Plouă, dar asta o știți și voi. Dar acesta e titlul celei mai noi poezii scrise de subsemnatul și a 3-a publicată pe acest blog onorabil. După cum am mai spus, nu îmi propun să scot un volum de poezii, dar dacă se vor strânge suficiente, de ce nu? Dar sunt zile în care mă lovește inspirația și încep să pun chestii pe hârtie. Iar cum ploaia ne vizitează aproape zilnic în această vară, m-am gândit să îi dau cuvântul.
Ma simt ca la Ecuator
Nu este frig, dar zilnic plouă
Așa că-n luna lui Cuptor
Eu cumpăr o umbrelă nouă.
Și-așa precum poetul spune
Azi vremea e de beutură
Că altfel, eu vă spun, pe bune,
Riscați s-o luați pe arătură.
Hainele mele-s ude toate
Și-s uzi pantofi, la fel papuci,
Să punem de-o calamitate,
Că apa-i până la uluci.
Ne plouă dis de dimineață,
Plouă la prânz sau mai pe seară
Când tu stai calm, cu berea-n față,
Și speri ca soarele s-apară.
Și dacă vrei să pleci la mare,
Și de visezi o zi pe plajă
Doar luni, o ora ai de soare
Că marți te ia a ploii vrajă.
Iar dacă totu-i de poveste
Și te lovește vreo angoasă
Să știi că vara asta este
De fapt o toamnă chiar frumoasă.
Această poezie este un pamflet. Nici o picătură de ploaie nu a avut de suferit.