Am spus-o și pe facebook, mă pricep eu la dans contemporan, balet și alte cele cam cât se pricepe barza să împletească șosete cu andrelele. Dar ascult disciplinat oamenii care consumă așa ceva (sărumâna, Cristina 😀) și aveam bine întipărit în creier că mestrul Gigi Căciuleanu e un reper pentru domeniu.
Când am aflat că domnul Căciuleanu împlinește 70 de ani, m-am încruntat un pic, din ce îl văzusem în emisiunea cu dans de la ProTV, nu aș fi zis. Și, conform principiului meu de a nu rămâne închistat doar în ce știu și îmi place, am zis că nu trebuie să ratez așa provocare numită D’ale noastre. Constat încă o dată că mai bine câștig pe mâna mea decât să pierd pe mâna altora, pentru că am plecat de la “dansul caragialesc” (D’ale noastre este o adaptare după Ion Luca Caragiale) teribil de încântat de ce am descoperit pe scena Naționalului bucureștean.
Nu aș vrea să nedreptățesc pe vreunul din artiștii prezenți în spectacol, pe câțiva i-am mai văzut prin alte spectacole și îi admir sincer (Ioana Macarie, Ioana Marchidan, Adrian Nour), dar trebuie să spun că am fost impresionat de Lari Giorgescu. L-am văzut prima oară în perioada existenței Teatrului Mignon, când juca destul de des acolo, dar mi-a rămas ideea de actor. Văzând D’ale noastre am înțeles de ce pe afiș scrie “dans-actori”. Domnule Giorgescu, am fost realmente impresionat de ce realizați pe scena TNB, este un exemplu perfect de grație, forță, coordonare și expresie.
D’ale noastre nu e doar un spectacol, ci e o lecție de literatură, pentru că provocarea este să recunoști din ce operă a lui Caragiale este scena pe care o urmărești și trebuie să spun că pe alocuri am avut emoții. Da, am recunoscut O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, Conu’ Leonida față cu reacțiunea, Năpasta, pe Mitică multiplicat, dar au fost momente în care simțeam nevoia unor opere complete lângă mine. Of, parcă dădeam BAC-ul iar!
Nu m-am așteptat să râd la un spectacol de dans contemporan și să reușești asta mi se pare uluitor, înseamnă că știi ce butoane să apeși în conștiința celui din sală. Coloana sonoră este foarte bine aleasă (și vă dați seama că aici strâmb din nas dacă nu îmi place, e teritoriul meu), un mix excelent de clasic și modern, de la Mozart, Vivaldi și Bethoven și până la DJ Vasile și Vlaicu Golcea și ține în priză pe tot parcursul piesei, ai emoții pentru dans-actori, uneori te temi să respiri ca să nu “îi miști”.
După spectacol, primul lucru a fost să mă uit pe biografia maestrului Căciuleanu și mi s-au înmuiat picioarele instant când am văzut spectacole pe toate marile scene ale lumii, colaborări cu Piazzola, Maïa Plissetskaïa, Jeanine Richer sau Jean-Michel Jarre. Nu trebuie să fii critic de dans ca să înțelegi dimensiunea artistului Gigi Căciuleanu și nivelul la care performează. Maestre, vă cer iertare pentru ignoranța de a nu fi văzut live nici unul din spectacolele dumneavoastră, promit să nu mai treacă ani până la următorul.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!