
Proiectul ACADEMIA VERD3 reprezintă continuarea eforturilor asociației noastre – Asociația InformART – de a contribui la îmbunătățirea nivelului de educație pentru un mediu mai bun al societății civile, al publicului larg, al oamenilor fără studii de specialitate din București. Cu accent pe biodiversitate pe alocuri, dar și cu elemente de chimia mediului (să nu uit de unde am plecat), plănuiam și niște sustenabilitate, totul condimentat cu situații de învățare non-formală (în Parcul Natural Văcărești, în Grădina Botanică etc.), plus câteva activități care să valorifice și creativitatea copiilor (de ex. concurs de desen).
Ne-am potrivit ca o mănușă cu Școala Altfel sau Săptămâna Verde, care este în plină desfășurare. De la ateliere de chimia apei în Parcul Titan, ateliere despre rolul unei grădini botanice (recunosc, sunt sătul de cei nemulțumiți că nu arată ca un parc – pentru că Grădina Botanică NU ESTE UN PARC!) și specii exotice, vizite în Parcul Natural Văcărești (mulțumiri administrației pentru deschidere), o arie protejată urbană unicat în România.
Preocuparea la nivel european pentru problemele de mediu a determinat și o diversificare a profesiilor în domeniu. Cine vorbea acum 20 de ani de specialiști în reconstrucție ecologică sau sustenabilitate? Astfel că absolvenții programelor de studii în domeniul științelor pământului suferă numeroase reconversii profesionale pe parcursul carierei (Dahms et al., 2020). Mai mult, piața muncii se confruntă în permanență cu o nevoie de forță de muncă specializată accentuată. De aceea, una din activități constă în prezentări în licee a carierelor din domeniul cercetării și protecției mediului.
Ca de obicei, școlile și liceele sunt cele vizate de proiect, dar tangential implicăm toți cetățenii Sectorului 3, dacă putem. Măcar la evenimentul final al proiectului din luna decembrie sper să fiți alături de noi, să îi felicităm pe cei mai harnici și mai creativi copii.
Proiectul ACADEMIA VERD3 este finanțat de Primăria Sectorului 3 cu fonduri nerambursabile de la bugetul local.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!