Promisiune data, datorie curata: concerte in Bucovina

Written by on 13/05/2011 in Noutati - No comments

E timpul sa ma intorc in Bucovina. Evident, cantand. A trecut ceva vreme de cand nu am cantat in zona (escapada de la Humor nu se pune, fiind prea scurta – 5 piese), asa ca ii anunt pe cei 5 oameni care ma iubesc pe mine si ceea ce fac pe scena ca vin iar.

Pe 9 iunie, la Suceava, evident in Fierarie. Concert cu aventuri – am vorbit cu Alin, am stabilit concertul, detaliile, apoi realizez ca pe 9 iunie am bilete la Scorpions, una din trupele copilariei. Am incercat sa mutam concertul, dar apoi am realizat ca daca am spus ca merg si a inceput campania, nu mai exista loc de intoarcere. Deci, ma astept de la Suceava sa nu ma faca sa imi para rau ca nu am fost la Scorpions.

10-12 iunie, la Siret, are loc Festivalul FolkEver (detalii aici), unde voi presta corespunzator in recital vineri, 10 iunie. Mi se pare un eveniment foarte important acest festival pentru un oras ca Siret-ul si spun asta gandindu-ma ca orase mari, precum Constanta, Craiova sau Timisoara nu au un astfel de eveniment.

Pe 11 iunie sunt sanse mari sa ne vedem la Gura Humorului, la fel de evident ca si in cazul Sucevei, in Pizzeria La Bomba, acasa la Sorin Poclitaru, stapanul versurilor mestesugite si al pizzei delicioase din oras.

Voi reveni cu amanunte despre acest mini-turneu, pentru ca sunt posibile si ceva surprize. Unele chiar spectaculoase.

About the Author

Doctor in chimie, cercetator in chimia mediului. Cantautor folk. Redactor-www.ForeverFolk.com, co-fondator www.roconferinte.ro si blogger.

Leave a Comment

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.