3 milioane tone = 3 miliarde kilograme. E mult? E putin? Vorbim de mancare. Mi-e greu sa echivalez cu chestii finite: daca 1 porc are 150 kg, 20.000.000 porci; 1 pui = 1 kg – 3 miliarde pui. Daca avem o populatie a lumii de 6 miliarde si considerand ca 3 miliarde au ce manca, ganditi-va ce inseamna asta la nivel global.
Anual, 3 milioane de tone de resturi alimentare sunt aruncate din restaurante. 2 milioane ca rezultat al managementului defectuos din bucatarie, 1 milion din alimente neconsumate de clienti. Cum e mult mai greu sa lucrezi cu “bucatariile” – datorita reticentei patronilor, bucatarilor (de multe ori, niste neaveniti) si vremelniciei chelnerilor (cu o mobilitate de invidiat de cele mai multe ori), se incearca educarea clientilor.
La invitatia Unilever Food Solutions si MakeSense (niste oameni cu care DreamTeamRO a colaborat intotdeauna de minune) ne-am intalnit intr-o vineri seara la o dezbatere pe tema de mai sus. Cantitatea mi se pare uriasa. “Sef de haita” sau “mascul alfa” ne-a fost Cabral,…. Aici ar fi trebuit sa va povestesc cine e Cabral, dar am realizat ca nu e cazul :-).
Discutiile, foarte animate si presarate cu glume la tot pasul (ok, recunosc, ne-am hahait pana n-am mai putut :D). Am constatat ca suntem dominati de prejudecati, de stereotipuri, de “arogante” daca vreti.
In primul rand, ne e rusine sa cerem la pachet mancarea ramasa (presupunem aici ca vorbim de o cantitate care sa merite luata la pachet). Iar motivele sunt de genul “daca zice cheleneru’: ia uite-l, ba, si pe fomistu’ asta, nehalitu’, amaratu’!”. Asta ca sa nu mai spun de “imi scuipa in mancare ca il pun sa faca inca 2 drumuri!”. Corectie: mancarea din farfurie este deja platita, deci iti apartine, iar daca obisnuiti sa lasati bacsis la restaurant, puteti considera ca si cele 2 drumuri sunt acoperite.
Apoi apar prejudecati de genul “eu nu mananc mancare veche!“. In epoca in care cu totii avem job – unul sau mai multe, in care exista social media (blog, twiter, facebook) si foarte multi utilizatori, as vrea sa stiu cati dintre cei care dati pe-aci gatesc zilnic, fie si macar un gratar! Ca de cand ma stiu, mama facea o oala de ciorba sa ne ajunga daca nu toata saptamana (are mama 3 baieti cat usa si un caine!), macar vreo 3 zile. Savuroase au fost discutiile “masculilor feroce” (adica DreamTeamRO si Cabral), toti insurati, toti cu sotii carieriste (dimineata de week-end, dupa masa la restaurant cu o seara inainte, sotia, dupa ce a bagat continutul “doggy-bag-ului” la microunde, isi anunta sotul: iubitule, hai la masa ca ti-am facut de mancare! 🙂) dar men talk are always spicy si nu pot fi detaliate prea mult 🙂
Ultima, dar nu cea din urma: stilul romanesc, atat de gratios, de a comanda mult “sa fie masa plina!“. Si aici cred ca sunt si reminiscente ale acelor multi ani de comunism cand, macar la nivel declarativ, am suferit de foame noi ca natie. Cu exceptia studentilor (care, se stie, au un metabolism accelerat :)) si a oamenilor cu ceva crapaturi, multi dintre noi comandam 3 feluri de mancare, desi la 11 noaptea e 1) nerecomandat 2) greu de crezut ca poti duce atat.
Si astfel apare conceptul “doggy bag“: este denumirea recunoscuta international pentru punga în care poti lua acasa tot ce-ti ramâne în farfurie dupa o masa copioasa în oras.
Stiu ca sunt multe probleme care vi se par mai presante decat aceasta. Dar asta nu inseamna ca problemele mai mici nu trebuiesc rezolvate. Mai ales cand fiecare din noi putem contribui la asta fara un efort prea mare si fara a renunta la confort.
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
