Șapte ani în Provence

Șapte ani în Provence

14/05/2018 Comments (0) Blog

Prăjiturind cu Arkadia

Mă sună Cristi Florea într-o zi “băi, dom’ profesor, noi ne ducem mâine cu o gașcă de bloggeri în laboratorul din București al cofetăriei Arkadia, nu vrei să mergi? Că știu că ești pasionat de dulciuri.” Pasionat, zici, tinere? Dependent cred că e termenul corect pentru un așa viciu. Dar, în apărarea mea, nu e vina mea că nu mă pot dezlipi de lângă platourile de prăjituri, pe bune. Am crescut într-o familie netradițională (mamă, tată, 3 băieți și un câine), cu o mamă care de Paște și de Crăciun face 4 prăjituri, de nu știi pe care să o încerci mai întâi. E vina ei, că așa ne-a crescut, de pe vremea când nu găseai de nici unele, ea inventa tot felul de nebunii și continuă să o facă și 40 de ani mai târziu.

Așa că ce era să îi zic omului, că nu mă duc? Nu m-a lăsat inima și mai ales glicemia să stau acasă și să mănânc brocoli, așa că iată-mă descălecând în laboratoarele din București ale cofetăriilor Arkadia (două la număr, una pe Calea Moșilor nr. 298, cealaltă pe Bd. Ștefan cel Mare nr. 31). Înăuntru, șoc și groază, ce chestii satanice făceau oamenii aceia acolo… Dar, ca un domn cum mă știți, mi-am stăpânit entuziasmul și am băgat la cap povestea cofetăriilor grecești (ca și profil), începută la Râmnicu Vâlcea și extinsă apoi în Craiova, Slatina, Pitești și acum București. Spre deosebire de ce știm cu toții despre foarte multe alte instituții de acest tip, oamenii lucrează cu materii prime, nu cu produse intermediare, adică cu ouă, nu cu praf de ouă, cremele și frișca sunt preparate pe loc, blatul se coace pe loc în laborator etc.

Doamnele de la ornat știau cu varza, cum se spune pe maidan, semn că au fost bine antrenate (poza din dreapta este răspunsul clar al întrebării Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele?). De altfel, la începuturi, gazdele au adus cofetari chiar din Grecia, pentru a reda rețetele și gusturile întocmai. Și pentru că Ionela Năstase, ca un vajnic fost om de televiziune, a făcut un reportaj foarte inspirațional și foarte descriptiv, vă propun să aruncați un ochi, să nu ziceți că vorbesc prostii.

În rest, recunosc, am plecat cu două cutii de prăjituri Arkadia la pachet. Colegii de muncă au fost fericiți, glicemia lor cânta relaxată “ridică-mă la ceeeer!”. #CumSeFace, over and out! Ah, să nu uit, vă îmbrățișez întocmai ca în poză.

Arkadia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *