Virgil Stănescu

Virgil Stănescu: interviul

Steaua - Dinamo

Steaua – Dinamo…altfel

04/01/2016 Comments (0) Sport

Sportivii: profesioniști sau patrioți?

LATER EDIT: Articolul este scris înainte de problemele iscate de hotărârea Elisabetei Lipă legat de intonarea imnului. Pot fi de acord ca a greșit ca manager, pot fi de acord că nu trebuia pusă ministru. Dar, pe bune, lipsă de patriotism la o cvintuplă campioană olimpică?

Sportivii sunt o specie aparte, m-am convins de acest lucru atât din postura de spectator și iubitor de sport, dar mai ales din cea de blogger ce scrie adesea despre sport și care a interacționat frecvent cu sportivi de performanță. E incredibil să vezi un rugbist de 120 kg emoționat din cale-afară la o întâlnire, fie ea și informală, cu comunitatea rugbyului românesc. Am uitat să precizez, vorbim de un jucător…naturalizat, deci nu un “român get-beget”, emoționat că va reprezenta România la o cupă mondială, că se întâlnește cu istoria rugbyului românesc și tot așa. Indiferent cât de fioroși par în arena în care evoluează, sportivii pot avea emoții, sunt influențați de ce se spune sau scrie despre ei, simt nevoia unor încurajări și se bucură când ele vin (îmi amintesc bucuria băieților de la rugby la primele meciuri la care am strâns galeria de bloggeri).

Noi, românii, suntem pricepuți la sport, ca și la politică, agricultură, medicină și ce trebuie să faci în caz de catastrofă nucleară. Evident, ne dovedim priceperea mai ales dupa ce lucrurile merg rău, când ne înghesuim la nu ți-am spus că așa se va întâmpla? 

calitatea sportiviiNe place când vedem sportivii cântând imnul în gura mare, suntem toți #pieledegăină când vedem banca de rezerve în picioare, ținându-se după umeri și răcnind la imn, de parcă pleacă la război. Un antrenor străin e, din start, un intrus, habar nu are el cum stau lucrurile la noi, care e mentalitatea noastră. Condimentat cu eternul ce, noi nu avem antrenori valoroși? Ba da, avem, dar de cele mai multe ori, tot noi dăm naștere suspiciunilor că selecția nu se face pe merit, că are el oamenii lui etc. Vorbeam cu băieții din naționala de polo de la JO de la Londra și îmi spuneau că se bucură că Istvan Kovacs nu înțelege românește, că astfel nu poate citi tot ce scrie prin presă sau tot ce se bârfește și își poate vedea liniștit de treabă. L-am urmărit pe Istvan Kovacs pe parcursul unui antrenament al băieților la bazinul Dinamo, înainte de plecarea la Londra. Vorbea puțin, de obicei cu secundul, nu se exterioriza mai deloc, părea total deconectat în unele momente, ca un bunic ce își supraveghează nepoții care se joacă alături.

Interviu CristiAcum gândiți-vă Tomas Ryde, antrenorul naționalei de handbal feminin a României. Vi se par cumva similare ipostazele? Evident, nu e suficient pentru noi, românii. Noi ne așteptăm să vedem antrenorul care le știe pe toate, care țipă când nu merg lucrurile, care dă indicații. Dacă sportivii nu cântă din toți plămânii imnul, înseamnă că nu sunt patrioți, nu își iubesc țara. Au toate îndatoririle posibile față de țară, inclusiv aceea de a suporta înjurăturile unora pentru care singurul sport practicat e datul cu părerea lângă punga de semințe.

Credeți că sportivii de națională au nevoie de chiar atât de multe recomandări? În 99% din cazuri, indiferent de ce sport vorbim, sportivii ajunși la echipa națională sunt la un nivel suficient de ridicat încât să nu aibă nevoie de explicații de genul “cum să dea o pasă”. Atenție, nu vorbesc de antrenamente, ci de pauzele de 1 minut din timpul jocului. Mie, unul, îmi sună ca învățatul în dimineața examenului, când încerci să mai bagi 2 formule în cap dar mai rău le amesteci.

Dincolo de toate acestea, înainte să înjurați un sportiv, înainte să știți mai bine ca el ce a greșit, gândiți-vă la sutele și miile de ore de antrenament pe care acesta le-a făcut. La sutele de răni pe care corpul său le-a suferit în carieră, unele din ele extrem de grave și dureroase. Mă uitam de Revelion pe Eurosport la WATTS ZAP, colecția de faze memorabile de peste an. Dacă unele sunt amuzante, la altele mi se strângea inima văzând câte un schior zburând în decor la 130-140 km/h sau vreun sportiv a cărui sanie derapeaza la viteze similare. E la fel pentru automobiliști, motocicliști, rugbiști și multe alte sporturi. În foarte multe momente, intensitatea sportului le pune în pericol viața acestor oameni. Iar acest lucru se întâmplă pentru divertismentul nostru, al spectatorilor și telespectatorilor. Așa că, vă rog din suflet, înainte să aruncați cu noroi în public în munca unui sportiv, respirați adânc și mai gândiți-vă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *