Daca ieri imi gaseam cuvintele cu greu, azi absurdul imi domina orice logica. Pentru ca sunt in faza in care trebuie sa accept faptul ca Toni Tecuceanu, omul ce te putea face sa razi o zi intreaga, fara sa te lase sa respiri.
Si din ce am vazut la inmormantare, nu eram singurul care nu putea sa conceapa acest fapt. Oameni pe care i-am cunoscut prin intermediul lui (Modul de Operare la Toni era sa te sune ca in 5 min vine sa te ia la suc, la plimbare, la orice si nu erai singurul care “beneficiai” de asa tratament) sau din ceea ce povestea el – Petre (varul lui Toni), Angelo (cunoscut datorita showului “Mondenii”), Vasile Calofir (actor la Teatrul National), Codrut Keghes (Dezbracatu’ – Cronica Carcotasilor), Alex Conovaru (Matinalul B1TV – daca ar sti el cat il tachina Toni cand pierdea Dinamo, Toni fiind un stelist inrait).
Nu stiu daca stiam multe despre Toni. Stiam ca e actor, ca lucreaza in radio (vezi mai jos o amintire cu el – un interviu pe care mi l-a luat), ca vrea site (acum il ai Toni – www.tonitecuceanu.ro – si ii rog pe Alex si pe Petre sa il mentina – daca e nevoie, il pot prelua eu), ca vrea ca filmuletele cu el pe youtube sa fie vazute de cat mai multi oameni (Toni, poti fi linistit acolo, ai viewuri multe, ignorantii te-au descoperit in cele din urma), ca era stelist (de cate ori nu primeam mesaje pe messenger cu “Becali, Pleaca din Ghencea!” sau “Steaua suntem Noi!”). Nu putea sa doarma bine daca nu se plimba seara (Cotroceniul ii placea la nebunie, sa ii mai vedem casa lui Valeriu Stoica sau cea care ii apartinuse lui Nicolae Herlea) asa ca luam parcuri sau cartiere mai linistite la pas macar vreo ora. Din cand in cand primeam sms-uri sau telefoane cand era la manastiri in Moldova (era un tip foarte religios) sau cand manca rapane la vreo cherhana in 2 Mai. Era fascinat de cultura aromana, vorbea machedoneste uneori mai bine ca vorbitori nativi, contrazicandu-se cu ei pe cuvinte, stia o multime de lucruri despre istoria si cultura acestei natii. Iar in masina nu lipsea CD-ul cu Elena Gheorghe, Sirmea Granzulea, Gica Coada, Gigi Sima si tot asa.
E greu sa povestesc acum toate amintirile cu Toni, pentru ca se pare ca sunt prea multe. Poate nu il stiam la fel de bine ca altii. Dar stiu un lucru: Toni mai avea multe de facut. Si Cineva l-a grabit sa plece prea devreme. Mergi cu bine, Toni! Si sunt sigur ca acolo ai pe unde sa te plimbi, ca sa dormi bine in seara asta.
Marius Matache intervievat de Toni Tecuceanu – Interviu Romania Actualitati
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!