City-break la Vilnius

Bloggingul a început chiar în avionul către Vilnius, sau ar trebui să spun din avioanele de Vilnius, pentru că am zburat cu escală în Varșovia, neexistând (din câte știu eu) zbor direct din România către nici una din țările baltice. Conform obiceiului, nu m-am documentat absolut deloc cu privire la Vilnius și Lituania, astfel că nu știu mai nimic despre destinație. Știu că sunt buni la baschet, am auzit de Jalghiris Vilnius, am auzit de Arvidas Sabonis (câteva sezoane la Portland Trailblazers) și Marciulionis. Cred că pe primul președinte post-sovietic îl chema Vitautas Landsbergis, au avut președinția Uniunii Europene în perioada iulie – decembrie 2013 (eram la Strasbourg când a început, am și scris despre asta). Au ieșire la Marea Baltică (aproximativ 100 de km, am aflat ulterior), doar se numesc țările baltice, nu, plus Rusia ca vecin (aici ne înțelegem bine, clar!). Aoleu, am uitat, la conferințele de la Praga (2000, 2003) am aflat și că au fete frumoase. Și să nu îi uităm pe Arlauskis și Matulevicius. Hai că se putea și mai rău!

După mai puțin de 3 ore de somn luni noaptea, aveam 6 ore de stat în Varșovia, așa că gândul de a da o fugă până în oraș mi-a încolțit rapid în minte. N-am fost niciodată în Polonia și sunt atâtea de văzut, așa că două-trei ore măcar nu stricau nicicum. Despre această escapadă într-un articol separat, că a fost palpitant tare.

Am ajuns înapoi în aeroportul din Varșovia epuizat, dar un sandwich și o Coca-Cola m-au revigorat rapid. Dacă primul zbor a fost lin și chiar plăcut (o spune unul care nu se omoară din cale-afară să zboare, dar n-am încotro!), zborul Varșovia – Vilnius a ținut să fie mai palpitant. Un Bombardier DHC-8-400 cu elici externe și cu un drum la decolare tare plin de gropi mi-au dat ceva palpitații. Bag de seamă că era asfaltat de români…

Aeroportul din Vilnius e cam cât jumătate din Gara de Nord, aduce a autogară. Dar primul șoc a venit în microbuzul care să mă ducă în centru: 1 euro! OK! E drept, era un microbuz cam cum erau/sunt maxi-taxi-urile la noi, opriri multe și dese, iar șoferul exact ca cei din România (măcar nu vorbea la telefon). Tot 1 euro costă și călătoriile prin oraș din câte am aflat ulterior. Taxiul în schimb e scump, iar șoferii sunt țepari și vin greu (10 minute cel puțin de fiecare dată). Am plătit pentru aceeaşi cursă şi 7 euro, şi 9 euro. Pentru ca în ultima zi, pentru o cursă până la aeroport (dublă ca distanţă) să plătim 10 euro. Incredibil, cel din urmă cred că era bolnav sau ceva!

Ajuns la hotel (chiar în centrul vechi al orașului), cazat, totul ok, hai la plimbare. Și acum pot spune că m-am îndrăgostit. De oraș în primul rând. Am avut noroc de o vreme superbă și de o perioadă în care totul e verde. Nu e doar perioada, să ne înțelegem, 1/3 din suprafața Lituaniei este acoperită de pădure (oare ei nu au un Verestoy Attila, un Hrebenciuc?). Populația capitalei Vilnius este de aproximativ 550.000 de locuitori, iar a Lituaniei de aproape 3 milioane de locuitori. Da, cam cât Bucureștiul, Estonia, pentru comparație, are doar 1,3 milioane. Da, fetele sunt foarte frumoase, dar mai ales se îmbracă foarte decent, nu mi-a sărit în ochi nici o extravaganţă vestimentară. Au și o apă care trece prin oraș, Neris (foto stânga). Nu tu o sticlă de plastic, nu tu niscaiva saci cu gunoaie, nimic, nene! De altfel întreg orașul mi s-a părut extrem de curat, fapt remarcat și de vecinii bulgari, nu doar de mine. Clădirea mare și albă din poză este fostul arsenal, actualmente parte din Muzeul Național al Lituaniei.

