final FITS 2015

Final de FITS

Ce chitară să îmi cumpăr

07/07/2015 Comments (6) Blog

Musulmani, arabi, teroriști

Musulmani, arabi, teroriști, tot un drac zilele acestea. Pentru că un grup de descreierați consideră că au drept de viață și moarte asupra altora, s-a pornit un tăvălug ce poate deveni extrem de periculos. Dintr-o dată, pe fondul emoțiilor generate, vecinul sirian ce ține prăvălia de unde cumperi pâine și suc când nu apuci să te duci la hipermarket devine terorist, dușmanul de clasă, exponentul relelor. Dacă nu, măcar suspect!

Oare? Dobrogea în sine este un conglomerat etnic – români, turci, tătari, aromâni, țigani, lipoveni, ruși, ucrainieni. Care trăiesc bine-merci de câteva sute de ani fără mari incidente între etnii. Strada pe care stă mamaia în Agigea nu face excepție, casa ei fiind înconjurată de vecini turci și tătari, iar moscheea e la câteva sute de metri. Dintre toți, există o familie cu 3 frați: Onder, Enghin și Cetin. Au crescut alături de verii soției, au fost la discoteci sau la scăldat în canal (n.a. Canalul Dunăre – Marea Neagră), au participat la toate nunțile din familie.

La sfârșitul anului trecut am fost la o înmormântare la Agigea, a unui unchi. Cei trei au fost prezenți, inclusiv în biserica unde s-a oficiat slujba. Pentru că nu era vorba de religie, era vorba de comunitate, de oamenii alături de care trăiești în fiecare zi. Oameni alături de care au fost și în momentele de bucurie, și în cele dificile. Nici Dumnezeu, nici Allah nu au avut obiecții la gestul lor.

Citeam duminică o știre despre noua moschee ce se construiește la București, una din cele mai mari din Europa. Evident, sunt oameni care își fac griji că e un mod de propagandă. Posibil, nu am dovezi să spun că nu, mai ales că va fi, repet, una din cele mai mari din Europa. Se justifică oare? De ce nu în Germania, unde este cea mai mare comunitate turcă din Europa. Pe de altă parte, noi suntem nația lui “cel mai mare”, “cel mai lung”, “cel mai…cel”. Când tu faci ditamai catedrala în mijlocul orașului, ce argument îi poți da turcului care plătește? (later edit: Teodor spune că tocmai aici e problema, pe de altă parte și România sprijină, prin diferite proiecte și scheme de finanțare, comunitățile din alte țări.

MoscheeDacă tot vorbim de propagandă, de ce am acceptat un liceu turc la București – apropo, nu înțeleg de ce o universitate la București, atașată marii moschei, acest fapt mi se pare mult mai problematic. De ce acceptăm filme turcești la TV (pe majoritatea posturilor chiar) și chiar o televiziune cu acționariat turc (Kanal D)? Pe de altă parte, de ce nu îl renegăm pe regele Carol I, care a dat aprobare pentru construcția moscheei de la Constanța (foto stânga) care, culmea, îi poartă numele (sursa)? A calculat cineva ce impact ar avea o astfel de moschee asupra României, poate devenim un loc de pelerinaj?

Știu, trăim într-o lume a neîncrederii, în care niște demenți omoară în numele religiei, la fel ca acum 1000 de ani. Oare e cazul să ne întoarcem și noi în acele vremuri? Doar vorbim de toleranță religioasă sau o și aplicăm? Ce e mai bine, să ai cei 10.000 de musulmani din București rugându-se în moschei improvizate, cu circuit închis, sau una mare, în care inclusiv cine trebuie să îi poată monitoriza în liniște? Dacă cei 10.000 de musulmani trăiesc în România, plătesc impozite și taxe ca și noi, nu e firesc să aibă și drepturi? Sau măcar să le fie refuzat acest drept cu un argument mai serios decât cel că Ștefan cel Mare și Mihai Viteazu s-au luptat sute de ani cu turcii. Sunt perfect de acord ca la primul semn de prozelitism, de propagandă religioasă, cei care o fac să fie judecați conform legii.

Poate greșesc, dar cred că dacă ne-am cunoaște mai bine diferențele, particularitățile, am reuși mai ușor să ne acceptăm unii pe alții. Și, în primul rând, dacă înainte să luăm decizii, le-am dezbate cu adevărat, fără patimă.

6 Responses to Musulmani, arabi, teroriști

  1. E o prostie sa critici constructia acelei moschei. Statul turc, pe bani proprii, va face un obiectiv turistic important in Bucuresti. Eu, ateu, vizitez foarte multe catedrale si moschei cand merg prin alte orase. Asa ca orasul acesta, Bucuresti, primeste cadou o moschee si unii stramba din nas, zicand ca nu ne trebuie?

  2. Make says:

    @Emil daca vorbim de o singura moschee, da. Daca vorbim si de o universitate atasata ei (pentru ce?), atunci încep dubiile. Daca vorbim de un plan 100 de moschei pe banii guvernului turc prin toata Europa, iar putem vorbi de prozelitism.

  3. Unde ai vazut tu universitate? Vor fi centre de invatare a Coranului. NU a zis nimeni de vreo universitate. Citeste cu atentie informatiile. Nu se va infiinta nicio universitate musulmana.
    Care, apropo, nu ar fi deloc in contradictie cu legile tarii. In fond, functioneaza o universitate cu predare in limba maghiara, Sapientia (Sau cum s-o chema). De ce asta ar fi mai grava?

  4. Make says:

    Pentru ca maghiari sunt 1 milion, iar musulmani de 100 de ori mai putini. Adica nu s-ar justifica, daca ma intrebi pe mine. Dar da, oricum nu e un argument, cel putin nu unul legal, asa cum exista Teologie Baptista

  5. Pai nu trebuie sa aiba justificare pentru noi, ci pt cei care dau banii. Romania, ca stat, doar ofera cadrul legislativ. Daca turcii vor sa bage bani in ceva ce nu se justifica, e strict problema lor.

  6. Make says:

    Poate fi mai complicat de atat – de ex, da cineva din exterior 1 miliard pt scoala de antrenament militar – esti de acord tu ca stat? Si orice institutie de invatamant trebuie sa respecte legea educatiei, indiferent daca e de stat sau privata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *