivel, atât la echipele de club, cât și în tricoul galben cu frunza de stejar al echipei naționale, precum și ca antrenor al României în ultimii ani. O să încep cu o întrebare generică. Ce reprezintă rugbyul pentru Marius Tincu?
Rugbyul este un sport foarte dur, dar este jucat de către gentelmeni, așa cum le place englezilor să spună. Reprezintă și promovează multe valori ale societății (solidaritate, partaj, voință, suferință, victorii, înfrângeri, dăruire și multe altele), care îi ajută pe tineri să devină repere ale societății actuale. Pentru mine reprezintă foarte mult, nu pot eu să dau înapoi cât am primit din partea acestui sport.
Este enorm și nu pot să pun pe hârtie sentimentul de datorie pe care îl am față de acest sport, am reușit să călătoresc în lumea întreagă și am putut să las o urmă cât de mică în trecut. Și asta pentru că istoria ne face să fim puternici și să realizăm succese pentru ca generațiile viitoare să fie mândre când vor pune tricoul cu Frunza de Stejar și vor reprezenta Romania, la orice nivel de joc.
Rugbyul este un stil de viață, îți creează o familie unde fiecare se exprimă, se ajută la greu și petrece la sărbători și victorii. Iar toate aceste valori pe care le enumeram la început te fac mai puternic și matur. Ai impresia că aparții unei lumi pe care nimeni nu poate să o distrugă, dar această lume este foarte fragilă, daca relația umană nu există. Toate rezultatele obținute de echipe sunt bazate pe această relație în primul și în primul rând, și oricât de buni ar fi jucătorii, daca ea lipsește, rezultatele nu vor apărea. Într-o echipă găsim toate culturile și clasele sociale și este extraordinar să poți comunica cu toți și să te înțeleagă. Am avut ocazia să cunosc într-un an în echipa mea de club 13 naționalități diferite! Enorm! Acesta este rugbyul, o familie, oriunde te-ai afla pe pământ!
Marius, ce e în sufletul unui sportiv cand renunță la sportul de performanță? Ce gândește în prima zi fără două antrenamente, fără sedință tehnică, fără sală, fara restricțiile vieții de sportiv până la urmă.
Când ultimul meci s-a încheiat, nu realizam că s-a terminat, dar ajungem la o vârstă la care corpul nu mai răspunde cerințelor personale. Sfârșitul carierii este o moarte interioară, chiar dacă unii jucători au fost pregătiți sau au continuat ca antrenori. Când joci, te ocupi doar de tine, când antrenezi trebuie să te ocupi de absolut tot, dacă vorbim de performanță. Pentru mine a fost un mare ușurare când am terminat, deoarece în ultimii doi ani ca jucător am suferit de dureri la genunchiul drept datorită artrozei de gradul 4, dar îmi lipsește antrenamentul. Pentru restul este la fel, având o viață echilibrată pe durata profesionistă este simplu să continui, știu ce am de făcut ca să fiu în formă și ce trebuie să mănânc.
Știai ce vei face după ce vei renunța la cariera de jucător? Cum vedeau colegii tai de generație viitoarea etapa de “fost sportiv”?
În timpul Cupei Mondiale din 2011, președintele Alin Petrache mi-a propus să mă ocup de grămadă, încă jucam, iar în 2012 mi-a propus să antrenez cu Hari Dumitraș. Nu mă gândeam că o să fac asta, dar imi placea ideea asa ca am facut scoala de antrenori la Paris (Marcoussis).
Cu foștii colegi aveam mai multe legături când jucam decât în perioada de antrenor, dar nu mi-am pus niciodată întrebarea de ce? Probabil că fiecare încearcă să facă altceva sau să construiască un after rugby, ceea ce nu este ușor dacă nu ai prespective și un portofoliu. În perioada cât ești jucător, ești foarte solicitat și interesezi toate clasele politice și sociale, dar în momentul când te oprești, lumea reală poate fi un șoc.
Am primit și felicitări de la mai mulți colegi, dar asta a fost tot, cei care au plecat ca mine nu cred că se vor mai întoarce în rugbyul românesc, iar la întrebarea DE CE? nu pot raspunde pentru că nu știu.
Ai jucat în Franța, se implicau cluburile în etapa post-carieră a sportivilor? Îi stimulează să urmeze școli de antrenori, studii de genul masterului STAR MBA din SUA?
Cluburile se implică în etapa post-carieră, sunt o grămadă de școli (cursuri de formare) care pot fi urmate și în timpul carierei. Un rol important îl are și PROVALE, care este sindicatul jucătorilor, este foarte puternic implicat în viața profesionistă a jucătorilor. Fiecare jucător are un agent, care și el este implicat în ceea ce privește cariera jucătorului. LIGA PROFESIONISTĂ are un rol important și lucrează cu FEDERAȚIA FRANCEZĂ în organizarea rugbybului profesionist.
Care ar fi job-urile potrivite pentru un sportiv după încheierea carierei?
Depinde de fiecare în parte, o parte rămân în rugby, nu numai ca antrenori, ci și ca jurnaliști (Radio, TV și Ziare), manageri, directori sportivi la centrele de dezvoltare etc. Noi suntem obișnuiți cu munca pe orice timp, deci orice oportunitate este bine-venită, iar societățile din Franța se uită după sportivi de nivel înalt.
Există rugbiști români pe care îi recunoaște lumea pe stradă?
Da, în Franța, din păcate, nu în România. Sunt băieți care au câștigat Campionatul Francez (n.a. Lungu, Bălan, Tonița – participant la 5 cupe mondiale, Lazăr și Tincu), Dumitraș este recunoscut ca omul care i-a bătut la AUCH, Gontineac, Ciorăscu și toată generatia lui Dumitraș, pentru că toți sunt prin Franța. Unii jucători și-au petrecut întreaga carieră la un singur club și e simplu pentru oameni să îi recunoască.
Din pacate, ISTORIA ROMÂNIEI a făcut ca cei mai buni să plece și să fie mult mai apreciați în străinătate, nu ne recunoaștem valorile și asta în toate domeniile.
Cum vezi viitorul rugbyului românesc? Are puterea România să se mențină în primele 20 de echipe ale lumii sau chiar să mai urce în clasament în viitorul apropiat?
Atât timp cât ROMÂNIA va merge la CUPA MONDIALĂ, ea va face parte din primele 20 echipe ale lumii. În momentul în care nu mai mergem la CM, s-a terminat, vom cădea, eu cred însă că ne vom menține și îmi doresc chiar să obținem rezultate, pentru că nu voi uita de unde am plecat, chiar dacă locuiesc în Franța.
Sper ca SIX NATIONS să primească încă două națiuni, doar așa putem să ne dezvoltăm și să atragem publicul la stadion, televiziunile și jurnaliștii. Totul se rezumă la bani și acești bani pot veni din această competiție. Nu suntem departe de Italia, societatea de astăzi trebuie servită cu altceva și acest altceva numai de la SIX NATIOS poate sa vină.
E benefică prezența antrenorilor străini la conducerea naționalelor României? Dar a jucătorilor naturalizați în lot?
Deocamdată este necesară, pentru că în ROMÂNIA nu sunt antrenori care să fi antrenat la nivel înalt, campionatul românesc nu este la un nivel ridicat, având doar 7 echipe înscrise. Sper ca unii băieți, care se vor lăsa după Cupa Mondială din Japonia să preia ștafeta, așa cum am făcut-o eu, dar le trebuie un om de experiență pe lângă.
Partea cu jucătorii naturalizați e complicată, ținând cont că este o politică a federației de câțiva ani, dar nu cred că poate continua, vom vedea pe viitor ce generații avem din spate. Ca să fim realiști, fără acești băieți nu eram pe locul 14 în lume, asta este sigur, doar trebuie o mare atenție pe viitor.