Evident, am avut foarte puțin timp la dispoziție, așa că impresia despre Vilnius se reduce la orașul vechi, mai ales că hotelul meu (Artis, 4****, a costat undeva la 82 euro/noapte pentru 3 nopți) era situat la 5 minute de mers pe jos de Piața Catedralei (nu mă întrebați de nume în limba locală, că mi-e imposibil). În piață se află, evident, catedrala (foto dreapta), turnul cu ceas și palatul marilor duci ai Lituaniei. Apropo de catedrală, dacă vi se pare că România are multe biserici, n-ați văzut nimic. Bucovina în întregul ei de ținut mănăstiresc e minciună față de ce biserici uriașe sunt în Vilnius și câte! Și vorbim de ultima țară devenită creștină din Europa (undeva prin secolul 15).

Dacă vreți să vă faceți siesta sau vreți să îi oferiți partenerei o plimbare romantică, Grădinile Bernardine sunt răspunsul (foto dreapta), la nici 10 minute de piață. Gard în gard este complexul monahal ce include două biserici cu vechime și importanță pentru Lituania – ansamblul Sf. Ana and Bernardine, cea de a 2-a dedicată Sf. Francisc de Assisi.

De pe dealul din vecinătate veghează asupra orașului turnul Gediminas (foto stânga), după numele ducelui ce a fondat Lituania, dar și orașul Vilnius, și i-a extins teritoriile de la Marea Baltică până la Marea Neagră. Tot din piață ajungeți foarte repede la turnul Gediminas, situat pe un mic deal în spatele catedralei și de unde veți avea o perspectivă excelentă asupra întregului oraș. Există și un mic muzeu în turn, intrarea costă 2 euro.

Unde să mănânci în Vilnius

Mâncarea la restaurant mi s-a părut relativ ieftină, comparativ cu alte ţări europene. În prima seară am mâncat la una din terasele situate vizavi de Piața Catedralei (în buricul târgului deci). Am plătit 20 de euro pentru o porție uriașă de coaste (500 g) cu legume gratinate și o apă plată mare (0,75 l). Cina festivă a fost găzduită de un restaurant cu specific franțuzesc Marche de Provence, iar experiența a fost una totală, parcă era finala MasterChef. Dacă ajungeți în Vilnius, mergeți acolo și cereți la desert Creme brule. Gustul e excelent, iar prezentarea e una deosebită, nu spun mai multe, dar nu vă va părea rău. Nu știu prețurile, a fost parte din taxa de conferință, dar a fost o seară ireproșabilă, cu chelneri atenți, cu mâncare excelentă, cu tot.

Dacă vreți să încercați preparate tradiționale locale, mergeți la Berneliu Uzeiga (Gedimino pr. 19/1). Noi am plătit 130 de euro pentru 10 persoane, și am mâncat fel principal (tocana fermierului, o fasole cu trei feluri de carne și alte legume, plus cartofi copți și castraveți murați), un desert delicios, plus 1-2 beri sau pahare de vin de persoană.

Curiozităţi despre Lituania

La 25 de km de Vilnius, în apropierea satului numit Purnuškės, se află…centrul geografic al Europei. Ştiu, sună ciudat, dar se pare că aşa este, dacă luăm în calcul limitele geografice ale Europei: Spitsbergen (80°45‘N – 20°35‘E) la nord, Insulele Canare în sud (27°38‘N – 17°58‘W), creasta Uralilor la Est (67°59‘N – 66°10‘E) şi insulele Azore în vest (39°27‘N – 31°16‘W). Există acolo un centru de informare, cu pliante, povești și tot ce trebuie. Și dacă tot povestim de chestii de geodezie, la nici 5 km există unul din puținele situri UNESCO din Lituania și anume Arcul Geodezic Struve (detalii pe pagina Wikipedia). Alte lucruri interesante despre Lituania:

• Cea mai veche universitate din Lituania a fost înfiinţată în 1579;
• Cel mai popular sport în Lituania este baschetul sau, aşa cum ar spune prietenul meu Arunas, baschetul nu e sport, e religie;
• Marius e un nume foarte obişnuit în Lituania.

Mai multe despre Lituania aflați din cele 3 minute ale filmulețului de mai jos, realizat pentru promovarea Lituaniei ca destinație de studiu. E foarte simpatic făcut, o să vă placă.

Concluzia e simplă: am fost foarte plăcut impresionat de Vilnius, atât cât am apucat să văd din el, ținând cont că am fost cu treabă (miercuri nu am ieșit din birou decât seara, pentru masă). Dar Lituania poate fi, fără nici un dubiu, o variantă pentru un city-break prelungit.