Depresie artistică

Simt în colegii mei de breaslă (în special din zona muzicii folk, dar nu numai) că se cufundă, tot mai adânc și tot mai frecvent, într-o depresie artistică. Și sunt tot mai mulți. Concerte puține pentru artiștii care nu sunt în prima linie – mă gândesc aici la numele mari precum Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă sau Ducu Bertzi, probabil cele mai frecvente alegeri în cadrul evenimentelor importante ce includ folkul, plus artiștii momentului (că tot mari sunt și ei, dar altă generație): Ada Milea, Emeric Imre și Fără Zahăr, plus, începând din acest an, Cătălin Stepa (felicitări pentru creștere, Cătă!). Poate e doar percepția mea, nu am făcut un studiu minuțios, dar ei par că sunt cei mai bine vânduți artiști români din zona folk la ora actuală (mă iau strict după afișele de evenimente majore pe care apar și de biletele vândute).

Întorcându-mă la ceilalți, constat că este tot mai multă frustrare sau măcar dezamăgire vizavi de numărul de oameni care vin la concerte de club sau spectacole individuale. Câteva exemple pe care le-am remarcat eu: Maria Gheorghiu a fost dezamăgită că proiectul Sub zodia Mariei nu a avut succesul scontat la Sala Gloria (îmi pare sincer rău, știu ce efort presupune un astfel de spectacol), Ștefania Iacob pare să își schimbe stilul cântând cu band preponderent la Berăria H, iar Trupa SPAM au anunțat ultima piesă a trupei (mai jos).

Recunosc, am constatat și eu această scădere pe propria piele, doar că eu am reușit să fidelizez un nucleu de câteva zeci de oameni în fiecare oraș în care merg, care încă vin să mă asculte și asta îmi asigură un minim necesar pentru reușită. Apoi, sunt mai bun la calcule și nu prea răbufnesc, reușind să rămân pe plus și financiar, și sentimental.

Această depresie artistică se manifestă și în cazul organizatorilor de festivaluri, care constată și ei o scădere a numărului de abonamente și bilete vândute. Sigur, când banii vin de la primărie, e ușor să organizezi (teoretic, dacă știi să faci asta, există suficiente exemple că banii nu organizează singuri un festival), dar când depinzi și de vânzări, nu ești fericit când ai de plătit artiști, sunet, lumini etc.

Cauzele scăderii evident pot fi multiple. Pe de-o parte, numărul foarte mare de spectacole și concerte cu nume mari de afară: Tom Jones, Deep Purple, ZAZ, Scorpions, Omara Portuondo, Hollywood Vampires, Guns’n’Roses, Depeche Mode, Robbie Williams&Co, Al di Meola, Powerwolf, Pantera, ParkWay Drive și Chelsea Grin, Five Fingers Death Punch, plus marile festivaluri EC, Untold (cu Imagine Dragons), Open Air Blues Festival, Summerwell, publicul susceptibil să asculte folk ascultă și rock și alternativ și blues. Plus zecile de festivaluri folk, sunt cel puțin vreo 40, mai mari sau mai mici, nici un fan nu poate ajunge la toate, lumea trebuie să aleagă. De ce să nu recunoaștem, poate e și vina noastră, a artiștilor, care am reușit să îndepărtăm un anumit public (de multe ori chiar fani fideli) sau măcar nu am reușit să îi ținem aproape.

Nu în ultimul rând, numărul de artiști capabili să susțină un recital a crescut și el, tinerii care mergeau în concursuri în festivaluri acum aspiră la un loc pe scena mare, ca să zic așa. Mai constat că pe afișele “festivalurilor” locale (am pus ghilimele pentru că sunt mai curând gale, nerespectând definiția din lege, cu minim 2 scene, minim 2 zile) apar destule nume locale, care cântă doar la ei acasă. Ceea ce e firesc, cumva, atât timp cât prezența lor îndeplinește un minim standard de calitate (nu pot confirma sau infirma, atât timp cât nu îi văd live), dar asta crește (sau diluează?) și mai mult competiția.

Discutam cu Mircea Florian, unul din pionierii genului în România (am un interviu făcut, dar trebuie să îl transcriu și nu prea știu când o să apuc) și îmi spunea că, foarte probabil, folkul în forma lui actuală va dispărea ca fenomen și că e normal să se întâmple asta, așa cum s-a întâmplat și altor genuri muzicale. Eu estimez că va rămâne cumva insular, izolat, artiști care vor deveni cumva exotici (asemeni menestrelilor) și care vor rezista într-o comunitate proprie care îi va susține. Nu e ca și când există sute de artiști care cântă muzică barocă, de ex. Există și varianta unei perioade de tranziție, iar cine va supraviețui acestei perioade de depresie artistică va avea șansa de a crește exponențial.