Generațiile viitoare vor vedea cum se vor descurca cu acestă identitate combinată. Riscul este ca ECHIPA NAȚIONALĂ DE RUGBY A ROMÂNIEI să fie numită ECHIPA PREȘEDINTELUI, iar imnul nu o să mai reprezinte nimic pentru majoritatea jucătorilor.
Ce rol crezi că pot juca foștii mari rugbiști ai României în promovarea rugbyului?
Cred că este important ca marii jucători să fie solicitați și implicați în viața federației și a rugbyului românesc, dar aici intervine federația și politica ei. Eu personal am ajutat mulți jucători și cluburi cum am putut, la nivelul meu, pentru un contract sau un schimb de experiență, dar la nivel național, pentru a fi profund implicat, trebuie să locuiesc în țară, este mai simplu. Deocamdată nu este posibil, dar nici imposibil, poporul nostru este făcut pentru rugby, suntem bărbați solizi, înalți și avem toate calitățile pentru a practica acest sport, cel puțin în partea MOLDOVEI poți întâlni oriunde rugbystul ideal. Toți foștii internationali pot sa ajute sau sa dea rugbyului inapoi ce ei au primit pe toata perioada rugbystica este o chestie de mentalitate.
Eu am militat tot timpul pentru implicarea foștilor jucători internaționali, cei care vor și sunt disponibili bineînțeles în rugbyul românesc, trebuie să se țină cont de experiența acumulată pe durata acestor ani petrecuți la nivel înalt. Este un lucru pe care nu poți să îl înveți la școală, trebuie să îl trăiești ca să realizezi cum este să suferi departe de cei dragi și cât de mare este bucuria când câștigi un meci important sau un trofeu.
Imaginea rugbistului român nu este folosită în ROMÂNIA și nici imaginea echipei naționale, țara și nația noastră românească are nevoie de această imagine pozitivă, a sportivilor care îndură și suferă pentru a câștiga orice meci!
Tricoul echipei naționale este un merit ce trebuie câștigat pe teren prin toată activitatea înainte de a ajunge la echipa națională, toate generațiile din trecut mi-au arătat asta și am încercat sa fac la fel, nu am putut bate FRANȚA, dar am jucat doar de 2 ori împotriva lor.
Un exemplu este TONIȚA, acest jucător este un monstru sacru al acestui sport și mai joacă și acum la echipa pe care o antrenez. Și mai sunt multi alții, este o lista lungă, ar trebui să scriu o carte.
Cum te percep pe tine francezii ca antrenor si care sunt planurile tale de viitor?
Nu am experiență în Campionatul Francez, aștept să văd ce oportunități voi avea. Actualmente antrenez în FEDERALE II, a patra divizie în Franța (amatori), se numește S.C.R.XV (Salanque Côte Radieusse). Mi-aș dori să antrenez profesioniști, dar asta este meseria, trebuie să aștept oportunitatea, să fiu disponibil și să corespund profilului de antrenor pe care clubul îl caută. Sunt sigur că voi avea oportunitatea să mă exprim, pentru că eu cred în ceea ce fac și în puterea mea de muncă, sigur, îmi mai trebuie experiență ca antrenor, dar știu că asta vreau să fac și cred că pot schimba oamenii, pentru că asta este meseria.
Nu prea am multe planuri de viitor, profit de familie, de fetele mele, pentru că pe perioada profesionistă nu le-am vazut prea mult, am fost turist acasă, dar nu regret absolut nimic, dacă ar fi să reîncep viața, aș face același lucru. Sportul de nivel înalt este frumos și foarte greu, dar ceea ce m-a motivat cel mai mult a fost să îmi reprezint țara și să arăt lumii întregi că și în ROMÂNIA se joacă rugby și că sunt oameni care dau speranță și forță de muncă. Iar generațiile următoare să își dorească să facă la fel sau mai mult!
LA MULȚI ANI, 2018! HAI, ROMÂNIA!
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
