Dâmbovița

Dâmbovița și poveștile ei

Loredana

Loredana

04/10/2017 Comments (0) Blog

UFO la TNB

UFO – Unidentified Flying Objects (lb. eng., OZN – obiecte zburătoare neidentificate)

Tehnologia e tot mai prezentă în viața noastră, în toate sau aproape toate domeniile, avem aplicații pentru orice (ați fi uimit pentru ce există aplicații!). Și, în ciuda unei aparente rezistențe, teatrul se adaptează și el vremurilor, iar acest lucru nu este deloc rău. Pentru că, folosită corespunzător, tehnologia poate potența jocul actorilor și mesajul piesei. Și chiar dacă titlul piesei este UFO, nu veți vedea OZN-uri zburând prin sală, tehnologia are alt rol în piesa pusă în scenă la Teatrul Național din București de Bobi Pricop. Asta spune și autorul piesei, Ivan Vyrypaev într-un interviu:

Nu promitem nimănui că vor fi povești despre extratereștri. Vor fi povestirile unor oameni despre felul în care au luat legătura cu civilizația extraterestră. Ivan Vyrypaev, interviu pentru revista Snob, 2014

UFO nu este o piesă tipică (asta că tot vorbim de schimbările pe care și actul teatral le resimte în prezent), personajele nu interacționează, ci este o serie de șase monologuri – confesiune. De altfel, însuși regizorul este…un (fel de) personaj. Bobi Pricop deschide piesa citind o scrisoare a autorului pentru public. Apoi, fiecare din cele șase personaje-tip – diferite ca țară, vârstă sau tipologie – își prezintă propria viziune asupra Universului (sau, dacă vreți, a spiritualității). Nu vă gândiți la o chestie psihedelică sau scorțoasă, personajele au permanent tușe de umor, și chiar dacă autorul îi prezintă ca fiind cei mai “credibili” dintre cei intervievați, pe alocuri veți zâmbi la declarațiile lor puțin realiste, puțin legate cu dovezi palpabile. Cu siguranță însă, în povestea fiecăruia este multă emoție, pentru că senzația mea este că fiecare din ei identifică întâlnirea cu civilizația extraterestră cu lucrul pe care și-l dorește cel mai mult. 

UFOEmily Wenser (Ada Galeș – foto sus) descoperă “absolutul” prin iubire, una urbană, așa cum visează mulți dintre noi, să te întâlnești total întâmplător cu sufletul – pereche (în cazul ei, într-un bar . Pentru Artiom Gusev (Istvan Teglaș – foto dreapta), un IT-ist cam fumat (deși el se jură că nu, decât foarte rar) într-o permanentă agitație, sentimentul superior (ca să rămânem în limbaj de gaming, next level) se concretizează într-o odihnă absolută. Robert Evans (Mihai Călin) este un fost director regional la Nokia, pe care revelația Universului infinit îl determină să renunțe la viața de corporație pentru un post într-o mică universitate.

Nick Scott (Ciprian Nicula, un tânăr actor pe care îl consider deja un lider al generației sale) e un poștaș pasionat de muzică, dar și cotropit de temeri. Emotiv, stângaci, “băiatul mamei”, plin de griji, Nick descoperă o lume în care toate lucrurile complicate dispar, totul e mult mai simplu. Pe Jennifer Davis (personalizată de Raluca Aprodu) experiența “astrală” îi domolește accentele negativiste (hateriță declarată), făcând-o să înțeleagă ideea de “eu” în contexul relației cu cei din jur.

Ultimul monolog îi aparține Medeei Marinescu (pentru mine e uimitoare prin faptul că uită să îmbătrânească) e mamă și credincioasă (creștină) și simte nevoia să se dezvinovățească aproape că “nu s-a întâlnit cu ființe extraterestre”. Mi-a părut exact tipologia femeii din clasa de mijloc, familistă, care se teme să nu devină ridicolă. Aici e foarte interesantă contradicția generată de costumul Joannei Harris, unul de…cosmonaut. Într-o piesă numită UFO

Ultimul personaj al piesei este oligarhul rus ce a finanțat studiul lui Vyrypaev (interpretat de Ion Caramitru). Dacă celelalte personaje sunt susținute (și) de proiecțiile 3D sau de scena mobilă, Viktor Rizenghevici este cel care “îi scoate la lecție” pe spectatori, întrebându-i ce e real și ce nu? Regizorul, personajele, actorii, poveștile personajelor. Toate acestea pot fi reale sau doar metafore, pe care fiecare din noi le percepe prin filtrul propriei gândiri.

După No man’s land, Prenumele și UFO îmi e clar că teatrul modern poate fi la fel de atractiv pentru tânăra generație, dar și pentru cei obișnuiți cu clasicii. Teatrul nu poate rămâne la Shakespeare și Caragiale, deci vă recomand să dați șanse pieselor de actualitate. Oricare din cele trei pot fi un excelent început.

Credit foto: Adi Bulboacă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *