Chitara e singurul lucru de care îmi este dor când plec în vacanță, pentru că îmi e greu să o car cu mine. În plus, chitara este, de ani buni, un mod de comunicare prin care am reușit să transmit oamenilor multe din sentimentele mele. Și din 1995, este parte importantă din viața mea, astfel că pot să spun că sunt un slujitor al ei. Dar de aici și până la o statuie vivantă e cale lungă, nu?
Cum a ajuns chitara o statuie vivantă? E foarte simplu, când oamenii de la Masca au dat anunț că așteaptă propuneri de proiecte, am zis că vreau și eu, am pus pe hârtie o idee de proiect, dar fără știu exact ce va presupune ulterior. Am aflat rapid, când am început repetițiile, pentru că, oricât am vorbi de o statuie vivantă muzicală, era necesar să mă încadrez în peisaj. Și să învăț în câteva repetiții ce actorii studiază într-un semestru cel puțin. Dar o statuie nu se “sculptează” ușor, așa că i-am lăsat să mă cioplească și sper să nu îi dezamăgesc.
E ciudat să vezi oameni dragi în public și să nu le poți semnaliza decât din priviri faptul că i-ai văzut și sper să nu se supere cineva. Pe de altă parte, realizez ce mult înseamnă cuvintele, muzica, prin ele ajungi mult mai ușor la oameni, statuia vivantă are o sarcină mult mai dificilă. De aceea, mă înclin în fața colegilor mei de festival, care au câteva numere excepționale (favoritele mele sunt Colombina, Cariatidele și Floarea, dar vi le recomand cu drag pe toate) cu care i-au bucurat pe oamenii ce au venit să ne vadă. În plus, dacă în sala de spectacol oamenii vin special pentru teatru, statuia vivantă joacă direct în comunitate, doar carisma ei îi poate ține pe oameni alături.
Evident că planurile sunt bune, dar realitatea din teren e cu totul alta. Că tu plănuiești să strângi mâna unui copil e una, dar în secunda doi vei avea 7 copii cu mâna întinsă, să le-o strângi, și zău că nu poți să îi dezamăgești. Sau când tu vrei să îi strângi mâna, iar el îți îndeasă mândru în palmă programul festivalului, zâmbind larg. Așa îți faci prieteni, cum a fost puștiul cu strungăreață care a venit de 5 ori la rând să îi strâng mâna.
Să nu îi uit pe voluntari și pe oamenii de la tehnic. Nu sunt artiști, dar arta nu ar exista fără ei, fără paharul cu apă sau șervețelul cu care îți șterg fruntea cu grijă, fără machiajul atent construit, fără sunet, fără un zâmbet când tu ești stresat de te miri ce. Fără oamenii care au grijă de costumul tău, de podiumul pe care evoluezi, care au grijă să ai bronzul dat uniform și șervețele demachiante la final, care îți explică grijulii să dai cu o cremă grasă pe față înainte de bronz, ca să ai grijă de tine. De la regizori până la ultimul mașinist, o statuie reușită este și meritul lor și le mulțumesc.
Mai sunt 5 zile de festival în care puteți vedea statuile vivante – azi, în Parcul Humulești, vineri și sâmbătă în Parcul Crângași, duminică și luni în Parcul Herăstrău (zona Roata Mare). Cu excepția zilei de sâmbătă, când lipsesc motivat, Chitara va fi și ea acolo. Vă așteptăm să vă bucurăm. Salut!
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!