
Colectarea selectivă în România este pur și simplu un mit, un fel de Elodia, vorbim despre ea, dar se știu atât de puține. Ideea articolului mi-a venit, veți râde, în urma unor discuții pe grupul de whatsapp al blocului în care locuiesc. Oamenii se indignau de la ceva adresă (din Sectorul 1, noi suntem in Sectorul 3) care viza desființarea ghenelor și trecerea la pubele separate pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Că cum, că de ce, că eu nu sunt de acord.
De ce spuneam să nu râdeți? Pentru că această întâmplare simplă, cum ar spune poetul, îmi demonstrează mie, om ce lucrează în domeniul cercetării și protecției mediului, cât de puțin a făcut statul român în 30 de ani în materie de educație a oamenilor de rând. Se discută despre colectarea selectivă, despre desființarea ghenelor de mai bine de 20 de ani la nivel european, dar nu s-a făcut efectiv nimic. În Sectorul 3 există, separat de ghena fiecărui bloc, niște pubele pentru deșeu uscat. Mă uit ce aruncă lumea în ele și realizez că habar nu avem ce înseamnă deșeu uscat, ce se reciclează și ce nu, de ce nu trebuie să fie o sticlă de ulei murdară pusă lângă alte sticle de plastic. Bine, unii cred că nici nu își bat capul să colecteze selectiv, aruncă acolo pentru că le e mai ușor.
Dacă intrați în București pe Splaiul Unirii, pe la Glina, sigur ați remarcat că a crescut un munte. Este rezultatul lipsei noastre de reacție față de economia de consum și ne arată cât de departe suntem de economia circulară. De altfel, România plătește constant amenzi pentru depozite de deșeuri neconforme, nu odată am fost aproape de infringement. S-au băgat la bani în “awareness” de m-am plictisit, dar nu se vede mai nimic. E doar scuză pentru CSR (în cazul firmelor) și hai că facem ceva, dăm niște bani unor organizații de mediu, în cazul Guvernului. S-a tot vorbit de celebra garanție, care există la ambalaje de când lumea, nimic serios. În Germania, în 2007, aveau în campus la TUM mașină unde băgai recipientul (sticlă, plastic) și primeai 15 eurocenți. Faceți asta în România și vă garantez că lumea le va folosi la greu. Luați măsuri direct la sursă, la cei care produc ambalaje și cei care îmbuteliază, faceți ambalajele trasabile, să poți afla ușor cine nu și-a făcut treaba și e bun de plată. Tot în Germania, toată lumea mergea în weekend la Getranke Markt cu lăzile de recipienți de stică să ia bere, apă și suc.
Nu trebuie să inventăm noi nimic, măsurile există. Sigur, deciziile nu vor conveni poate producătorilor de băuturi sau lanțurilor de magazine mari, care vor fi sufocate. Evident, vor fi oameni care vor profita – eventual niște amărâți care vor strânge sticle goale, pentru câțiva bani – și ce dacă, înseamnă mai puține gunoaie pe străzi și în natură. Dar începem de undeva muncă? Pentru că am pierdut deja 30 de ani.
Image by Dinh Khoi Nguyen from Pixabay
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!