Cipru nu a fost până acum o tentație pentru mine, dar nu pot să spun nu la ocazii de a vizita țări în care nu am ajuns până acum. Și m-am gândit să scriu și pe blog despre ce mi-a plăcut, nu de alta, dar sper să îi ajut pe cei ca mine, care nu își fac temele, să facă alegerile corecte, în funcție de ce tip de vacanță își doresc. Cel mai nasol lucru e că transportul public nu apare pe Google Maps. Există însă autobuze care fac legătura între principalele orașe, găsiți informații pe www.intercity-buses.com. Autobuzul 425 de la aeroport vă aduce la Finikoudes, care e lângă Marina Harbour, pe plajă. Atenție, să aveți mărunți cât mai mici, în autobuze nu merge cu cardul și nici rest nu au șoferii, care nu debordează de amabilitate (mă retrag în Finikoudes, boss!).
Larnaca nu e ce trebuie din nici un punct de vedere, iar eu mi-am luat cazare toate cele patru nopți aici. Deh, știam că e cam cel mai mare oraș… Plaja e așa și-așa, e nisip, dar nu te dă pe spate, hotelurile aproape de plajă par cam neîngrijite majoritatea. Lucrurile de vizitat din oraș se termină în maxim 3 ore – Biserica Sf. Lazăr, construită pe al doilea mormânt al domnului respectiv (știi cum zic? la primul l-a trezit Iisus, dacă te iei după cartea aia groasă), muzeul bizantin de lângă biserică – o colecție puțin spectaculoasă de obiecte bisericești, din câte am văzut toate începând din Sec XVI. Fortul medieval e mititel și are vreo câteva tunuri în el, plus niște pietre funerare, plus scenă și scaune, semn că e folosit ca arenă de spectacole. În spatele lui e o moschee, nu singura din oraș. Mai spre periferie (dar acolo cam e nevoie de mașină) e un viaduct – Kamares, și încă o moschee mare. Tot acolo, un lac sărat, care era aproape secat și la final de mai, îmi imaginez că la sfârșitul verii e secat total. Dacă vă trebuie niște sare, e depusă acolo destulă.
De mâncat, am mâncat două seri la Kalamaki bar, tavernă tradițională, foarte bună mâncare, shish kebab, souvlaki de miel, niște cârnați tradiționali ca starter, bere Keo (marcă locală), prețuri decente. Iar în ultima seară am mâncat la libanezul Al Sultan. Bun, dar nu spectaculos, și mai scump ca cel tradițional.
Drept pentru care, plictisit groaznic de Larnaca, în a doua zi de Cipru m-am urcat în autobuz și hai la Nicosia, 7 euro dus-întors, te lasă la doi pași de centrul vechi. Se trece în partea turcească a orașului (Nicosia este ultima capitală europeană divizată, din câte știu) și cu carte de identitate, dacă esti din UE cred, sau pașaport în rest. Anunț mare la graniță: introducerea de bunuri contrafăcute este infracțiune. N-am dat importanță până am intrat în partea turcească. Practic, intri în bazarul din Istanbul, Gucci, Balenciaga, Nike, Adidas, 10 euro toate. Rolex, Hublot, Omega, ce dorește domnul, 20 de euro. Evident, magazine de aur – un ghiul cu BMV sau Mercedes la domnul? Ba chiar și o stea a lui David, că doar nu se încurcă afacerile cu religia – sau cafenele, restaurante tradiționale turcești și tot așa. Am mâncat o înghețată turcească bună-bună, fistic și căpșuni, parcă era din gumă, mușcai din ea, ce mai, spectaculoasă. Evident, vânzătorul știa cuvinte românești și, surpriză (not!), pe Hagi! Mi-a aruncat-o (înghețata), mi-a ascuns-o, ce mai, tot tacâmul, tot show-ul de rigoare.
Dar majoritatea chestiilor istorice din Cipru tot în partea turcească sunt, mai multe hanuri de piatră, moschei etc. Am intrat în Buyuk Han (Hanul cel Mare) și în Hanul Pariorilor. Primul era transformat într-un fel de piață de artizanat, suveniruri, antichități, al doilea era cam gol, se vedeau doar urme ale unor cafenele și magazine. Fosta biserică sfântul Nicolae a primit cadou două minarete și acum e moschee. Deh, Allah nu se supără, ce să mai stricăm atâta piatră… Cred că erau cel puțin vreo 4 moschei doar în zona turcească a Nicosiei.
Apoi am intrat într-un lapidarium – un muzeu de pietre, ca să glumesc un pic, unde găsești coloane, basoreliefuri, chei de boltă și ce a mai căzut de pe la diverse clădiri venețiene, franțuzești, britanice etc. Căci insula a trecut prin diverși stăpânitori de-a lungul istoriei, care au adus ba Renașterea, ba goticul și ce au mai avut în viziunea de dezvoltare a insulei. Nu, bucăți turcești nu am remarcat (hihi!). Am intrat și în bazarul propriu-zis, dar doar în fugă, nefiind interesat să cumpăr ceva, cu atât mai puțin să stau să mă tocmesc (știu modelul, nu îl agreez).
Jos: Bastion din Nicosia, Palatul Arhiepiscopal
În partea cipriotă, am vizitat Muzeul Etnologic Casa Hadjigeorgakis Kornesios, fost dragoman și proprietarul unei averi impresionante (aveau facsimil cu un fel de declarație de avere – case, magazine, grădini, bazaruri, vapoare – ce mai, vreo 3-4 pagini!). Curtea este și ea simpatică, era un lămâi plin de fructe, m-am abținut cu greu să nu ia una din copac! Tot în curte este și un fost hamam, cred, dacă am ghicit bine destinația spațiului. Tot în partea greacă am văzut indicatoare cu Muzeul Motocicletelor Clasice și cu Observatorul Astronomic, dar n-am intrat. Pe drum, am trecut pe lângă palatul arhiepiscopal, lângă care se construia un fel de “catedrala mântuirii Ciprului”, deși, vorba lui Daniel Iancu, în zonă mai erau deja vreo trei biserici. Și un pic mai încolo, monumentul Libertate și unul din bastioanele de apărare ale orașului. Cum orele erau înaintate, am luat-o spre stația de autobuz, oprind doar să fac o poză primăriei orașului, aflată în renovare însă.
Cum ajungi în Cipru
Eu mi-am luat bilete pentru Cipru prin Vola.ro, dus-întors București – Larnaca, cu aproximativ două săptămâni înainte, am plătit cam 210 euro (cu priority și două bagaje de mână – valiza de cabină și rucsac). Am zburat cu Blue Air, care zboară și în Paphos (despre Paphos vorbim într-unul din episoadele viitoare). Apropo de cei de la Vola, ar putea să vă fie de folos un serviciu pe care tocmai l-au lansat recent: Vola Flex. Și care mie mi-ar fi fost util când am cumpărat biletele, pentru că a trebuit să fac un tur de forță și să cânt duminică seara la Mediaș (o cântare de ultim moment), iar luni dimineața la 7 zburam spre Cipru din București. Practic, cu Vola Flex, dacă îți anulezi călătoria cu 48 de ore înainte de decolare (indiferent de motiv, nu te întreabă nimeni de ce, nu trebuie să prezinți nici un document), primești 80% din valoarea rezervării, direct în contul tău bancar în maximum 3 zile. În viața dinamică de azi, se pot întâmpla multe – apare o ședință fix când tu aveai plănuit un city-break prelungit, workshopul la care trebuia să ajungi nu se mai ține pentru că Comisia Europeană nu a aprobat raportul intermediar al proiectului în care lucrezi.
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
