Mi-a mers Maramuresul la inima (I)

V-am spus ca plec sa vizitez Maramuresul si ca e nu doar prima oara cand merg sa cant acolo, ci si prima vizita aici. Astfel ca as fi avut multe lucruri de vazut, si locuri de vizitat, dar timpul a fost foarte, foarte scurt. Cu toate acestea, sunt atatea de spus incat ma vad nevoit sa impart povestea in doua parti. Nu stiu care sunt limitele exacte ale provinciei istorice, unde incepe si unde se termina cu adevarat Maramuresul. Stiu ca dupa Dej incepe padurea si asta mi-a placut. De altfel, asa cum spuneam intr-un interviu, in Maramures mi-a placut in special lemnul, indiferent de forma lui: padurea, portile de lemn, casele (cate mai sunt) acoperite cu dranita. Odata cu padurea a venit si ploaia, una aproape torentiala.

Din Baia Mare nu am apucat sa vad mai nimic. Drumul lung de la Bucuresti la Baia Mare, pana l-am lasat pe Cristi la Suior, langa Baia Sprie, a facut sa ajung destul de tarziu si a trebuit sa plec rapid spre Isis Cafe, cu o foarte scurta oprire la Casa Pintea, unde am fost cazat. Dupa terminarea concertului, am mers un pic prin Centrul Istoric, dar pret de cateva sute de metri doar. In plus, era deja foarte tarziu, iar a doua zi voiam sa ajung cat mai repede la Sapanta. Asfaltul aproape perfect de la Dej la Baia Mare se transforma intr-unul cam prafuit si cu multe gropi pana la Sighet. Plus serpentinele si urcusul, pentru un drum deloc usor, dar frumos. Acolo incepe Maramuresul dupa prima mea impresie. Paduri intinse (inca, aud ca spre Borsa exploatarea e in toi si fara vreo limitare legala sau morala), munte aspru, oameni arsi de munca in aer liber. Prin sate, inca mai vezi porti de lemn (foto dreapta), unele mai noi, altele mai vechi, unele dantelate cu decoratiuni complicate, altele din lemn simplu. Extrem de putine case traditionale, foarte multe din caramida si acoperite cu tigla metalica sau placi de azbociment, semn ca morosenii au ales confortul in dauna traditiei. Oamenii povestesc ca dranita (sindrila) costa mult si rezista putin. Optimizarea costurilor, deh…

De la Sapanta la Sighet sunt circa 20 de km, drumul bun, ajungi rapid. De fapt, iesi din orasul alta data resedinta de comitat si intri in vesnicia satului romanesc, perturbata pe ici, pe colo, de magazinele secolului 21. Indicatoarele te directioneaza spre Cimitirul Vesel, ansamblu intrat in 2001 in Patrimoniul UNESCO. Probabil cel mai bun lucru ce se putea intampla, pentru ca astfel a fost stopata insertia de cruci de marmura si metal. Si mai probabil in timp util ca sa impiedice aparitia vreunui monument funerar intre crucile de lemn cu epitafuri amuzante si picturi naive.

Se lucreaza acum la reconditionarea crucilor vechi (se slefuiesc, se repicteaza etc.), munca mai grea decat realizarea celor noi, ce se poate realiza doar vara, pentru ca vopseaua sa se usuce, iar ucenicii lui Stan Ioan Patras (realizatorul primelor cruci) sa poata lucra in locuri aerisite si reduce astfel cantitatea de solventi inhalate in timpul picturii. Reconditionarea unei singure fete dureaza circa o saptamana. Picturile naive de pe cruci descriu, alaturi de texte, in special ocupatia decedatilor – cioban, lucrator in lemn (cele mai frecvente), dar si tractorist, gestionarul carciumii din sat sau…membru al partidului comunist (foto dreapta). Mai rar, pe cruce este pictat modul in care a murit “rezidentul” locului de veci – accident de masina, in razboi etc. Mesajele de pe cruci sunt simple, nu va asteptati la cine stie ce haiku sau sonete, de multe ori continand si greseli gramaticale, la fel si pictura, fara vreo valoare artistica remarcabila. Sa nu uitam ca ele sunt realizate de oameni simpli, fara multa scoala sau pregatire artistica. Valoarea sta, indubitabil, in ironia fata de moarte, neobisnuita comparativ cu sobrietatea si doliul specifice altor zone. Pe de alta parte, in momentul in care citesti povestea fiecarui om, vei fi cu atat mai miscat decat de cifrele seci si formule de tip “nu te vom uita niciodata” de pe crucile de marmura.

Manastirea Sapanta – Peri

In cimitir se lucreaza si la o biserica – mare, ca doar noi romanii avem o problema cu marimea – si ea in ton cu cimitirul. Si tot in Sapanta veti gasi si manastirea Sapanta – Peri (foto stanga), cea mai inalta cladire de lemn din Europa (acum intelegeti afirmatia cu marimea?) – turla bisericii are 80 de metri inaltime, la care se adauga cei 8 m ai crucii din varf.

Ma opresc aici cu prima parte a povestirii, urmand sa revin cu povesti despre Sighet, Barsana si cum am devenit salistean.