We love the Beatles

Beatles – povești și lacrimi

Imperfect Madu Radu diaspora

Diaspora mea

21/07/2018 Comments (0) Blog

Nea Mărin

Când eram copil, erau două mari repere în umorul românesc: Toma Caragiu și Amza Pellea. Pe primul nu l-am prins în viață (n.a. Toma Caragiu a murit pe 4 martie 1977, la cutremur), astfel că a fost firesc să mă simt mai atras de Amza Pellea, care avea și un umor mai direct, mult mai ușor de înțeles de un copil de doar 5-6 ani. Circulau viniluri și casete cu cei doi, pe două dintre ele le-am ascultat până le-am învățat pe de rost. La fel cu filmul Nea Mărin Miliardar, pe care îl știu la nivel de replică.

nea MărinAm primit Să râdem cu nea Mărin demult, în 2014, dar nu am apucat să o citesc până acum. Dar asta nu a diminuat cu nimic bucuria de a-l redescoperi pe unul din cele mai simpatice personaje ale copilăriei. E foarte posibil ca pentru unii poveștile cu Nea Mărin să pară ciudate, chiar de neînțeles. Dacă nu l-ai auzit pe Amza glăsuind în grai oltenesc (sigur găsiți înregistrări cu el pe YouTube), construind ticurile verbale ale lui nea Mărin cu atâta grijă, repetând anumite expresii tocmai pentru a-și susține spusele, s-ar putea să ți se pară o lectură bizară. Amza Pellea e savuros și natural, are o bucurie în glas greu de ”jucat”, este, dacă pricepi regionalismele, extrem de descriptiv (cartea are un dicționar de regionalisme la sfârșit).

Pentru mine, a fost o ocazie excelentă să râd cu aceeași poftă de umorul de limbaj (totul e scris în “oltenește”), de situație (nea Mărin cu curca în airoplan, hrănită cu bomboane de stewardesă) sau prin numele personajelor (Sachie al lui Zăpăcitu’, Marghioala lui Fleașcă).

Poveștilei cu nea Mărin au câteva constante – zaibărul, curcanul (musai botezat cu nume importante – Bismarck, Averescu, Ipsilante), nevasta Veta și nepotu’ Sucă, iar legendare vor rămâne revelioanele cu nașu’ Pantelică, nașa Reta și ăi bătârni (socrii lu’ nașu’ Pantelică). Nea Mărin e arhietipul țăranului din Oltenia, șugubăț, iute la mânie, uneori naiv, harnic, cu simțul umorului, cu respect pentru muncă și corectitudine.

Dacă am regrete în viață, ele sunt legate de faptul că nu am apucat să cunosc câțiva oameni pe care, în copilărie, adolescență sau chiar acum, la maturitate, i-am divinizat. Iar Amza Pellea este, indubitabil, unul dintre ei. Iar lectura volumului Să râdem cu nea Mărin nu a făcut decât să răscolească dorul de un mare actor. Dar îi mulțumesc din inimă doamnei Oana Pellea că a ales să redeschidă caietele actorului, cu riscul de a răscoli dorul de părinte. Pentru că, pentru unii dintre noi, Nea Mărin este nemuritor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *