Pentru a suta oara, probabil, va spun ca adevarata Romanie o puteti descoperi dincolo de drumul national. Din Jurilovca in Mitocu Dragomirnei si din Salistea de Sus in Bigar, veti descoperi monumente istorice de care probabil nici nu ati auzit sau despre care nu stiti mare lucru. Asa am descoperit eu cetatea Argamum, Manastirea Dragomirna, biserica fortificata de la Valea Viilor sau Cheile Siriniei, locuri unde pana si gura mea bogata pur si simplu tace.
Oltenia nu face nici ea exceptie. Si daca de lucrarile lui Brancusi de la Targu Jiu (Poarta Sarutului – foto dreapta) sau de podul lui Apollodor din Damasc de la Severin ati auzit, sunt convins ca exista zeci de monumente de care habar nu avem. De Tudor Vladimirescu si revolutia de la 1821 ati auzit cu siguranta. Manastirea Gura Motrului este un lacas de cult de a carei existenta stiam pentru ca treceam de fiecare data pe langa un indicator ce ii semnala existenta in drumul spre Portile de Fier. Si, credeti-ma, din 1997 pana acum am trecut de ceva ori pe langa acel indicator. Dar in 2011 m-am hotarat sa fac mai mult de atat si am facut dreapta din drumul de Bucuresti pentru a descoperi o biserica fondata undeva in secolul 14 si refacuta de-a lungul timpului de mai mult domnitori, cum ar fi Matei Basarab sau Constantin Brancoveanu. Si Tudor Vladimirescu a purtat aici o batalie in drumul sau spre Bucuresti (o poveste intreaga gasiti pe Mehedinteanul), oastea sa de panduri invingand garnizoana boierilor fanarioti.
Si daca v-am convins ca Oltenia are povestile ei pline de farmec, ma bucur sa va anunt ca un grup de prieteni foarte dragi din Craiova inaugureaza chiar azi site-ul www.MonumenteOltenia.ro, prin care isi propun sa va spuna povesti din Dolj, din Olt, din Valcea, din Gorj sau din Mehedinti, despre locuri unice, despre locuri cu valoare spirituala sau istorica.
Luci, Dana si toti ceilalti, va doresc mult elan si multa bucurie in ceea ce planuiti sa faceti cu site-ul si astept sa citesc povesti despre monumente cunoscute sau nestiute din Oltenia.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
1 Comment
[…] Marius Matache […]