Eram copil, să fi avut vreo 5-6 ani, stăteam în Slobozia la U39 (1983 sau 1984, cel mai probabil), lângă actualul Hotel Select (Muntenia pe atunci). La parterul blocului era un container metalic, de culoare verde, cu 3 compartimente: sticlă/hârtie/metal (pe atunci nu existau recipienții de plastic). E, probabil, cea mai veche amintire a mea legată de reciclarea materialelor. Când am ajuns la școală, am gustat și din heirupismul colectării materialelor refolosibile, când erai obligat să vii cu minim 2 kg de hârtie la școală. Deși ideea în sine era bună (colectarea materialelor reciclabile), aplicarea ei era dezastruoasă.

În 2014, Slobozia se luptă cu alte 31 de orașe pentru titlul de Orașul Reciclării, într-o competiție ce se desfășoară în primele 6 luni ale acestui an (1 ian – 30 iunie). Bătălia pentru acest Champions League al reciclării are mai multe obiective:

• în primul rând, creșterea calității serviciilor de colectare selectivă a deșeurilor de ambalaje – aș vrea să am opțiuni mai la îndemână pentru tuburi de spray și ;
• conștientizarea și mobilizarea populației pentru separarea deșeurilor – eu unul sunt fericit că, în blocul în care stau, în sfârșit s-a ajuns la soluția, deloc complicată, de a nu se mai arunca recipienții de plastic pe tobogan, ci se strâng separat;
•  Creșterea procentului de ambalaje colectate – tehnica se poate aplica la fel de ușor pentru hârtie și carton sau recipienți de sticlă.

Marele premiu al competiției pentru orașul câștigător este, pe lângă titlul de Orașul Reciclării, o zonă eco wi-fi, un spațiu inedit de relaxare, 100% eco și cu acces liber la internet în valoare de 12.000 euro. Dincolo de premii însă, Slobozia merită să își păstreze imaginea pe care a avut-o întotdeauna, aceea de oraș mic, dar cochet și curat.

Îmi invit colegii bloggeri din Slobozia să dea și ei sfoară în țară, pentru a crește astfel șansele orașului de a câștiga titlul onorifc. Iar dacă în Slobozia mai sunt încă amatori de muzică folk, sper că au și ei “locul lor”, așa cum aveam noi, acum aproape 20 de ani, în Parcul Mare, unde ne strângeam și cântam până târziu în noapte. Și atunci exista bere la cutie sau la PET, dar întotdeauna ne-am păstrat curat “locul de joacă”, sau, ca să rămân în ton cu studiile mele muzicale, amfiteatrul Academiei de Muzică Parcul Mare.