jazz nouveau erik friedlander

Jazz Nouveau în Club Control

Iarna Spectacolul

Iarna. Spectacolul. Nottara.

31/01/2017 Comments (0) Blog

Pasărea Măiastră și Culorile României

România suferă de multe neajunsuri, unele economice, altele ce țin de educație sau sănătate. Dar zilnic, peste toate problemele noastre, mai ales în mediul urban,  există o uriașă nuanță de gri, apăsătoare și tristă ca o depresie amoroasă. Beton, praf, în afara sezonului de vegetație copacii desfrunziți, dacă vorbim de București chiar și Dâmbovița de multe ori, griul te apasă. În provincie încă mai vezi case acoperite cu azbociment sau tablă, garduri nevăruite de locatarii plecați demult spre alte zări.

De Culorile României m-am apropiat încetișor, pas cu pas – întâi la Ciocănești, în comuna – muzeu, apoi cunoscând echipa din spatele proiectului implementat de Policolor, la Romanian CSR Awards, iar cireașa de pe tort la startul ediției 2016, la conferința de lansare de la Muzeul Satului.

Iar după un an de zile mă bucur că am avut ocazia de a fi alături de proiect, de a urmări implementarea sa în locuri cunoscute și dragi mie – Mânzălești (din practica studențească), Luncavița (din Dobrogea misterioasă), Râmnicu Sărat (cel plin de folk, de la Vali Sterian la Dan Manciulea și, mai nou, Dragoș Anghel), vapoarele ce te salută la intrările din Constanța (foto stânga), Cârțișoara (cu a ei biserică fortificată) sau scoarțele și iile Olteniei.

S-au renovat școli și grădinițe, biblioteci comunale sau muzee, centre de informare și cămine culturale. La Luncavița și Rachelu, gospodăriile ce mai păstrează specificul local tradițional au prins culoare, fiind recondiționate case, bărci sau stupine. Să vezi 400 de voluntari implicându-se la Râmnicu Sărat pentru a oferi o fărâmă de strălucire unor obiective precum Parcul Municipal, Stadion, Liceul Economic, Colegiul Național „Alexandru Vlahută“, Școala nr.1, Școala „Vasile Cristoforeanu“ și Cercul Militar e un semn că fiecare din poate contribui la colorarea locurilor unde trăim.

Dincolo de cei peste 125.000 de euro (materiale și finanțări oferite comunităților locale), mi se pare mai important că peste 900 de oameni (ambasadori, voluntari, concrenți, personalul POLICOLOR implicat) au contribuit efectiv la realizarea acțiunilor din cele 12 proiecte implementate în 2016 și alte 30 de acțiuni speciale. Printre ele Electric Castle, ArtSafari, Centrul Cultural ARTSOCIETY, Muzeul Național de Artă Contemporană sau Universitatea de Arhitectură Ion Mincu din București.

Implicarea activă a oamenilor din comunitățile susținute, alături de angajați ai Policolor, a fost impresionantă. Acest lucru ne onorează și dorim să le mulțumim. În 2017 ne vom îndrepta atenția mai mult spre zona urbană, ce are atâta nevoie de culoare”, a declarat Marius Văcăroiu, CEO Policolor.

Culorile României prin ochii artiștilor implicați

Doi dintre ambasadorii proiectului Culorile României sunt frații Cristian și Răzvan Scutaru, artiștii responsabili pentru Pasărea Măiastră, una din locomotivele CFR pictate ca parte din proiect (de griul metalizat de pe ele uitasem). I-am luat la întrebări despre cum văd ei acest proiect și impactul lui în conștiința publică.

Pasărea Măiastră

V-ați imaginat vreodată că veți avea ocazia să pictați o locomotivă?

La nicio universitate nu există un seminar despre cum să pictezi o locomotivă. În ceea ce mă privește, pot spune că mi-am dorit dintotdeauna să am șansa de a realiza un astfel de proiect! Mi-aș mai dori să am ocazia de a fi implicat în proiecte care să presupună pictarea unui vapor, a unui tramvai (troleibuz sau autobuz), a unei biserici sau a unui calcan de mari dimensiuni (500-1000 mp). În facultate nu te învață să pictezi ceva anume. Profesorii încearcă mai degrabă să te convingă să înțelegi că arta pe care o experimentezi trebuie dusă la un nivel cât mai înalt și să fie tehnic rezolvată perfect. Dacă poți să faci asta, dimensiunile și stilul nu sunt așa importante.

De ce Pasărea Măiastră?

Pasarea Măiastră este pasarea Phoenix, pasarea fără moarte atât de prezentă în cultura și arta noastră, fapt care m-a atras ca un magnet.

Care a fost cel mai complicat aspect în realizarea Păsării? Știu că nu a fost ușor de lucrat cu o astfel de suprafață, iar locomotiva este o operă de artă „vie”, date fiind condițiile de exploatare și interacțiunea cu mediul.

Realizarea a fost ceva inedit datoriă suprafeței mari și a tehnicii de vopsire. Desenul a trebuit să îl facem uneori direct cu vinil de contur. Pictura nu a fost greu de executat… Provocările au constat în faptul că vopseam pentru prima dată o suprafață atât de denivelată și că desenul trebuia reprodus identic și pe cealaltă parte a locomotivei.

Care credeți că e reacția călătorilor și privitorilor la întâlnirea cu Pasărea Măiastră?

Călătorii reacționează cu mult entuziasm, pentru că nu vezi în fiecare zi o locomotivă pictată! Nu pot să enumăr câte fotografii am văzut cu ea și de fiecare dată este apreciată. Cred că oamenilor le plac lucrurile frumoase și colorate, doar că uneori nu au parte de ele. Implicându-mă în acest proiect am realizat că societatea noastră are nevoie de lucruri frumoase, făcute din pasiune, fără interese ascunse.

Concluzie? Prefer să vă arăt poze cu România pe care o iubesc (fotografii personale de la Constanța, Ciocănești, Mânzălești, Cârța).
Culorile României Ciocănești

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *