Cântatul a fost, timp de 9 ani (1995 – 2004), o simplă joacă. Am învățat să cânt în Parcul Mare din Slobozia, fără prea mari ambiții de a transforma muzica într-o ocupație serioasă. Și, în ciuda unor apariții publice, muzica a rămas pentru ani buni o pasiune. În martie 2004, datorită unei conjuncturi norocoase, am nimeri în Clubul Big Mamou, la o seară de open microphone, avându-l pe Terry Lee Burns ca gazdă. După două ore, aveam aranjat primul meu concert, pentru data de 8 aprilie. Dată pe care eu o consider debutul meu oficial în muzică.
Nici nu îmi vine să cred că au trecut de atunci 10 ani, că am ajuns la momentul în care pot sărbători o bornă a carierei. Una deloc lină, cu destule hopuri și piedici, dar una extrem de frumoasă și de veselă. Tocmai pentru că niciodată nu s-a pus presiune pe mine și m-am urcat întotdeauna cu plăcere pe scenă. Și sper să îmi păstrez această bucurie de a cânta, pentru că atunci când muzica devine obligație, nu mai are nici un farmec. “Jucându-mă”, am reușit în 2013 să fac ce nici nu visam când m-am apucat de cântat: să lansez un album – HOINAR prin Piața Matache.
Am cântat cu mulți oameni și, în limita memoriei, aș vrea să îi numesc aici: Mădălin Giambașu, Radu Tudoroiu, Dan Săndulescu, Daniel Radu, Alex Nichita sau Cristi Mihai. De asemenea, am colaborat cu mulți muzicieni – Daniel Iancu, Ovidiu Mihăilescu, Teddy Tudoroiu, Puiu Crețu, Țapinarii, Eugen Avram, Dan Caramihai, Petre Ciobanu, Vlad Dulea sau textieri – Sorin Poclitaru, Loredana Tudor-Tomescu, Laurențiu Ghiță, Lucian Avramescu, Liviu-Florian Jianu.
Știu, sunt multe nume. Dacă vreți, vă pot menționa și numele celor mai înfocați fani ai mei și nu mă refer aici la oamenii care îmi sunt aproape și în afara scenei. Mă gândesc mai ales la cei care m-au cunoscut datorită muzicii, precum Max, unul din cei mai constanți și mai vechi fani ai mei, la Andrei și gașca lui, la Dana, doamna profesoară de la Tg. Mureș, la Diana de la Suceava, la Adriana, constănțeanca ce a făcut facultatea la Iași, la Bogdan de la Cluj sau la Gabi din Focșani, care m-a găzduit și hrănit în ianuarie, când am fost sinistrat în zonă. Iar ca ei sunt zeci și sute pe care i-aș putea numi aici, pentru că sunt cei mai importanți oameni pentru artistul Marius Matache. Care nu ar exista fără entuziasmul vostru, fără încurajările voastre, fără dragostea voastră.
Pentru a marca momentul, cu ajutorul lui Radu Tudoroiu am făcut primul videoclip profesionist al carierei, pentru piesa Cât de mult, ce a strâns aproape 4.000 de vizualizări. Și tot pentru a sărbători această cifră rotundă, vă invit pe 15 aprilie la concertul 10 ani alături de voi, ce va avea loc în Club Puzzle din București.
Alături de mine vor fi pe scenă Radu Tudoroiu și Cristi Mihai. Și deși la toate concertele și spectacolele aniversare am avut invitați, mă mai gândesc dacă, de această dată, invităm pe cineva. Nu de alta, dar va fi, cel mai probabil, ultimul concert de club al nostru până în toamnă, așa că avem de cântat. În plus, vom avea și câteva proiecții, ceva surprize (mă gândesc ca toată lumea să plece acasă cu ceva – un breloc, un tricou, un ceva simbolic).
Așadar, notați data, locul și motivul: marți, 15 aprilie 2014, ora 20:30, Club Puzzle, concertul aniversar 10 ani alături de voi.
O,ar fi o ocazie buna,sa ne vedem in sfarsit,dar nu promit nimic.
Cu toate acestea iti doresc sa fii sanatos,sa ai spor si inspiratie!LA MULTI ANI!
Cu drag,
Gianina
4 Comments
La mult ani Make!
O,ar fi o ocazie buna,sa ne vedem in sfarsit,dar nu promit nimic.
Cu toate acestea iti doresc sa fii sanatos,sa ai spor si inspiratie!LA MULTI ANI!
Cu drag,
Gianina