Câmpuri aurii

Câmpuri cât vezi cu ochii. Acesta e Bărăganul, sunt zone în care în orice direcție te-ai uita, relieful e plat cât poți cuprinde cu privirea. Născut în inima lui, la Slobozia, mi-l amintesc dintotdeauna acoperit de grâu, orz sau porumb, cu copaci răzleți din loc în loc, asemeni unor statui. Cu râul Ialomița străbătându-l de la vest la est, până la vărsarea în Dunăre, undeva în apropiere de Giurgeni.

Îi vedeai la capătul tarlalei, înainte să înceapă munca, luând un pumn de țărână, parcă făceau cunoștință. Între oamenii locului și pământ a fost mereu o legătură aparte, era sursa lor de hrană, era cea mai de preț avuție, chiar dacă ani buni au fost forțați să îl “dea la colectiv”. Erau legați de el mai puternic decât a reușit orice lege feudală, îl băteau cu picioarele goale de parcă se încărcau cu energie din pământ. Oricât de bătrâni erau în 1990, au vrut pământul înapoi, chiar dacă mulți nici nu mai puteau să îl muncească, unii au murit cu sufletul neîmpăcat la gândul că nu și-au primit pământul. Plecau dimineața, când abia răsărea soarele, să se înfrățească cu glia. Ei îi dădeau sudoare și energie, ea îi hrănea pe ei și familiile lor.

În secolul 21, agricultura trebuie să fie eficientă, suntem peste 7 miliarde pe glob, e nevoie de producție coerentă, produse de calitate, vorbim de rentabilitate. Nu întâmplător, Uniunea Europeană are un set de politici agricole comune, care să crească eficiența agriculturii și competitivitatea produselor pe piețele globale. Agricultura eficientă se face pe suprafețe mari, lucrate mecanizat (imaginea romantică a unor câmpuri arate cu plugul tras de cai sau boi a apus), tractoarele din ziua de azi sunt dotate cu GPS și aer condiționat. Culturile se alternează pentru a spori fertilitatea solului și a permite refacerea conținutului mineral al acestuia, dar și pentru a le proteja de anumite specii dăunătoare. Se folosesc soiuri cu productivitate ridicată sau care să reziste la factori de risc (institutul de la Fundulea era, în copilăria mea, o emblemă a Bărăganului, cu cercetători care lucrau pentru dezvoltarea unor hibrizi optimizați pentru România). Se utilizează tipuri de semințe în funcție de climatul zonei și de caracteristicile solului și tratate corespunzător pentru a nu fi atacate de dăunători. Evident, trebuia să fim și noi, chimiștii, prezenți în ecuație, pentru că biomasa are nevoie de azot, fosfor și potasiu (în special, dar și alți compuși minoritari, cum ar fi Mn sau Zn) pentru a se dezvolta, iar acesta este rolul îngrășămintelor.

25 de ani de activitate este o cifră frumoasă, mai ales în tumultoasa și schimbătoarea economie de piață românească (o statistică recentă spunea că doar 20% din firmele înființate în anii ’90 mai sunt active). Nici agricultura românească nu a fost ferită de suișuri și coborâșuri, a trebuit să reînvățăm să lucrăm pământul, s-au schimbat paradigmele și cerințele pieței. De 25 de ani, Alcedo activează pe piața românească, colaborând la ora actuală cu aproape o treime din fermierii români, fie că vorbim de producția de grâu pentru pâinea cea de toate zilele sau cultura de rapiță necesară pentru biodisel, de producători individuali sau asociații ce administrează mii de hectare. Lista de produse oferite agricultorilor români include semințe, produse de uz fitosanitar (fungicide, erbicide, insecticide, biocide etc.) sau îngrășăminte.

Când scriam articolul, vorbeam la telefon cu un bun prieten, implicat în agricultură, și îmi spunea că, spre deosebire de alte țări europene, România a reușit să atingă un anumit echilibru între utilizarea îngrășămintelor și pesticidelor și productivitate și eficiență economică. Și mi-a sunat imediat un clopoțel cu o frază văzută pe un vizual Alcedo: Promovăm agricultura echilibrată. Respectăm puterea pământului. Iar gândul s-a dus instantaneu la țăranul cu palme aspre care în fiecare dimineață, înainte să înceapă munca pe câmp, lua un pumn de pământ și spunea o rugăciune pentru roade bogate pe ale sale câmpuri aurii.