Harnic

Harnic, Ambițios, Generos, Iute

08/01/2020 Comments (0) Sport

Sportul românesc în an olimpic

Sportul românesc se găsește la circa șase luni de startul Jocurilor Olimpice de vară și m-am gândit să vedem cam pe unde suntem. Ce să fac, emoțiile pentru purtătorii tricolorului sunt mari de fiecare dată, indiferent că e fotbal, rugby, polo sau judo.

De fotbal n-am mai vrut să aud de la Europenele din 2016, când am fost acolo, am muncit, am urlat, am dat bani din buzunar să văd niște băieți cu mâinile în șold. Am mai mers ocazional la meciuri, dar mă uit cu o detașare echivalentă cu absența. Și de câte ori mi-am călcat pe inimă, mi-a părut rău. L-am schimbat pe Daum cu Contra, dar starea de fapt a rămas. Așa că m-am îndreptat spre alte sporturi. Ah, mint, m-am bucurat tare pentru Mirel Rădoi și băieții de la U21! Alea au fost zile cu emoții, ca altă dată, și mă voi uita cu mare drag la meciurile lor de la JO.

La rugby am stat acasă în loc să mergem la Mondiale, pentru că niște oameni s-au încurcat în hârtii. Cine? E, asta încercăm să aflăm de vreo 2 ani și nu ne iese, doar că nimeni din conducerea FRR nu își asumă nimic. Măcar un Acar Păun să fi ieșit în față…

La gimnastică ne apropiem de a doua ediție de Jocuri Olimpice la care nu ne calificăm cu echipa. Suntem reprezentați de Marian Drăgulescu, la 39 de ani și sperăm să facă o minune greu de imaginat în acest sport.

La handbal ne confruntăm cu un scandal de dopaj cât casa – jucătoarele de la Corona Brașov sunt acuzate de utilizarea unei tehnici neaprobate de WADA. Cinci românce și o sportivă din Muntenegru au fost lăsate acasă, cu câteva ore înainte de plecarea în Japonia, la Mondiale, din care ambii coordonatori de joc (Buceschi și Lazslo). Astfel că ne-am pus baza într-o Cristina Neagu, incomplet refăcută; când ea a terminat benzina, s-a terminat și randamentul nostru. Ne ascundem în spatele performanțelor obținute la nivel de club cu jucătoare străine plătite regește din bani publici. Iar anul a început cu demiterea lui Tomas Ryde, în cel mai pur stil românesc, am găsit acarul Păun. Credeți că Ambros Martin a plecat de fraier de la cârma naționalei? Că avea un lot formidabil și că stătea performanța la doi pași de el?

Federațiile de box, tenis și polo au finanțarea tăiată de la Guvern pentru diferite nereguli. Succesele din tenis – mă gândesc în primul rând la Simona Halep și Horia Tecău – sunt oricum consecințe ale unor investiții individuale ale familiilor sportivilor, necum rezultatele unui sistem funcțional. Echipa națională de polo s-a calificat la Europene doar printr-o minune (zero stagii în 2019, dacă am reținut bine de la Catrinel Oprișiu), dată fiind disfuncționalitățile din polo. La box nu cred că mai știu nici unul din boxeri, cu atât mai puțin care din ei are șanse la medalii.

La canotaj, fetele ies pe lacul Snagov însoțite de poliție, pentru că riveranii posesori de bărci și figuri nu respectă regimul circulației pe lac. Și prea multe baze oricum nu există în România. Sursa

Judoul a fost măcinat de un scandal uriaș, antrenorul Florin Berceanu este acuzat de o serie lungă de sportivi de comportament abuziv.

La haltere știu că au fost scandaluri repetate cu sportivi români prinși dopați (19 din 2008 încoace), suntem cumva în pragul de a fi penalizați să avem doar doi sportivi la JO în loc de opt. Așa cum vorbeam cu marele campion Vasile Andrei, de lupte ne amintim din patru în patru ani. Știți vreun luptător român în activitate? Sau măcar pe cel care a adus României o medalie la Rio? Nu e născut în România, deci nu prea avem mare merit în performanța lui.

Speranțe ar fi la tenis de masă, unde suntem campioane europene, deși toate celelalte naționalități au jucătoare asiatice naturalizate (parcă doar Portugalia nu are), scrimă, unde speranțele cele mai mari vin tot de la o sportivă cu experiență – Ana-Maria Popescu (Brânză), kaiac-canoe, unde federația pare să fi depășit șocul excluderii în bloc de la JO de la Rio, cauzată de dopajul cu meldonium. De asemenea, la tenis de câmp, unde avem o Simona Halep și Horia Tecău, care pot emite pretenții la medalii.

Ținând cont de toată această situație, oare nu avem prea mari așteptări de la sportul românesc și sportivii români? Uitați de vremurile când sportul românesc câștiga zeci de medalii, atât timp cât nu construim nimic pe termen lung, atât timp cât avem deficiențe sistemice uriașe, nu putem avea mari pretenții. Trebuie să depășim aerele de “i-am învățat handbal pe toți”, “am luat sute de medalii la gimnastică” și tot așa. Realitatea ne contrazice, nu alocăm banii corect sportului, nu investim deloc în antrenori, infrastructura e construită prost pe sume uriașe (vezi costurile de la Arena Națională în comparație cu alte stadioane similare din Europa, plus gazonul execrabil în jumătatea timpului). Deși le doresc sportivilor să fie surpriza Jocurilor Olimpice, tare mă tem că nu vom fi departe de rezultatele de la Rio 2016, oricum probabil cea mai slabă ediție din ultimii 50 de ani pentru România. Iar eventualele medalii vor fi doar rodul hazardului și investițiilor personale, nu vă amăgiți cu iluzii deșarte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *