
Îmi place pe scenă și cred ca acest fapt se vede. Ca unul care s-a apucat de muzică tarziu, mi-a rămas intactă o bucurie de copil care se joaca ori de cate ori am ocazia să cânt oamenilor. Știu că nu sunt nici vreun virtuoz, nici vreun tenor al secolului, nici vreun geniu compozițional. Dar mă bucur să fiu pe scenă, singur sau cu trupă, mă bucur să cânt oamenilor, fie că sunt 10 sau 10.000
În iunie am cântat la două festivaluri. La Femei pe Mătăsari în premieră pentru mine, la Flori pentru Suflet – Remember Florian Pittiș am cântat și în anii trecuți. Două festivaluri total diferite, ca format, ca loc de desfășurare, ca muzici. Primul e aproape mobil (doar scenele sunt fixe), cu oamenii care baleiază pe toată strada Mătăsari, cu o scenă mică pentru oamenii cu chitara, cu o atmosferă de Vamă, cu muzici diferite, de la rock la DJ. Și m-am bucurat tare mult să fiu printre oamenii zâmbitori, să îi rețin pentru câteva minute din drumul lor și să zâmbească și îi fac să cânte cu mine.
Dragă Florentina și Iulian, nu știu cum faceți și de 9 ani festivalul merge înainte, vă mulțumesc pentru invitație și prietenie și pentru energia pusă în sprijinul comunității. Oamenii ca voi sunt motorul comunității în care trăiesc!
Festivalul pentru Motzu’ Pittiș e cu totul altceva, scena aia mare și frumoasă și memoria lui Motzu’ pun presiune pe tine, te forțează să cânți bine, miile de oameni din fața ta vor un act artistic de calitate. Sunetul e bun, vii la probe și totul merge strună, nu cari scule, băieții te ajută să prestezi la cel mai bun nivel al tău. Lyuba a fost magistral la clape, știa piesele mai bine ca mine, Teddy s-a întrecut pe sine cu noul său prieten – cajon-ul, a fost o bucurie și o onoare să îi am alături de mine pe scenă.
Și te uiți la oamenii alături de care ieși pe scenă, la cântecele de final: Nicu Alifantis, Zoia Alecu, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Mircea Vintilă. Oamenii cu a căror muzică ai copilărit sunt astăzi colegii tăi de festival, oricât ai încerca să pari mic și să te ascunzi după ei. Și o bucurie imensă îți inundă sufletul, de nu te mai încapi în piele. Realizez și că, oricât de mult mi-aș dori eu să nu, legendele îmbătrânesc. Iar asta face bucuria de a cânta cu ei cu atât mai mare, ori de câte ori mi se întâmplă, nu aș rata momentul pentru nimic în lume. Pentru că eu cânt datorită lor, datorită muzicii lor pe care am cântat-o și încă o mai cânt. Cum să nu cânți Miruna, Andrii Popa sau Ploaie în luna lui Marte?
Apropo de vârstă, am avut un dialog savuros cu Mircea Vintilă, cu mine încercând să îl conving că nu e bătrân, iar el spunându-mi “bă, sunt cel mai bătrân dintre voi, am 70 de ani, doar Puiu Ivanițchi e mai mare ca mine!”. Dă-l naibii de buletin, Cioculeț, noi te iubim orice spune CNP-ul.
O să închei cu poza Ancăi Cernat de la finalul festivalului, face cât 1000 de cuvinte de-ale mele. Mulțumesc, Motzule, pentru astfel de ocazii!
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!