Cu alte cuvinte, lectia de muzica: Celelalte Cuvinte
09/12/2011
Titlul era “in ciorna” de aseara. Si totul parea clar. Dar cand l-am trecut dimineata “pe curat”, brusc m-am oprit la titlu. Nu pentru ca as fi atipit aseara la concert, desi cele 4 ore in Sala Palatului (cu o scurta pauza de 15 min) puteau determina si aceste stari. Dar era imposibil tinand cont de ce se petrecea pe scena.
Daca printre cei 8 cititori ai blogului meu exista si vreo 2 muzicieni, le recomand, indiferent la ce nivel de pregatire muzicala se afla, ca ori de ori au ocazia sa mearga la concertul unui coleg de breasla (indiferent de gen) sa o faca. Pentru ca daca esti deschis la minte si nu te duci pornit sa critici, e imposibil sa nu gasesti idei interesante. De la idei compozitionale la comunicarea cu audienta din sala, de la prestatia si prestanta individuala a artistului, la efecte vizuale si decoruri.
30 de ani in campul muzicii nu sunt ceva peste care sa treci cu usurinta, nici ca artist, nici ca spectator. Ca artist, inseamna multa munca, studiu, transpiratie, repetitie, dezamagiri, nervi, kilometri. Dar inseamna mai ales oameni care te aplauda, care iti apreciaza actul artistic. Ca spectator, realizezi ca ai ascultat piesele trupei de-a lungul mai multor perioade din existenta ta: si ca adolescent in “razboi cu lumea”, si ca tanar in ascensiune, si ca om (aproape) matur.
Nu pot spune ca sunt fan Celelalte Cuvinte de 20-25 de ani de cand i-am ascultat prima oara. Si poate nu voi fi niciodata un fan adevarat, care stie piesele dupa primele note si “viseaza” versurile cantecelor. Cand am intrat la concert aveam emotii. Ca s-ar putea sa ma plictisesc, ca stiu doar 3-4 piese. Dupa 4 ore de vibrat in scaun, mi-am dat seama ca doar 2 sau 3 piese mi-au fost necunoscute (din care una era in premiera prezentata) si ca, la momentul potrivit, am ascultat si Iarba prin par, si Un sfarsit e un inceput, si Armagedon, si Se lasa rau.
Mare-mare lectie de muzica s-a intamplat la Sala Palatului:)
M-am teleportat in trecut, o data cu trupa si tare bine a fost sa simt iar nebunia de la
“Se lasa rau”, ca la 16 ani si fiorii de la “Fantana suspinelor”, ca la 6-7 😀
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok
2 Comments
Mare-mare lectie de muzica s-a intamplat la Sala Palatului:)
M-am teleportat in trecut, o data cu trupa si tare bine a fost sa simt iar nebunia de la
“Se lasa rau”, ca la 16 ani si fiorii de la “Fantana suspinelor”, ca la 6-7 😀
@Zapacita – zau ca nu trebuia ratat asa concert 🙂