Umbla o leapsa prin online despre cum ar fi sa fiu din nou in clasa aa 9-a, care, prin amabilitatea lui Ioan Ivascu, a ajuns si la mine, ea fiind pornita de aici, dintr-o initiativa interesanta.
Daca as avea din nou cei aproape 15 pe care ii detineam in clasa a 9-a, dar pe vremurile actuale si evident cu mintea de azi, probabil n-as mai renunta asa usor la visul de a lucra in radio si de a fi comentator sportiv – ulterior, am lucrat 1 an in radio, deci oarecum visul mi s-a indeplinit. Dar chiar cred ca as putea sa o fac.
Poate m-as apuca mai repede de cantatul la chitara – in clasa 9-a nu visam sa cant nici in parc, dar pe scena cu Mircea Vintila, Ducu Bertzi sau Mircea Baniciu. Asa, as castiga 2 ani in plus de cantat si in mod evident i-as aloca mai mult timp. As pleca pe munte, cu rucsacul in spate mai devreme – mersul pe munte, cu rucsacul in spate si cu “autonomie completa” (cort, sac de dormit, ceaun, mancare, haine etc.) a avut un rol important in dezvoltarea mea personala. Si, pornind de la munte si chitara, sigur as face un blog sau chiar doua pe tema asta.
Clar as asculta multa mai multa muzica, mai ales muzica “de-aia buna”. Pentru ca in Slobozia nu era chiar pe toate drumurile pe atunci si nici nu exista Internet sa cauti. Noroc cu fratele student care ma “aproviziona” cu “chestii bune”. Asa se explica si utilizarea pozei de mai sus, realizata de Vlad Dulea.
Dar, daca vreti ca o concluzie personala, cred ca as avea mai multa incredere in mine. Pentru ca tinerii, daca le dati incredere si cadrul sa se desfasoare, pot oferi foarte multe, fiind posesorii unor energii ireale si unei imaginatii extrem de bogate.
Asa ca, dati-le o sansa. Sansa pe care n-ati avut-o cand ati fost ca ei.
