Cand n-are ce face, Chinezu incepe sa intrebe. Pana aici nimic anormal, dar de cele mai multe ori, intrebarile lui sunt provocatoare mai ceva ca bordurile pentru jandarmi, iar eu cum n-am treaba, ma apuc si ii raspund, evident tot in scris. Drept e ca el voia altceva, da’ de, a zis ca e in joc imaginatia bloggerilor, asa ca eu fac ce ma taie capul pe mine.

Da, blogul de fata e un blog unde imaginile video sunt relativ frecvent folosite. Pentru ca, prestand prin concerte, se produc filmari care ajung pe youtube si care e normal sa fie publicate si aici, ca doar e blog de artist (printre altele).

Sunt postari in care clipul iti argumenteaza textul. De exemplu, daca eu povestesc o faza din meciul dintre Steaua si Honved Budapesta din toamna lui 1985, sunt sanse maxime ca Hoinaru, nascut fiind in 1988, sa nu fi prins meciul in direct si nici in reluare. Astfel ca, decat sa ii povestesc in cuvinte ca

Boloni, imediat ce a inceput meciul, a intrat in jumatatea echipei maghiare, a sutat de la 28-30 m, portarul Andrush a respins in fata de unde Piturca, venit in viteza, a lovit mingea cu capul si a deschis scorul in secunda 37 a meciului retur din turul al 2-lea al Cupei Campionilor Europeni

suplimentez informatia cu un clip de pe youtube si in felul asta 1) intelege despre ce vorbesc, 2) vede niste imagini pe care poate nu a apucat sa le vada.

Exista clipuri pe care le descoperi intamplator si care nu au nevoie de prea multe comentarii – vezi aici – trebuie doar sa explici contextul.

Sa nu ma intelegeti gresit – nu sunt adeptul posturilor de genul un clip copy-pasted pe blog si cu asta basta. Dar asa cum multi apostoli 2.0 propavaduiesc, continutul video (produs de voi sau de altii) poate reprezenta  o plus valoare importanta pentru blogul vostru.

Sursa foto

Tot stand si gandindu-ma la concursul Reporter European, mi-a venit ideea sa imi intreb cativa confrati bloggeri despre modul in care si-au implicat blogul/blogurile in activitati de voluntariat.

Analizand raspunsurile lor, mi-am dat seama de cateva aspecte care ma vizeaza pe mine si activitatile mele de voluntariat:

• datorita blogului, mi-am intensificat si diversificat activitatile de voluntariat; daca pana la blog activitatile mele de voluntariat se refereau in special la mediul inconjurator, odata cu blogul am inceput sa ma implic in evenimente caritabile de strangere de fonduri (de ex. Acoustic Bloggers), campanii de constientizare cu privire la grupuri defavorizate (persoane cu dizabilitati – vezi meciul de baschet in scaun rulant, grupuri etnice supuse discriminarii – vezi meciurile de fotbal anti-rasism), sprijinirea sportivilor romani implicati in diverse competitii internationale (imnul nationalel de rugby, sustinerea nationalei de polo la Mondiale etc.) etc.;

Trupa !NTERZIS feat. Marius Matache – Imnul Nationalei de Rugby Romania 2010

• datorita blogului, actiunile mele de voluntariat au un impact mult mai mare si imi asigura o mai mare transparenta (dupa fiecare concert caritabil realizat in ultimii 2 ani – si au fost cateva – toate sumele au fost publicate pe blog);
• credibilitatea actiunilor mele, inclusiv a blogului, a crescut datorita actiunilor mele de voluntariat;
• desi poate fi de ajutor in multe situatii (de ex. necesitatea unui contract), nu ai nevoie de o asociatie pentru a te implica in actiuni de voluntariat;
• am devenit mai atent cu campaniile in care ma implic, tocmai pentru a ma asigura ca beneficiile obtinute in urma eforturilor depuse ajung la cei care au nevoie de ele.

Acesta este articolul cu nr. 4 din seria  Pentru concursul Reporter European. Regulamentul Campaniei il gasiti pe site-ul Comisiei Europene

Cum nu era nimic “pe rol” in muzica folk autohtona pe ziua de azi, m-am gandit sa arunc un ochi peste granita. Aka sa vedem ce mai face domnul Bob Dylan, pe care il stim cu totii drept un tip foarte prolific. Imposibil sa nu gasesti ceva nou la el despre care sa scrii. Si evident ca am gasit, doar ca articolul nu s-a nascut cat ai bate din palme, ci a necesitat vreo 2 ore de citit (il gasiti aici).

Si astfel am realizat ca, de multe ori, noi, bloggerii, avem tendinta de a arde unele etape. Mergi la eveniment, iti da omul o mapa de presa, faci niste poze, mai zici cu cine te-ai vazut, ce ti s-a parut mai simpatic/interesant/captivant si ai produs articolul. Sau: primesti brieful, faci o filmare, adaptezi informatia la cum ai gandit tu textul pentru campanie, mai coafezi un pic si a iesit produsul. Sau: ai o sursa de informatii in engleza, traduci articolul original (cu sursa precizata, evident), adaptezi la situatia locala, bagi si 2 poze si gata.

Eu vin dintr-o bransa – cercetare – unde valoarea adaugata este esentiala. E necesar sa faci o evaluare a ce exista in domeniul tau de cercetare, dar nu suficient. In cazul articolului cu Dylan, traducerea putea sa fie 1) neclara ca si continut informational pentru cititor 2) sa ma duca pe cai gresite datorita unor personaje si institutii care apareau in text si despre care nu stiam nimic. Nu mi-e rusine sa recunosc ca nu stiam ce a reprezentat Hank Williams pentru muzica country si nici ce e Kunstsammlungen Chemnitz. Dar Google stie multe si daca ai un pic de rabdare si ceva curiozitate, poti sa afli detalii si sa elimini riscul de a scrie prostii intr-un articol.

Asadar, cand scrieti un articol, nu strica si un mic research pe tema aleasa. Evitati astfel confuziile, erorile de semantica si va poate genera continut de calitate in articolul dorit.

Sursa foto

L-am vazut prima oara in terminalul din Dusseldorf. Asteptam amandoi avionul de Praga. Relaxat, bermude de jeans, vorbind la telefon. Am avut dubii daca e el. Dar l-am asteptat sa se ridice in picioare, stiam ca are 2.02 m, iar cand a facut-o, orice dubiu a disparut. N-am vrut totusi sa il hartuiesc ducandu-ma direct la el.

S-a asezat pe locul lui, clasa economic. Si-a scos tableta, si-a pus castile si s-a bagat la ceva film am banuit. Ei, cum sa deranjezi omul. Intr-o ora eram la Praga. La intrarea in terminal, mi-am luat inima in dinti si i-am cerut un autograf si l-am rugat sa facem o poza. Foarte amabil, chiar incantat, a acceptat. Un domn la fel de amabil, mi-a luat aparatul si ne-a imortalizat.

A reprezentat pentru Cehia cam ce a fost Camataru pentru noi. Doamnelor, domnisoarelor si mai ales domnilor, Jan Koller!

Vara asta ne topeste ratiunea intr-un stil barbar, astfel ca m-am gandit sa vin cu un concurs tembel la maxim. Pun la bataie 4 borcane de dulceata: de trandafiri, de capsuni, de smochine si peltea de gutui in schimbul celor mai bune 4 posturi despre vacanta. Pot fi despre vacanta ideala, ultima vacanta, cea mai reusita vacanta ever, poate fi orice. Dar vreau sa fie scris din inima si, daca se poate, cu umor.

Pentru ca dulceata imi aminteste de copilariile petrecute catarat prin copaci, de fructele mancate nespalate, de cratitele uriase in care se facea dulceata. De ordinea in care apareau fructele in curtea bunicilor – visine, caise, corcoduse, piersici, mere, nuci, gutui. De ordinea in care apareau florile – ghiocei, zambile, narcise, lalele, gura leului, irisi, crizanteme.

Pe scurt, brief de campanie: 4 borcane – hashtag #dulceatapeblog – guest-post-uri. Ele vor fi publicate, aici, la mine, cate unul pe zi, in perioada 4-7 august.

Guest-post-urile vor fi trimise prin e-mail la adresa make2000[pe]gmail[punct]com pana cel tarziu marti, 2 august, ora 10.00. Cu acordul celor care vor participa, eu voi fi cel care va decide cele 4 guest-post-uri castigatoare.

Joi 21 iulie, Coyote Cafe. BeerTweetMeet. Lume ca la balamuc, toata floarea cea vestita a online-ului romanesc. Nu ma apuc sa dau linkuri, ca dureaza o saptamana. Mahmur.Info a facut o treaba al naibii de buna, ca de obicei. Drept e ca i-a dat de lucru lu’ Chinezu, ca, in conformitate cu principiul personal, la cate beri a baut si cu cate persoane, zilele astea are de dat un follow masiv asa Apropos, Maestre Claudiu Petre, aka JustF0rFun, La multi ani, sa traiesti, ca ai un rol determinant in online! Rar mai strange cineva lumea asa ca BeerTweetMeet-urile ))

Ca de obicei, am mai reusit sa cunosc cativa din oamenii cu care interactionam “blind” pe twitter. Si parca altfel stai de vorba cu omul. Stai de vorba e impropriu spus, ca aseara muzica era evident tare de trebuia sa racnim unii la altii, da’ asa e la distractie cu tineretu’. S-a lasat si cu karaoke, sonorizarea era praf, dar n-am rezistat sa bag un Sting. Lumea a venit, lumea a si plecat, apoi au venit altii, si altii. Ca popoarele migratoare asa .

Astazi avem #AcousticBloggers. Examenul de maturitate al proiectului. Cand a fost cu scop nobil, ne-am descurcat bine, chiar surprinzator de bine fata de ce se asteptau unii. Astazi, lumea se asteapta deja sa ne descurcam bine. Speram sa nu le inselam asteptarile.

Spre deosebire de ieri, cand a fost bere gratis (produsul ca atare, nu trupa ), azi e concert cu bilet. Motive? Pentru ca, spre deosebire de karaoke, cei 20 de oameni care urca pe scena repeta inainte, ba ma si suporta pe mine, care le fac capul mare, tip la ei, observatii, stres etc. Fara ca asta sa insemne ca nu am incredere in ei. Pentru ca sala de repetitie costa, iar dupa ce ca ei isi pun timpul si energia la dispozitie, ar fi culmea sa le cer si bani sa cante. Pasiunea are limite, suficient am dat eu bani din buzunar ani de zile ca sa cant. Cantatul inseamna si corzi, transport pentru Alex care vine din Ploiesti sa cantam, infrastructura (gen stativ de versuri, gen monitor de control casca si multe alte nimicuri). Inseamna domeniu, site, hosting – stiti doar, traim in online – si m-am saturat sa apelez la prieteni pentru ajutor, pentru ca si ei trebuie la randul lor sa isi castige existenta.

Stiu ca azi nu vor fi nici un sfert din cei de ieri si nu ma supar, nu ii judec, nu ii condamn. Fiecare decide in ce se implica, cum isi canalizeaza eforturile fizice si financiare. Dar in fata celor care sacrifica 15 lei pentru biletul de intrare, imi scot palaria.

Al doilea meci al Romaniei la Mondialele de polo au insemnat o a doua infrangere. Daca dupa meciul cu Australia eram suparat pentru ca avusesem meciul in mana, de data aceasta, am pierdut cam fara drept de apel in fata Serbiei, cotata insa ca una din favoritele la medalii. Capitanul echipei, Cosmin Radu, ramane la fel de cerebral in evaluarea meciului:

“Nu sunt prea multe de spus despre meciul de azi. N-am jucat prea bine, am mai ratat niste suturi usoare…in fine…asta e. Sarbii au fost mai buni ca noi, ne-au dominat la toate capitolele si am reusit neplacuta performanta sa luam gol in toate modurile posibile: pe contratac, din inferioritate, din centru, de la distanta. Mai lipsea un 5 m si era pachetul complet

Partea pozitiva e ca, desi am pierdut ambele meciuri, suntem inca in lupta pentru a ajunge in sferturi…asa ca nimic nu e pierdut. Tot ce pot sa sper e ca de la meciul cu chinezii sa incepem sa castigam.

Cosmin Alexandru Radu”

Intr-o prima faza, am putea spune “bai, n-avem nici o speranta nici de la polo!”. Daca ma gandesc insa ca la fotbal facem petrecere nationala cand ajungem la un turneu final, mi se pare ca nu e corect sa facem o tragedie ca, de data aceasta, baietii de la polo nu bat tot ce prind. Si atat cat mai sunt sanse de calificare, sa ne pastram optimismul. Bafta multa, baieti! Hai sa ne mobilizam sa demolam China la ea acasa!

Recunosc, au fost ani in care imi doream sa ajung la Folk You. Mi se parea monstruos de genial sa fiu pe scena cu crema folkului si sa ma prezinte Motzu’ Pittis. Cu fiecare an ce a trecut, am realizat ca locul meu nu e acolo, deci nu am de ce sa imi para rau. Doar ca, de la an la an, parerea de rau a fost din ce in ce mai mica, iar socul din ce in ce mai mare.

Anul trecut, vazand Vama, am intrebat razand “la anu aduc Voltaj?” (nu ca as avea ceva cu baietii de la Voltaj, ba chiar Oliver Sterian mi se pare un tip foarte misto, foarte echilibrat si care produce chestii foarte misto – vezi piesele trase de Ovidiu Mihailescu la el la studio – doar ca la momentul respectiv mi se parea ca s-ar potrivi ca nuca in perete la Folk You – retractez, sunt altii mult mai anapoda anul acesta). Ei bine, stiti discutia deja despre Guess Who, Puya, Zdob si Zdub si tot asa.

Dar asta le intrece pe toate. Daca pana la aproape 34 de ani am avut cateva chestii stabile in cap, iata ca una din ele s-a destramat. Am crezut, cu totul eronat, ca minutul are 60 de secunde, ora 60 de minute, iar ziua are 24 de ore. Folk You 2011 a distrus un mit! Ne vedem pe plaja, la recitalul lui Puya, la ora 24.30.

Si v-am mai spus ca totul e relativ, iar timpul se comprima

Va povesteam ieri despre cum a decurs concertul in Vama Veche si despre atitudinea mea fata de “rebelii fara cauza”. Si promiteam in articolul respectiv ca voi reveni cu detalii privind locuri din Vama Veche. Bune sau rele.

Sunt tipul care a dormit ani de zile in cort si acelasi tip care a dormit la hoteluri de 5 stele cu vedere spre ocean si cameriste care cum ieseai din camera, iti faceau patul. Nu imi cade rangul nici de una, nici de cealalta varianta. Dar sa ma ierte Dumnezeu, la ce se ofera la pensiunile din Vama, preturile sunt de porc. Cu 40 de euro stai la 3 stele in Praga si acolo sunt chiar 3 stele. In Vama stai intr-o camera fara aer conditionat si daca e frig afara, mai bine dormi in masina. Asa ca evitati locatii gen “Chez Alex” sau “Pensiunea Vama Veche”. Chiar nu merita. La 20 de euro cred ca merit 1) un bec in baie, 2) asternuturi curate, un prosop si un sapun si 3) ceva pe jos, nu doar gresie goala si rece. Si eventual telecomanda de la aerul conditionat, daca tot exista in camera. Sincer, cu 80 de lei am stat in 2 Mai, la Pensiunea Milly, cu aer conditionat “pe bune” in camera, cu televizor, cu asternuturi curate, cu o atitudine prietenoasa. Dar vorba cuiva, deja Vama e “da fitze”.

Mancarea in Vama. Acolo la moda e shaorma, de altfel o chestie nationala deja. Dar parca nu m-as risca sa mananc, am asa o strangere de inima, mai ales cand Vama e goala. Tot tipic pentru Vama ar zice Alex ca sunt hamsiile. Dar hamsii am mancat o singura data, la Lehliu Gara, La Partid.

Dar am mancat in 2 locuri unde mancarea a fost foarte buna. De 1 mai am mancat la Lyana, unde portiile au fost uriase si mancarea de foarte buna calitate. Singura observatie e ca aici dureaza mancarea. La concertul de pe 1 iulie, tre’ sa spun ca am mancat foarte bine La Barba Neagra, iar viteza cu care ne-au servit a fost uluitoare. E drept, la 4 eram singurii pe terasa, in plus eram si artistii invitati, dar salata a venit “in no time”, iar snitelul in 5 minute. Deci, se poate!

Voi ce experiente ati avut? Pe unde a fost catzelul batran si atzos in shaorma? ))

Acum ceva vreme, minunatii oameni de la Orhideea SPA nu au de lucru si invita DreamTeamRO la o sesiune de profil. Fara sa stim ce ne-asteapta acolo (SPA e termenul ala care stii cam ce presupune, dar cand intri in locatie realizezi ca tu stiai doar 3 lulele din ce este in fapt), ne-am prezentat cu slip si prosop la locul faptei (Calea Plevnei nr. 145B, Bucure?ti).

Ce a iesit? Inca nu putem dezvalui, pentru ca Vlad Dulea, zis si Spielberg, inca lucreaza la capodopera acvatica numita DreamTeamRO la SPA. Dar iata un teasing